Alegerile prezidențiale s-au încheiat, iar Donald Trump a fost ales Președinte al Statelor Unite, ceea ce foarte puțini și-ar fi imaginat vreodată. Nu contează care sunt diferențele politice și religioase dintre noi, cu siguranță cu toții suntem de acord cu faptul că această campanie a fost demoralizantă pentru cea mai mare parte a țării. Deci ce ar trebui creștinii evanghelici să facă acum ?
Primul lucru, desigur, este să se roage pentru viitorul președinte Trump. Biblia ne spune să ne rugăm pentru toți cei care sunt în dregătorii (1 Tim. 2:1-2). Mai mult, Scriptura ne spune să dăm cinstea cui datorăm cinstea (Rom. 13:7). Mulți dintre noi suntem profund diferiți de noul președinte și asta ar fi fost situația indiferent cine ar fi câștigat, însă noi trebuie să ne rugăm pentru ca el să reușească să conducă țara noastră cu înțelepciune și dreptate.
Conservatorismul la care mulți din noi am sperat – multietnic, profund constituțional, vizionar – a fost înlocuit în Partidul Republican cu altceva. Pe de o parte, este un populism etno-naționalist în stil european, în opoziție cu o intensificare a mișcării de stânga progresistă în rândul Partidului Democrat. În ambele mișcări, problemele de morală – anumite referințe personale (private, particulare) precum și probleme de stabilitatea familiei – sunt marginalizate. Avem acum la orizont o politică de revoluție sexuală. Aceasta înseamnă că creștinii evanghelici sunt practic oropsiți (boschetari) politici – fie că își dau seama de asta sau nu.
Nu e cea mai rea situație în care ne putem găsi. Puterea politică – sau iluzia acesteia – nu a fost întodeauna favorabilă în ceea ce ne privește. Astfel de influențe au condus la conformarea minților noastre la cele lumești, cu privire la ceea ce contează și cine contează, pe tot parcursul istoriei. Ar trebui să avem, așa cum a spus Jim Eliot în urmă cu o generație, propria noastră enclavă/comunitate separată. (aici se face referire la un serial american, o parodie la viaţa reală, în care acţiunea se desfășoară într-un cartier de “ciudați” = strangerhood.)
Ce putem face? În primul rând, putem menține o claritate profetică care este dispusă să îndemne la pocăință tot ceea ce este nedrept și împotriva lui Hristos, fie că este cultura avorturilor, a divorțurilor sau a rasismului/nativismului. Noi putem fi acei oameni care să spună adevărul care ajută sau rănește pe așa zișii noștri aliați sau așa zișii noștri dușmani.
Mai mult, indiferent de divizarea rasială sau etnică din America, putem fi acele biserici care să demonstreze și să întruchipeze reconcilierea Împărăției lui Dumnezeu. La urma urmei, nu suntem doar o parte a coaliției, ci parte a Trupului – un Trup care este alb și negru, latino și asiatic, bărbat și femeie, bogat și sărac. Suntem parte a unui Trup cu un Cap care este vorbitor de limba aramaică din Orientul Mijlociu. Ceea ce afectează pe creștinii de culoare, pe cei hispanici și asiatici ar trebui să afecteze și pe creștinii albi. Iar sărăcia și problemele sociale din rândul clasei muncitoare a albilor, ar trebui să afecteze și creștinii de culoare, pe cei hispanici și cei asiatici. Noi aparținem unii altora, pentru că aparținem lui Hristos.
Cea mai importantă lecție pe care trebuie să o învățăm este aceea că Biserica trebuie să se opună modului în care politica a devenit o religie, iar religia a devenit politică. Putem remarca această atracție idolatră până și în limbajul apocaliptic folosit de mulți în această campanie – așa cum am văzut și în fiecare campanie din ultimii ani – că aceste alegeri sunt “ultima nostră șansă”. Şi o putem auzi la cei care susțin că această răsturnare globală pe care o vedem pe mapamond – în Europa, Orientul Mijlociu , iar acum în Statele Unite – se referă la un cataclism care ar trebui să ne panicheze.
O astfel de abordare nu este demnă de o Biserică care este deja biruitoare în ceruri, iar pe pământ se îndreaptă către victoria supremă a Domnului Isus Hristos. Vom face față zilelor dificile ce ne stau înainte? Da.
Preocuparea pentru libertatea religioasă va continua. Declinul cultural asupra căruia am atras atenția este acum parte din orice coaliție ideologică din țară. Întrebarea pe care însă trebuie să o punem este cine suntem NOI?.
În primul rând nu suntem Republicani sau Democrați, conservatori sau progresiști. Noi nu suntem nici chiar, la urma urmei, Statele Unite ale Americii. Noi suntem Biserica Domnului Isus Hristos cel înviat şi triumfător. Noi am supravieţuit începând cu dezlănţuirea lui Nero şi până la celulele teroriste ale Orientului Mijlociu. Noi ne descurcăm de fapt cel mai bine atunci când suntem, ceea ce spune unul dintre istorici, „fermentul răbdător” a unei Biserici animate de Evanghelie.
Biserica trebuie să fie, aşa cum ne-a spus Martin Luther King Jr.- conştiinţa de stat. Noi însă facem asta de pe o poziţie a puterii date de Evanghelie şi nu de pe o poziţie a fricii care ne face să dăm înapoi. Asta înseamnă că noi – cu toţii – ar trebui să privim aceste alegeri ca unele importante pentru ţara noastră, însă nu decisive pentru universul nostru.
Noi ar trebui să fim gata să ne rugăm şi să predicăm pentru a promova binele comun şi de a ne opune nedreptăţii.
Noi ar trebui să promitem loialitate faţă de steag, însă vom promite o şi mai mare loialitate faţă de Cruce. Noi ne putem ruga şi îi putem cinsti pe liderii noştri, să lucrăm cu ei atunci când e posibil, dar să ne şi pregătim să ne împotrivim lor atunci când e nevoie. Noi nu avem nevoie de influenţa care vine din faptul de a fi un bloc politic. Noi avem mai mult decât influenţă; noi avem putere – puterea care vine din slăbiciunea Celui crucificat.
Noi strigăm în cor nu „Trăiască şeful”, ci „Isus Hristos este Domnul”. Poate că această zguduire electorală semnifică faptul că Preşedintele Trump va face America să fie măreaţă din nou. Eu sper asta. Însă indiferent ce se întâmplă cu America, noi trebuie să căutăm din nou mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu și dreptatea Lui.
Russell Moore,
Președintele Comisiei de Etică și Libertate Religioasă, Convenția Baptistă de Sud
