Pastorul Evan Mawarire, un pastor din Zimbabwe ce a fost forțat sa părăsească țara fiind amenințat cu moartea, a declarat că Biserica poate juca un rol-cheie în viitorul țării.
ChristianToday.com raportează că Mawarire a început mișcarea #ThisFlag (#AcestSteag) pentru a protesta împotriva regimului instaurat de președintele țării Zimbabwe, Robert Mugabe.
În Zimbabwe condițiile sunt jalnice, cu o rată mare de șomaj, corupție, violență, și absența educației și a serviciilor medicale.
Mawarire, împreună cu familia sa, au fost amenințați cu moartea ca urmare a implicării lor în proteste, și astfel a fost forțat să plece în Statele Unite, de unde încă se vorbește împotriva violenței din Zimbabwe.
El a susținut recent un discurs în cadrul programului de duminică al BBC Radio 4, în care a afirmat că Bisericile pot fi “vocea schimbării” în țară.
“Este uimitor să văd unitatea trupului lui Hristos în lumea întreagă. Și cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, imporă oamenii ca mine să vorbească în numele celor ce n-au glas, să vorbească pentru cei oprimați. Așa că, în calitate de pastor, nu voi abandona niciodată situația politică din Zimbabwe,” spune el.
“Vocea noastră ca Biserică este vocea ce aduce schimbare în viitorul țării Zimbabwe,” a continuat el.

