Aş dori să folosesc numele reale atunci când scriu despre creştinii din Betleem. De ce nu pot să folosesc nume sau să citez locaţiile? Pentru că cel mai mic indiciu ca creştinii din Betleem îi “informează pe cei de-afară” despre problemele cu care se confruntă, ar putea foarte bine să îi pună pe ei în pericol, fără să menţionăm prietenii sau membrii familiilor lor.
Astăzi, de marea parte a tensiunilor din Betleem şi oriunde în Cisiordania, este învinuită “ocupaţia Israeliană” şi gardul de securitate. Este adevărat că zidul este o povară pentru cei ce locuiesc în spatele lui. Dar zidul de securitate a salvat, de asemenea, vieţi Israeliene. A fost înălţat în timpul celei de-a doua Intifade, în perioada în care atacuri aparent fără sfârşit de explozii în autobuze, pizzerii, cafenele şi adunări publice au devastat Israelul pentru mai bine de trei ani şi care au dus la pierderea a mai mult de 1000 de vieţi. A fost larg raportat faptul că după ce Bariera din West Bank a fost construită, numărul atacurilor sinucigaşe au scăzut cu mai mult de 90 de procente.
În acelaşi timp, este foarte clar ca populaţia creştină din Cisiordania s-a diminuat. De această scădere a populaţiei creştine a fost invariabil învinovăţită “ocupaţia Israeliană”. Dar dacă este aşa, de ce nu este diminuată şi populaţia musulmană?
În Betleem, creştinii nu sunt doar o populaţie minoritară într-o covârşitoare comunitate musulmană. Ei nu sunt pur şi simplu marginalizaţi; ei nu suferă doar discriminare. Deseori, ei sunt ameninţaţi şi intimidaţi; răniţi şi chiar ucişi. Ei sunt precauţi. Ei sunt îngrijoraţi. Mulţi dintre ei trăiesc cu teamă.
Creştinii din Betleem rareori interacţionează cu musulmani dincolo de piaţă. Şi sunt, de fapt, foarte înspăimântaţi. Dar în public, creştinii palestinieni, echivalează situaţia lor cu cea a vecinilor musulmani şi laudă coexistenţa fericită dintre cele două grupuri. Nu au de ales. Ei sunt prizonieri în propriile lor oraşe.
Articol de Lela Gilbert
Sursa: Algemeiner.com
