
Isus a fost numit Rege al țării în cadrul unei ceremonii, sâmbătă, în care a fost prezent președintele Poloniei, Andrzej, Duda. Ceremonia a avut loc în Biserica Divine Mercy din Cracovia. Evenimentul a coincis cu încheierea Anului Jubiliar al Milostivirii și cu cea de-a 1050-a aniversare a creștinismului polonez, notează ChristianToday.com
„Condu-ne inimile, Hristoase! Condu-ne familiile, Hristoase! Condu-ne școlile și universitățile, Hristoase!” a răsunat rugăciunea ceremoniei. „Condu națiunea poloneză, Hristoase! Promitem să respectăm închinarea sacră și să predicăm gloria Ta împărătească, Hristos Domnul nostru, promitem. Îți încredințăm poporul polonez și liderii acestui popor Ție. Ajută-i să-și exercite puterea cu corectitudine și conform legilor Tale. Condu-ne, Hristoase! Fii Rege pe pământul nostru natal și în orice altă națiune – spre glorificarea Sfintei Treimi și spre mântuirea întregii omeniri.”
După ceremonia de sâmbătă, episcopul Andrzej Czaja a spus următoarele: „Nu l-am declarat pe Hristos ca Rege deoarece El este deja Rege. Nu l-am declarat pe Hristos ca Rege al Poloniei deoarece împărăția Lui nu este a acestei lumi, iar El stăpânește deja întregul univers.”
Declarația precum că Isus este Rege al Poloniei vine în urma declarației unei asistente medicale poloneze pe nume Rosalia Zelkova, care la începutul secolului XX a declarat că a avut o revelație divină conform căreia Isus trebuia să devină Rege al țării. Acum 350 de ani, fostul Rege al Poloniei a declarat-o pe Fecioara Maria – Regina onorifică a Poloniei.
