William Beckham povestește că două companii producătoare de pantofi au dorit să deschidă o piață de desfacere într-o țară nouă. Fiecare dintre ele a trimis câte un agent de vânzări pentru a evalua posibilitățile. Amândoi au descoperit aceeași realitate. Nimeni în acea țară nu purta pantofi.
Unul dintre agenți a trimis companiei lui următorul mesaj: „Anulați comanda. Aici nimeni nu poartă pantofi”. Al doilea agent a trimis și el companiei lui un mesaj: „Triplați comanda. Aici nimeni nu poartă pantofi”.
Trebuie să fim conștienți de faptul că, deși procesăm aceleași date ale realității, putem ajunge la concluzii diametral opuse cu privire la nevoia de reformă a Bisericii de astăzi. La fel ca mulți pastori sau credincioși din bisericile evanghelice tradiționale, m-am întrebat și eu de multă vreme ce putem face pentru reformarea acestor biserici?
Francis Schaeffer spunea că: „Biserica generației noastre are nevoie de reformă, trezire, restaurare și de revoluție constructivă”. Dar pentru ca acestea să devină realitate, în primul rând ar trebui să facem mai multe eforturi pentru a înțelege ce se întâmplă.
„Coruperea instituțiilor și a mișcărilor face ca viața care le-a fost dată la început să fie înăbușită”, afirmă Stanley Jones. De aceea, continuă Jones „ele au nevoie de o reevaluare constantă, de o critică permanentă și o continuă întoarcere la scopul și spiritul originar”.
Este clar că Biserica nu face excepție, ba mai mult, chiar este ilustrația cea mai clară a afirmației lui Stanley Jones. Este trist faptul că așa de mulți oameni care vor să-i placă lui Cristos sunt așa de rar cu un gând în Cristos. Este trist faptul că deși vestim o Evanghelie care eliberează și-i chemăm pe oameni la libertate, de bună voie ne lăsăm orbiți de gândirea lui Satan care ne duce din nou în sclavie sau într-un libertinaj strigător la cer. Este trist faptul că adesea doctrina corectă, în loc să producă o relație de dragoste cu Cristos și compasiune pentru ceilalți, produce mai degrabă apatie față de Dumnezeu și cruzime față de oameni. Este trist faptul că de prea multe ori tradiția domină lucrarea bisericii și, în general, guvernează lumea eclesiastică. De asemenea, atunci când tradiția bisericii se lovește de învățătura Scripturii, de obicei tradiția învinge. Este trist faptul că, pe de o parte, se înmulțesc regulile și regulamentele într-o credință care promite libertatea în Cristos, iar pe de altă parte, din dorința de a exprima libertatea într-un mod ostentativ se ajunge în situația în care fiecare face ce-i place. Este trist, de asemenea, faptul că adesea Evanghelia, care este cea mai mare forță eliberatoare din lume, este împărtășită de unii dintre cei mai triști și mai crispați oameni de pe fața pământului, sau este stricată de oameni care predică orice, mai puțin Evanghelia harului Domnului Isus Cristos care aduce eliberarea.
Astăzi, mai mult ca oricând, principiul Reformei care afirmă că „biserica este reformată și în același timp în continuă nevoie de reformă” (Ecclesia Reformata, Semper Reformanda) trebuie să își găsească expresia în viața adunărilor noastre. Din nefericire, majoritatea bisericilor evanghelice au intrat într-un soi de „politică statică” de împotrivire la schimbare și riscă, cu timpul, să devină niște cochilii goale. Foarte multe biserici se află într-o criză de eficiență și fac aproape totul în virtutea inerției. Deși aspectele exterioare pot părea potrivite, vitalitatea interioară s-a stins demult, iar singura șansă este o întoarcere la Cuvântul Scripturii și o lucrare a Duhului Sfânt care să readucă viața și vitalitatea. La aniversarea celor 500 de ani de la declanșarea Reformei protestante, bisericile evanghelice pot face mai mult decât să comemoreze un eveniment crucial pentru istoria Bisericii.
Martin Luther, Ulrich Zvingli, Meno Simons, Jean Calvin și alții din generația lor au răspuns chemării de a fi oamenii lui Dumnezeu pentru vremea de atunci. De dragul schimbării, acești oameni au îndurat suferință, detenție, persecuție, pierderi, moarte, cât și respingerea bisericilor lor. Chemarea lui Dumnezeu pentru generația noastră este să păstrăm ceea ce au câștigat ei și să continuăm ceea ce ei nu au putut să finalizeze. Aceasta înseamnă să ne asumăm că Biserica, deși este reformată, este și în continuă nevoie de reformă.
Pastorul Bisericii „Betel” din Timişoara,
Samy Tuțac
