Numeroase profeții s-au împlinit în decursul secolului trecut, dar una dintre cele mai îmbucurătoare este Isaia 43:5-6. În acel passaj, Domnul vorbește prin profetul Isaia, declarând că va aduce urmașii Israelului din Est, Vest, Nord și Sud.
“Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine, Eu voi aduce înapoi neamul tău de la răsărit și te voi strange de la apus. Voi zice miazănoaptei: ‘Dă încoace!’ și miazăzilei: ‘Nu opri, ci adu-Mi fiii din țările depărtate și fiicele de la marginea pământului.’ ”
Reîntoarcerea în parte a evreilor pe teritoriul patriei lor străvechi după primul exil a avut loc sub dominația Imperiului Persan și a vizat nord-estul. Citim despre acest fapt istoric în Neemia și Ezra. Totuși, Isaia 43 descrie cu perfecțiune a doua întoarcere a evreilor pe teritoriul ce le aparține după ce vor fi fost împrăștiați pe tot pamântul timp de 2000 de ani. Această întoarcere în țara lor, cunoscută sub numele de Aliyah, s-a desfășurat în ultimii 150 de ani și include câteva valuri imigraționiste.
Cele mai timpurii valuri ale Aliyah originează din Rusia, în secolul XIX. Totuși, odată ce Statul Israel a fost fondat în 1948, un mare val de imigranți a venit în Israel din lumea musulmană. Ei erau numiți Mizrahi, sau evrei “estici.” Aproape peste noapte majoritatea populației Israelului era venită din Est.
Apoi, în 1980-1990, lumea a fost martoră la uimitorul moment al căderii Cortinei de Fier, evreilor din Rusia fiindu-le permis să migreze în Israel. După ani de persecuție, și chiar închisoare pentru dorința de a se muta în Israel, a fost ca și cum Dumnezeu a spus ținuturilor Nordice: “Renunță la ei!” În decursul deceniului următor un val de aproximativ un million de evrei a plecat din Nord în Israel. Astăzi, unul din cinci evrei vorbește rusă.
Ajungem astfel la valul Aliyah din Sud. Însăși existența evreilor etiopieni este extraordinară, dar povestea călătoriei lor spre Israel nu este în mai mică măsură un miracol. În ciuda sărăciei, a războiului civil și a guvernelor comuniste, în jur de 100,000 de evrei etiopieni, declarându-și descendența din Solomon și din Regina Șebei, s-au întors acasă, în Israel.
Acum este timpul
Ultimul val etiopian al Aliyah încă nu a încetat, ca urmare a aprobării guvernului Israelit de absorbire a ultimilor 9,000 de evrei din Etiopia. Dar procesul va dura ani, iar ei întâmpină pericole crescânde dată fiind situația conflictelor regionale ce reprezintă un pericol pentru ei.
Manifestațiile anti-guvern, conflictele de natură etică din Nordul Etiopiei, acolo unde locuiesc evreii etiopieni, și luptele din apropierea Sudanului de Sud, unde și-au găsit adăpost unii evrei refugiați, determină instabilitate și opțiuni limitate. De asemenea, ținutul este lovit de o secetă severă care, prezic unii, va fi urmată de inundații puternice în toamna care vine.
Datorită siguranței din ce în ce mai șubrede, evreii, ce așteaptă în tabere temporare pentru momentul plecării lor în Israel, sunt în ceea ce unii numesc “pericol de moarte.”
Aduceți-i acasă
Creștinii de azi au privilegiul nu doar de a vedea împlinirea profețiilor, ci de a fi parte din tot acest proces! În Isaia 43, Dumnezeu spune că El este Cel care va aduce evreii înapoi de pe tot pământul. Apoi, în versetul 6, El ne poruncește “Nu opri, ci adu-Mi fiii din țările depărtate și fiicele de la marginea pământului.”
Acel verset este o directivă clară de a îi aduce pe cei exilați înapoi în patria lor. Drept răspuns, Ambasada Creștină Internațională Ierusalim (ACII) oferă ajutor pentru a-i duce pe acei prețioși evrei etiopieni înapoi în Israel.
ACII a ajutat peste 120,000 de evrei în procesul de Aliyah.
Sursa: CharismaNews.com

