Cum o fi închinarea aceea în care știi că în orice moment poate exploda o bombă aflată pe pieptul unuia de lângă tine care țipă la cântări mai tare decât liderul de închinare sau chiar sub scaunul tău?
Cum o fi închinarea aceea în care chiar simți și crezi versurile cântecului: “Și dacă trăim pentru Domnul trăim și dacă murim pentru Domnul murim”? Noi nu știm ce înseamnă să pleci din Biserică rănit sau direct spre Cer, frații noștri din Egipt o știu. De aceea închinarea lor cred că este chiar sinceră.
Ei merg la Biserică pregătiți să se întâlnească cu Domnul chiar față în față, noi în România mergem uneori că ne cicălește mama, soțul, soția sau chiar copiii.
Închinarea lor e sacrificiu suprem. Merg la Biserică gata să-și dea viața. Eu cred că într-o astfel de Biserică nu se roagă pastorul de enoriași să se roage sau să cânte.
Au murit peste 40 dintre frații noștri egipteni și peste 70 au fost răniți, ne rugăm pentru ei deși cred că ei ar trebui să se roage pentru înflăcărarea credinței noastre aici în România. Cred că duminica viitoare vor fi mai mulți la Biserică, sfidând moartea și bombele. Noi oare câți vom fi?
Doamne îndură-te de egipteni și ai milă de români!
