31 octombrie 1517 marchează o cotitură radicală în istoria Europei. Ceea ce s-a dorit a fi un protest împotriva Bisericii…
Lună: octombrie 2017
William Beckham povestește că două companii producătoare de pantofi au dorit să deschidă o piață de desfacere într-o țară nouă.…
Anul trecut, în data de 7 august, Slimane Bouhafs, un creștin algerian, a fost condamnat la cinci ani de închisoare,…
La cinci secole distanţă de la una dintre cele mai importante cotituri spirituale şi socio-culturale din Europa, Universitatea Bucureşti invită…
Duminică, 29 octombrie Dumnezeul harului, privește spre poporul Tău suferind. În suferința lor, ascultă strigătul lor. Scapă-i de cei care…
Potrivit unui raport recent de la Amnesty International, mii de afgani, care caută azil în Europa, sunt deportați într-o vreme…
Ca urmare a caricaturilor despre Mohammed, ale revistei Charlie Hebdo, pulicate în ianuarie 2015, peste 70 de biserici și peste…
https://youtu.be/-QYcJ_umoY4
Primul ministru ungar, Viktor Orban a participat la prima conferință organizată de această țară, pentru apărarea creștinilor persecutați din lumea întreagă, unde…
Nahala, o femeie din Siria, care a ajuns să creadă în Hristos după ce a fugit de războiul civil din…
Națiunea se luptă cu o epidemie de ciumă care a omorât peste 100 de oameni. După două luni de când…
Actorul şi producătorul de la Hollywood Kirk Cameron a adus din nou în atenţia americanilor credinţa creştină, într-o seară de…
Atunci când era doar un băieţel în şcoala duminicală, Bassem Al-Janoubie era fascinat de povestirile ilustrate despre martirii Bisericii Copte,…
Vă provocăm să puneţi zilnic deoparte câteva minute din zorii zile pentru a susţine în rugăciune Biserica Persecutată. Într-o lume…
Tradiţional, femeile din Comunitatea Baptistă din Republica Moldova îşi dau întâlnire odată pe an la cel mai important eveniment de…
La mai bine de trei decenii de la vizita istorică în România a bunicului său, evanghelistul Billy Graham, care a…
