
Zilnic auzim la ştiri despre ISIS, Al-Qaida sau Boko Haram – grupări teroriste radicale care cauzează groază şi distrugere, precum şi schimbarea istoriei pentru mii de oameni. Dar astăzi, există o veste şi mai mare în lumea musulmană.
La moment Islamul este religia cu cea mai rapidă răspândire din lume de la apariţia sa în deşertul arab, cu aproximativ 14 secole în urmă. Anual, mai mult de 37 de milioane de oameni aderă la Islam – majoritatea datorită natalităţii. Cercetătorii consideră că până în 2030 islamul va avea peste două miliarde de adepţi, iar până în 2050 vor fi mai mulţi musulmani decât creştini. Totuşi, altceva se întâmplă, ceva despre care nu se vorbeşte la ştiri. Musulmanii se întorc la Isus Hristos!
Încă din 622 d.Hr., anul în care Islamul a luat fiinţă, creştinii au încercat să înăbuşe răspândirea sa prin forţă militară şi prin activitate misionară. Aşa cum armatele creștine au fost îndepărtate de armatele islamice, la fel s-a întâmplat şi cu apologeții creștini care nu au avut succes în rândul musulmanilor. Nicio metodă nu a fost eficientă până acum. În primii 700 de ani ai islamului, s-au înregistrat doar 3 mişcări a câte cel puţin o mie de musulmani care au început să îl urmeze pe Hristos. De mai bine de 500 de ani, nu au mai existat asemenea mişcări de facere de ucenici. În schimb, islamul a crescut considerabil în zone precum Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi Europa de Est.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, între 10-20.000 de musulmani din Indonezia au devenit urmaşi ai lui Isus. După aceea, alte două mişcări de convertire au avut loc în Africa de Est şi în Africa de Nord.
Apoi, brusc, între anii 1967-2000, zeci de mii de musulmani au decis să Îl urmeze pe Hristos în Indonezia, Bangladesh, Iran, Algeria şi Asia Centrală.
Însă, acest secol marchează cea mai mare mişcare istorică de întoarcere a musulmanilor la Hristos. Din 2001, au existat 72 mișcări de trezire spirituală a câte cel puţin o mie de musulmani care s-au întors la Hristos, numărul lor ajungând la sute de mii. Nu e nicio coincidenţă că acest lucru s-a întâmplat în acelaşi timp cu mişcarea de rugăciune „30 de Zile de Rugăciune pentru Lumea Musulmană”. Anul acesta continuăm să ne rugăm pentru Casa Islamului, recunoscând că Duhul lui Dumnezeu mişcă mii de musulmani care Îl întâlnesc pe Isus şi vor să Îl urmeze şi să ne rugăm să fim echipaţi pentru a înţelege şi a fi parte din această mare mişcare de adăugare a musulmanilor în familia lui Hristos.

