Suntem, oare, la începutul unui Nou An? Cu ocazia acestor sărbători, am realizat încă o dată, cât de adevărate sunt promisiunile Domnului pentru cei ce renunță la multe, pentru că iată, noi am avut parte de Sărbătoarea Crăciunului de trei ori: în decembrie, unindu-ne cu români din Etiopia; în ianuarie, împreună cu frații etiopieni; și … într-un târziu, când au ajuns la noi felicitările de acasă, inima ni s-a umplut din nou de bucurie.Ca și misionari, trebuie să recunoaștem că suntem într-o postură foarte vulnerabilă, datorită tuturor experimentărilor noi la care suntem expuși, și a oamenilor din diferite culturi cu care venim în contact. Atunci când ești dezrădăcinat din pământul copilăriei tale și dus departe de casă, de ceea ce îți este familiar, poți vedea în ce îți erau înfipte rădăcinile și din ce anume îți trăgeai seva pentru viață și … te poți cunoaște pe tine însuți.
Toate aceste provocări de pe câmpul de misiune te smeresc, și te obligă să mergi la Tronul de Har, și să accepți ajutorul celorlalți din Trupul lui Cristos… înveți să comunici, înveți să aștepți, de fapt… înveți să trăiești – să trăiești cu Dumnezeu! Să vezi că oamenii sunt oameni, oriunde ar fi ei, și că, atât de frumos a creat Dumnezeu omul, și atât de perfect este planul de mântuire, încât, nu poți să spui decât că ești… sau nu ești pe cale.
Dar iată, câteva dintre deosebirile culturale pe care le-am observat la oamenii printre care trăim acum: Dacă noi suntem bazați pe a face, pe a fi eficienți, mulți dintre ei nici nu se gândesc la acestea, pentru că a discuta și a se relaționa la ceilalți este totul. Nu stau de vorbă cu omul care se grăbește, ci îl disprețuiesc și îl consideră un străin. În fiecare seară se strâng la biserică, pentru că, chiar și închinarea, ei trebuie să o facă împreună cu ceilalți. Nu se adreseaza unui alt semen cu „Iartă-mă!” și “Mulțumesc!”. Dacă greșesc, caută să-și îndrepte greșeala compensând printr-un ajutor pe care-l fac din proprie inițiativă. Pentru a mulțumi, nu fac nimic, ci faptul că sunt prietenii tăi este răsplata ta – pentru că, în prezența ta, ei îi mulțumesc numai lui Dumnezeu. Chiar și când le-am dat un pahar cu apă, mai întâi s-au rugat. Nu-și permit să mănânce singuri, ci întotdeauna invită un vecin sau pe cineva cu care să împartă mâncarea.
Se feresc să mănânce crudități! Mănâncă doar unele fructe cu coaja groasă, precum banane, portocale, dar și din acestea mănâncă foarte rar. Beau foarte puțină apă! După ce au mâncat, de obicei beau un pahar cu cafea sau ceai. Dacă cineva îți cere un pahar de apă, ca să-i devii prieten, trebuie să îi oferi un pahar de cafea, și aceasta presupune un adevarat ritual, pentru care trebuie să ai răbdare. Carnea și legumele sunt tăiate foarte mărunt și fierte timp îndelungat. Înainte de a mânca, se spală pe mâini și își clătesc gura cu apă. Mănăncă numai cu mâna dreaptă și nu folosesc tacâmuri. Mănâncă mai mulți bărbați din aceeași farfurie mare, în care trebuie să rămână ceva, ca dovadă că s-au săturat. Femeile și copiii mănâcă la urmă, ceea ce a rămas pe farfurie. După ce au mâncat, se clătesc pe mâini și în gură. Pe parcursul zilei, își curăță dinții prin frecarea cu o bucățică de lemn fibroasă.
Neavând ceas, nu ajung la ora fixă la o întâlnire. Întârzierea admisă pentru ei este de la o zi, în cazul unei conferințe, și până la patru zile, în cazul unei înmormântări. Când la noi este ora șapte dimineața, la ei este ora unu dimineața (așa înțelegem mai bine Marcu 15:33). Începutul lunii la noi este aproximativ jumătatea lunii la ei. Anul Nou al lor începe la jumătatea lunii septembrie la noi. Anul lor are 13 luni, iar a 13-a lună are doar cinci zile și iată… ei sunt în urmă cu șapte ani față de calendarul nostru… De când suntem aici, trăim un sentiment ciudat la sărbători… parcă ar trebui să alegem în ce timp vrem să trăim. Cei dragi ai noștri, au sărbătorit încheierea anului 2016, zic ei… dar, pentru cei de aici, anul 2009 a început mai bine de trei luni. Apoi, abea ce noi am sărbătorit Nașterea Mântuitorului… după câteva zile, ei au mers la piață să cumpere un animal sau cel puțin un cocoș… să-l sacrifice pentru aceeași sărbătoare, pe 7 ianuarie…
Toate acestea, mai mult ca orișicând, ni se par izvodiri ale minții. Omul a ales să sărbătorescă când vrea și cum îi place. De aceea, ne vedem nevoiți să ne întrebăm: Sărbătorește Dumnezeu?… și când? Dacă n-ar fi veșnicia și timpul lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, acum am fi foarte derutați, chiar triști, am putea spune. Dar așa, alegem să nu sărbătorim nimic în felul oamenilor, ci să avem o sărbătoare continuă în inima noastră.
Dragii noștri, duminică am participat la Cina Domnului în biserică și am trăit un sentiment înălțător. Am fi vrut ca toţi de acasă să fiți cu noi în acele momente. Eram așa de recunoscători că putem participa la un măreţ act de închinare, împreună cu oameni atât de deosebiţi față de noi, mărturisind moartea, învierea și revenire Domnului nostru.
Din Etiopia, cu toată dragostea în Cristos Domnul nostru,
Petru, Mirela, Ioan și Ana, misionari Wycliffe România
