
În prag de sărbători, suntem obişnuiţi să trimitem şi să primim mesaje de felicitare şi cadouri. Am decis să împărtăşim cu dvs. mesajele partenerilor care ne furnizează regulat informaţii despre lucrarea pe care o fac. Fiţi părtaşi la fiecare urare din inimă trimisă la redacţia noastră şi bucuraţi-vă împreună cu noi de Naşterea Domnului Isus.
“Dragii noștri parteneri și prieteni,
“Cuvântul s-a făcut trup, și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr…” Ioan 1:14
Suntem recunoscători Domnului pentru colaborarea pe care am avut-o anul trecut, și pentru Cuvântul lui Dumnezeu, pe care l-am dus împreună, popoarelor fără Evanghelie. De aceea, prețuim relația pe care o avem ca parteneri în traducerea Bibliei.
Dorința noastră pentru 2017 este să ne apropiem mai mult, și astfel să fim o binecuvântare mai mare pentru marginile pământului. Isus, Cuvântul Întrupat, să ne umple inimile de pace și bucurie cu ocazia acestor sărbători sfinte.
Slujind împreună pe Domnul,
Echipa Wycliffe România”
