“…Judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.” Evanghelia după Ioan 5:20
În aceste zile, când mulţi dintre parlamentarii României se depărtează cu bună ştiinţă de principiile unei justiţii croită după fundamente sănătoase, am convingerea că fiecare dintre noi, sub diferite forme, avem obligaţia să ne manifestăm paşnic, cu decenţa, dar şi cu fermitate, faţă de aceste devieri bine gândite ale politicienilor de vârf ai partidelor. În acest context cred că gândurile de mai jos pot fi utile.
“Se spune că era un rabin care trebuia să judece o neînțelegere între doi oameni. După ce l-a ascultat pe primul i-a spus: „Ai dreptate”. După ce l-a ascultat și pe al doilea i-a spus: „Și tu ai dreptate”. Contrariat, un ascultător îl întreabă: „Cum se poate ca amândoi să aibă dreptate?”. La această întrebare rabinul a răspuns „Dar știi că și tu ai dreptate?”…
Dincolo de farmecul povestirii, un mare adevăr se desprinde de aici și anume că omul, oricât de înțelept ar fi, nu poate să facă dreptate, deși își dorește, deoarece dreptatea trebuie înțeleasă ca a da fiecăruia ce merită fără ca prin aceasta altcineva să fie în pierdere.
Se consumă multă energie astăzi din dorința sinceră a oamenilor de a demonstra că într-o anumită privință ei au dreptate.
„A demonstra că am dreptate presupune că s-ar putea să mă înșel”, spunea Charles Baudelaire. Dar nu există dreptate pe pământ? s-ar putea să întrebe cineva. Desigur, ea există, se trăiește, se înfăptuiește, dar nu este desăvârșită, chiar și din simplul motiv că întotdeauna vor fi persoane nemulțumite de felul cum s-a împărțit dreptatea.
În căutarea după înfăptuirea dreptății oamenii au înființat Judecătorii, Tribunale, Curți de Apel, Înalte Curți de Justiție. De ce toate acestea? Deoarece societatea umană caută dreptatea, dorește să o înfăptuiască, știe că fără ea nu poate propăși. Este atunci mulțumit cetățeanul unei țări cu atâtea instituții care caută să împartă drept dreptatea într-o anumită țară? Evident nu, deoarece orice nemulțumit poate apela la instituții europene, ca și cum dreptatea are caracter geografic sau cultural.
Dar, oriunde se va duce va întâlni judecători oameni cu subiectivismul și limitările lor și nu roboți pe posturi de judecători. Și chiar dacă ar fi așa, și ei, roboții, ar judeca după legi făcute nu de alți roboți, ci de oameni, cu interese, limitări și capacitate limitată de a concepe legi perfecte.
De ce nu poate exista dreptate absolută, perfectă, fără umbră de imperfecțiune? Răspunsul îl găsim doar în Biblie: „Căci Domnul este drept, iubeşte dreptatea, şi cei neprihăniţi privesc Faţa Lui.” – Ps. 11:7. Doar Acela care este drept în El Însuși poate face dreptate.
De aceea, omul, oricât și-ar dori să înfăptuiască dreptate, nu o poate face decât în parte. Omul nu este drept prin el însuși și fiind nedrept, chiar și într-o proporție extrem de mică, nu poate împărți dreptate altora. Totodată, dreptatea este strâns legată de Adevăr; nu poți face dreptate în afara adevărului. Dar are capacitate omul să cunoască tot adevărul? Evident nu, doar Dumnezeu care este deasupra a tot ceea ce există, deține adevărul.
Nu poți separa dreptatea de adevăr. Iar omul, oricât de înțelept ar fi, nu poate cunoaște tot adevărul și de aceea orice decizie pe care o ia, până și în funcția de judecător, are partea ei de nedreptate. Cum poate fi explicată această situație greu de înțeles? Pe de o parte Legea după care judecă are lipsurile ei, fiind făcută tot de oamenii imperfecți care nu cunosc tot adevărul, iar el, judecătorul, aplică o lege fără să cunoască tot adevărul despre situația pe care este chemat să o judece.
Atunci, pe bună dreptate, se ridică întrebarea: „De ce mai avem nevoie de sistemul de justiție național sau internațional?”. Desigur acesta își are rolul și locul său și niciun om cu minimă judecată și educație nu îl va contesta vreodată. Dar ce doresc să subliniez este că, oricât de bine pus la punct ar fi un sistem instituțional chemat să înfăptuiască dreptate, tot va crea și nedreptate. Mai multă sau mai puțină, dar o va crea. Și astfel, corectitudinea lui va fi pusă la îndoială, deoarece, într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu, mă va afecta pe mine, ne va afecta pe toți! De aceea, un om înțelept nu se va aștepta ca întotdeauna în viață să primească sau să i se recunoască dreptatea la care este sigur că are dreptul.
În acest sens, partea pe care trebuie să o fac, atâta timp cât trăiesc, este să înțeleg că sunt într-o permanentă luptă cu mine însumi ca să împlinesc, în viața de zi cu zi, valorile societății în care trăiesc, pe care ea, societatea, le recunoaște ca fiind esențiale și astfel să fiu găsit drept de semenii mei. Singura problemă este să nu mi se poată citi gândurile…
În același timp, pe plan spiritual, este tot o luptă cu mine însumi ca să permit lui Dumnezeu să mă facă să înțeleg că oricât de mult doresc să fiu găsit drept de cei din jurul meu, conform regulilor și valorilor comune pe care le recunoaștem, într-o zi Dumnezeu mă va judeca și El, de această dată atât pentru ce am făcut, dar și pentru ce am gândit, spus în șoaptă, înfăptuit doar cu mintea sau cu ochii.
Dar de data aceasta judecata va fi singura dreaptă, deoarece va fi făcută în adevăr, acel adevăr pe care oamenii nu l-au putut avea: „Frica de Domnul este curată şi ţine pe vecie; judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte.” Ps. 19:9.
Marea problemă a omenirii este că nu crede într-o astfel de judecată. Iar urmarea firească este că, fiind lipsiți de o astfel de certitudine, oamenii zilelor noastre, deși construiesc o societate care se dorește a fi pe zi ce trece mai dreaptă, sunt din ce în ce mai puțin interesați să-și definească viața având ca reper dreptatea, cea mai înaltă dintre cele patru virtuți cardinale.
Iar aceia care pentru o vreme ajung în poziții politice de influență, se gândesc prea puțin sau deloc că într-o zi vor fi judecați și pentru că au refuzat în mod constant ca, nu dintr-odată, ci treptat în ani și ani, să pună în acord instituțiile umane cu realitatea spirituală – singura care în final va conta – deoarece judecata finală se va face în funcție de ea și nimic altceva.
Totodată, un mare adevăr ce trebuie spus cu putere și perseverență în lumea de astăzi este că aceia care mărturisesc credința creștină sunt chemați să fie parte a singurei instituții divino-umane și anume Biserica, pe care Dumnezeu o poate folosi pentru înfăptuirea dreptății în lume. Cum? Printr-o angajare a tuturor celor ce trăiesc conform principiilor transmise de Dumnezeu Bisericii în lupta de zi cu zi împotriva nedreptății, injustiției sociale, a batjocoririi demnității umane, a bolilor și sărăciei.
Angajându-se într-o astfel de luptă mulți urmași ai lui Hristos au găsit sensul vieții aici pe pământ și au trecut, cu seninătate, prin moarte, în lumea drepților lui Dumnezeu. >>
Virgil ACHIHAI,
Secretar General al Alianţei Evanghelice România
