Dragii noștri frați și surori în Isus Hristos, Dragă Biserică,
Suntem așa de recunoscători lui Dumnezeu pentru felul în care lucrează în Madagascar la toate nivelurile: spiritual, lucrări sociale, medicale sau la nivel educational. Deși suntem de aproape 3 ani în această țară, niciodată Dumnezeu nu ne-a lăsat. Orice am început, cerând călăuzirea Lui, am putut să ducem la bun sfârșit. Vedem cum oameni se întorc la Dumnezeu și lasă viața păcătoasă în urmă, umblând pe urmele Domnului Isus Hristos și căutând sfințenia. Vedem copii care nu aveau șanse mari la educație că au înflorit și se bucură de cele mai bune rezultate la școală în clasele lor. Vedem familii care au fost așa de recunoscătoare lui Dumnezeu și dvs pentru ajutor primit.

Păstori din România în misiune de slujire pe termen scurt în Madagascar
Daniel Hada, păstor al Bisericii Penticostale Golgota din Hunedoara și Ciprian Bârsan, pastor în Biserica Izvorul Vieții din Reșita, ne-au vizitat în Madagascar pentru 10 zile. A fost o vizită destul de scurtă, dar foarte consistentă pe toate planurile.
Pentru că ei au mai venit în Madagascar în anul 2015, păstorii din Regiunea Vakinakaratra iau așteptat cu mare bucurie. Suntem surprinși cum Dumnezeu leagă prietenii și poduri între Biserica Penticostală ADD malgașă și cea Penticostală din România. Păstorii Daniel Hada și Ciprian Bârsan au adus salutul Președintelui Cultului Creștin Penticostal din România, pastorul Moise Ardelean.
Slujirea lor a fost complexă, atât în biserici, în diferite proiecte, în evanghelizări, lucrarea culminând cu un zbor de două zile cu elicopterul în sate izolate, unde am predicat Evanghelia la 2000-3000 de oameni și unde au botezat 40 de persoane într-un râu prin care mișună și crocodili.

Școala Biblică Armata Adevărului – călăuzirea Duhului Sfânt în viața creștină

La Școala Biblică continuăm cu cele trei module de curs: Evanghelizare, Lucrarea cu Putere a Duhului Sfânt și Introducere în Vechiul Testament. Păstorii din România au încurajat studenții, predând cursul despre călăuzirea Duhului Sfânt în lucrare.

Ei au încurajat liderii participanți la cursuri să aibă inima și duhul sensibil la cele 4 tipuri de călăuzire găsite în Sfânta Scriptură: 1. Călăuzirea prin Cuvântul lui Dumnezeu, 2. Prin metode specifice: vise, viziuni, vizite ale unor îngeri, în acord cu Scriptura, 3. Duhul Sfânt vorbește duhului nostru și 4. Confirmarea prin circumstante diferite sau prin oameni a unui mesaj primit deja de la Domnul sau ca răspuns la frământarea din inimă.
Evanghelizare în sate din jungla din Regiunea Manakara
Am zburat pentru două zile în jungla din regiunea Manakara. Aici lucrăm cu pastorul André, care a plantat 37 de biserici în satele izolate din junglă. El are o echipă de păstori trimiși în acele sate, iar suntem implicați în susținerea a 20 dintre acești evangheliști.
În prima zi am făcut evanghelizări în satele Andotsy, Marofotora și Loharano. Sute de oameni ne-au întâmpinat în fiecare sat. Unul dintre sate fusese recent reconstruit după un incendiu ce arsese aproape toate casele. Sub o ploaie tropicală ce ne-a udat bine, am făcut cele 3 evanghelizări. Am vizitat și unul dintre sate, afundându-ne prin toate noroaiele și băltoacele cu apă, dar bucurându-ne de timp petrecut cu ei. La Manakara am avut o conferință cu păstorii din două regiuni – Manakara, Mananjary și din sud. Păstorii ne-au asaltat cu nevoile lor. I-am ascultat, ne-au rugat pentru ei și am ajutat unde am fost călăuziți cumpărând 2 terenuri și oferind ajutor pentru construcția a 2 biserici prin pastorii Ciprian Bârsan și Daniel Hada, dar și prelungind susținerea păstorilor din regiune.
Botez în apă în junglă – în satul Mahazoarivo
A doua zi petrecută în junglă era programată pentru 2 botezuri, unul în satul Mahazoarivo, iar al doilea în satul Ambohimana. În primul sat trebuiau botezate 40 de persoane, iar în al doilea erau 90 de persoane care ne așteptau deja de câteva luni. Este greu pentru pastorul André să ajungă la acești oameni izolați în sate, așa că îi botează odată pe an sau odată la 2 ani, în timp ce lucrarea se dezvoltă.
Satul Ambohimana nu există pe hartă, de aceea, acum 2 luni când am zburat acolo cu elicopterul, din cauza ploii puternice, zburând sub nori și aproape de sol, nu am reușit să îi găsim.
Pastorul Andre împreună cu un păstor local și cu păstorii Daniel Hada și Ciprian Bârsan, au efectuat botezul în satul Mahazoarivo. Noroi, un râu în care mișună și crocodili, sute de oameni și cei 40 de tineri și bătrâni care și-au predat viața lui Dumnezeu. A fost o zi de victorie, o zi în care Dumnezeu a fost proclamat în mijlocul lor, iar stâlpii din mijlocul satului, aparținând demonilor, au rămas muți. Am simțit lupta spirituală, însă aveam certitudinea că Isus Hristos este Domnul Domnilor și e Viu.

