
Timişoara, 21 ian /Agerpres/ – Parteneriatul strategic dintre România şi SUA capătă o şi mai mare valoare, în actualul context geopolitic, fiind extrem de important să fie amplificat şi pe diverse alte componente, dincolo de zona de apărare şi de servicii de informaţii, consideră deputatul liberal de Timiş Ben-Oni Ardelean, vicepreşedintele Comisiei de politică externă a Camerei Deputaţilor.
”Cred că este extrem de important pentru noi, ca ţară, mai ales în contextul geopolitic în care ne aflăm – pentru că în acest context, Parteneriatul nostru strategic cu SUA capătă o şi mai mare valoare – să-l amplificăm (Parteneriatul, n.r.) şi pe diverse alte componente, dincolo de zona de apărare şi de servicii de informaţii. Cred că trebuie să adăugăm componenta economică, culturală şi toate celelalte componente care au de-a face cu educaţia, cu mediul academic şi celelalte”, a afirmat Ben-Oni Ardelean, sâmbătă, într-o conferinţă de presă.
În opinia acestuia, România ar trebui să aibă cu liderii marcanţi ai SUA relaţii de prietenie, dincolo de componenta diplomatică.
”Felicit noua administraţie. Cred că este esenţial să avem o relaţie de prietenie, nu am spus diplomatică, cu SUA şi cu lideri marcanţi din America, pentru că, în acest moment, soarta României depinde foarte mult de ceea ce se va întâmpla în SUA în următoarea perioadă, în politica externă. Cred că dincolo de relaţiile pe apărare şi servicii este absolut imperativ să avem nu doar relaţii diplomatice, ci şi relaţii de prietenie cu liderii marcanţi ai SUA”, a subliniat vicepreşedintele Comisiei de politică externă a Camerei Deputaţilor.
Peste două săptămâni, deputatul Ben-Oni Ardelean va face o vizită de o săptămână la Washington, unde va avea întâlniri cu reprezentanţi marcanţi din sfera republicană, cu oameni din noua administraţie americană.
El a arătat că, dacă premierul Sorin Grindeanu îi va cere sprijin în relaţiile cu SUA, o va face fără reţinere, întrucât în politica externă ”nu există partidism politic, ci un singur cuvânt major – interesul naţional”.
Totodată, el a atras atenţia asupra faptului că, în actualul context european, este important ca România să aibă o democraţie consolidată.
”Mă refer la diversele alegeri care vor avea loc în acest an în Uniunea Europeană, la Brexitul care va afecta inclusiv ţara noastră, la conflictul care se pare că este tot mai serios cu zona estică şi tocmai de aceea este important ca noi să avem o consolidare serioasă a democraţiei în România, a economiei în România şi a statului de drept”, a conchis Ben-Oni Ardelean.
