
Decision America Tour lansat în ianuarie 2016 a parcurs deja 32 de state din cele 50 planificate şi a atins cu mesajul evanghelic peste 100 de mii de americani. Cea de-a doua etapă a campaniei de evanghelizare şi mobilizare la implicare a creştinilor în viaţa socială şi politică, demarează săptămâna viitoare. Pe agenda lunii august, evanghelistul Franklin Graham va vizita opt state din nord-estul continentului american din Montana, până în Massachusetts.
Franklin Graham încurajează creștinii americani să îşi declare valorile şi să îşi asume responsabilități civice prin semnarea unui angajament față de Dumnezeu şi față de țara lor. Până la această etapă, mai mult de 90 de mii de americani au semnat acest angajament în cadrul Decizion American Tour.
La fiecare oprire din acest tur, Franklin Graham a provocat credincioșii să se implice în procesul politic. De multe ori, Franklin citează pe tatăl său Billy Graham, care a spus odată: “Eu cred că e datoria fiecărui creștin în timpul alegerilor să studieze problemele, candidații și apoi să meargă la urne și să voteze.”
„Nu e suficient să stai liniștit acasă. Este timpul să te implici. Aceasta este o afacere serioasă. Ne luptăm pentru țara noastră “, a declarat Franklin pentru 5.800 de persoane din statul Washington.
“Noi trebuie să ne luăm credința noastră, oriunde am merge în viață și să o trăim. Noi nu mergem pur și simplu să se închinam duminică într-o biserică în interiorul pereților, dar continuăm să ne închinăm şi când părăsim biserica, trăim viața noastră în fața unei lumi necredincioase. Avem nevoie de politicieni care vor merge în casa de stat și în Washington și oriunde și îşi vor trăi viața. Trebuie să fim lumina lumii. Aceasta am fost chemați să fim. Noi nu suntem doar pentru a lua lumina noastră și să o ascundem sub obroc. Noi trebuie să trăim astfel încât toată lumea să o vadă” a declarat evanghelistul mulțimii adunate la Decision America Tour.
Turul va reporni, marți 9 august 2016, când se va opri în Helena, Montana. De acolo, următoarea destinație din programul său include Boise Idaho (10 august) și Cheyenne, Wyoming (12 august). Mai târziu, în această lună și la începutul lunii septembrie, autobuzul turului se va îndrepta spre New England, cu opriri în Maine, Vermont, New York, Massachusetts, Rhode Island și Connecticut.
Decision America Tour a fost lansat în ianuarie 2016 şi se va încheia la mijlocul lunii octombrie. Proiectul are pe agendă întâlniri în masă de evanghelizare şi mobilizare în 50 de state. Până la această etapă au fost vizitate 32 de state şi atinși cu mesajul evanghelic peste 100 de mii de americani. Franklin Graham cheamă americanii să se întoarcă la Dumnezeu şi să-şi trăiască credința nu doar în pereții bisericii locale, dar şi la nivel politic.
Traducere de Iulia Balan
