Orice amaraciune, orice iutime, orice manie, orice strigare, orice clevetire si orice fel de rautate sa piara din mijlocul vostru. (Efeseni 4:31)
Timp de patru saptamani, dupa prima cura de chimioterapie, mi-am pierdut vocea complet. Corzile mele vocale parca se topisera. Orice cuvant pe care reuseam cu greu sa il soptesc, imi producea dureri groaznice. Abia atunci am realizat, pretul mare al cuvintelor si valoarea din spatele lor. Eram vizitata de prieteni si cunostinte, dar de cele mai multe ori lipsa vocii ma facea incapabila la a conversa. Ascultam cuminte toate cuvintele celor din jur, fara drept de raspuns.
Mi se sugera de multe ori ca as fi mult prea slaba pentru a duce o boala asa cumplita. Eram intrebata adesea daca am reusit sa ma mai ingras… Nu puteam sa raspund. Incercam sa zambesc, dand de inteles ca intrebarea nu isi are rostul. Era tarziu deja. Amaraciunea prindea lastari in inima mea. Incepusem sa ma framant si sa caut adevarul din spatele unor cuvinte lipsite de credinta. Nimic nu facea sens. Dumnezeu imi amintea ca „nu marimea ostirii scapa pe imparat, si nu marimea puterii izbaveste pe viteaz”. Ma uitam cu mila la mine si la adunatura de oase pe care o numeam acum trup – trupul meu. Incepeam sa cred in vorbele usor spuse ale celor ce ma vizitau, privindu-ma cu compasiune politicoasa.
Adunasem in suflet atat de multa mahnire, tristete si durere nefondata, doar pentru ca incepusem sa cred tacit cuvintele celor din jur. Le-am sadit singura in inima mea si le-am dat viata. Le-am dat crezare si au inceput sa ma stapaneasca. Lumina de la capatul tunelului inceta sa mai palpaie. Acceptam verdictul fara impotrivire. Odata cu trupul, parca si credinta incepuse a-mi slabi… Amaraciunea o sugrumase complet.
Cand mi-am primit vocea inapoi a fost una din cele mai fericite zile ale mele din spital. Eram atat de incantata de cuvinte, de puterea lor si de capacitatea de a se transforma in fapte. Imi pareau atat de pretioase, ca nu le-as fi irosit palavragind orice. Eram foarte hotarata sa le rostesc doar pentru a zidi. Stiam cat de mult ma daramasera cuvintele rostite usuratic.
Cauta dar, azi, si elibereaza-te de cuvintele care aduc amaraciune peste viata ta. Oricare ar fi ele si oricine le-ar fi spus. Iarta, uita si dezrobeste-te!
——
Simona Pop a fost diagnosticata in februarie 2016 cu cancer limfatic. Ea este acum cu sufletul la terapie intensiva si isi impartaseste gandurile pe site-ul personal Cancer si Credinta – www.simonapop.ro
