Liderul grupării teroriste Statul Islamic a lansat un îndemn la adresa musulmanilor, ca aceștia să stea departe de adunările creștinilor, avertizând că urmează atacuri noi asupra ,,unor ținte legitime”.
,,Vă rugăm să stați departe de locurile unde creștinii își dau întâlnire. De asemenea, stați departe de forțele armate și de poliție,” a declarat liderul anonim într-un interviu cu Al Naba, o revistă săptămânală publicată pe Telegram de către Statul Islamic, declară Reuters.
Avertizarea este lansată la doar câteva săptămâni de la atacul din Duminica Floriilor asupra a două biserici – Tanta și Alexandria, atac soldat cu 45 de creștini morți și la doar câteva zile după vizita lui Papa Francisc în Egipt. Gruparea teroristă Statul Islamic, denumită și Daesh, IS și ISIL a revendicat atacurile din Duminica Floriilor.
ISIS avertizează că vor avea loc noi atacuri: ,,Cruciații și urmașii apostaților trebuie să fie conștienți de faptul că nota de plată dintre ei și noi este mult prea mare și când ei vor plăti, datoria va curge ca un râu sângeros de la ei și fiii lor, dacă așa va voi Dumnezeu.”
Provincia Sinai, filiala egipteană a rețelei teroriste Statul Islamic, caută să impună interpretarea radicală a Islamului în țară. Se presupune că gruparea și-ar fi înființat propria forță militară în Sinaiul de Nord, desfășurând atacuri asupra a ceea ei consideră vicii, cum ar fi fumatul, bărbații care își taie barba sau femeile care nu-și acoperă fața.
Președintele Abdel Fattah al-Sisi a promis că va proteja populația creștină a Egiptului care la moment constituie aproximativ 10% din populația totală. Cu toate acestea, ISIS continuă să aibă influență prin atacurile pe care le desfășoară.