Leprozeria Mangarano – deget pierdut din cauza infecției
La Leprozeria din Mangarano am ajuns după mai multe peripeții. Cu o zi înainte de a merge la leprozerie, un car cu boi a lovit mașina noastră în timp ce era parcată la Școala La Promesse și a smuls o parte din masca din spate.
Apoi, dimineața, după ce am pornit spre Leprozerie, a început să turuie ceva la mașină, așa că ne-am întors la mecanic, iar când am deschis capota, un fum înecăcios. Era compresorul de la aerul condiționat, care aproape luase foc. Diavolul nu voia să ajungem la Mangarano.
Dar era nevoie să îi vedem, să le vestim Evanghelia, să îi încurajăm, să ne rugăm cu ei și să le dăm un balot de plapume, saci cu orez și medicamente. Așa că am urcat pe munte cu mașina în starea în care a fost, iar binecuvântarea de a fi împreună a fost mare.
Duhul Sfânt i-a folosit pe Ciprian și pe Daniel ca să le atingă inimile și să îi mângâie. Doamna Clarice suspina și mi-a arătat locul în care cu o săptămână înainte fusese un deget, care i-a căzut chiar de la baza palmei.

Peste 1 tonă de orez pentru familiile sărace din Biserici
Păstorii din România au oferit în numele Bisericilor din România cărora le slujesc peste 1 tonă de orez familiilor sărace din Bisericilor din Antsirabe – Ranomafana, Mahazina, Ambohimena Sud si Vatofotsy, la Biserica din Antanikatsaka, la Biserica din Betafo, la Leprozeria Mangarano și familiilor sărace cu care noi lucrăm în proiectele sociale de aici din Antsirabe. Vă mulțumim frumos dvs, frați și surori din Reșița, Hunedoara, din Biserici românești din Diaspora—Spania și Elveția, care ați fost alături de noi în această lucrare și care ați dăruit pentru nevoile celor de aici.

Nevoia altor familii misionare… și mulțumirea că sunteți alături de lucrarea din Madagascar
Iată un scurt fragment de câteva zile din viața noastră ca misionari aici în Insula Roșie, o țară de aproape 3 ori mai întinsă decât România. Ne-ar fi plăcut să vă scriem mai multe lucruri, pentru că lucrarea este mai mare și mai interesantă, dar spațiul nu ne mai permite.
După cum vedeți, avem nevoie să extindem echipa ca să facem față tuturor provocărilor pe care câmpul de misiune ni le oferă. Avem nevoie să mai vină și alte familii disponibile să lucreze alături de noi fie pe partea de evanghelizare și plantare de Biserici, fie pe ceea ce Dumnezeu le pune pe inimă, în funcție de abilitățile lor: social, medical sau educational.
Vă mulțumim din toată inima pentru dragostea dvs arătată în primul rând lui Dumnezeu. Ceea ce noi facem, o facem prin puterea, înțelepciunea, ajutorul și mila lui Dumnezeu. El ne oferă harul de a fi pe câmpul de misiune și ne ține ușile deschise ca Evanghelia să fie vestită. Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. Vă mulțumim frumos că v-ați lăsat la dispoziția Lui și investiția pe care ați făcut-o aici este una cu efecte veșnice. Vă suntem recunoscători, vă iubim și vă prețuim!
Cu aleasă prețuire,
Familia Șaitiș Marcel și Ioana, cu copiii lor Alessia, Ruth și Filip

