Se află în Asia, în partea de S-E a Peninsulei Arabe. Emiratele Arabe Unite au o populație de 9,1 milioane, creștini sunt 8%, iar aproximativ 7 milioane de oameni n-au auzit Evanghelia. În Emiratele Arabe sunt 43 de grupuri etnice, din care 34 sunt neevanghelizate.
Religia de stat în Emiratele Arabe este islamul. Emiratele Arabe Unite este clasată pe locul 47 în clasamentul primelor 50 de țări cu cea mai severă persecuție.
Persecuțiile principale vin din partea islamului extremist și a conducerii dictatoriale, de asemenea familia și societatea sunt motoare de persecutii, iar Sharia este un factor important în persecutarea creștinilor. Căsătoriile neoficiate după ritualul islamic nu sunt recunoscute, în situația asta fiind creștinii ale căror căsătorii nu sunt recunoscute de stat.
Onoarea familiei este pătată atunci când un membru musulman trece la creștinism, iar pentru a șterge pata de pe onoarea sa, familia alege să-l ucidă pe cel vinovat. ,,Un membru al poliției religioase din Emirate a tăiat limba fiicei sale pentru că s-a convertit la creștinism, iar pentru că nu a acceptat să se întoarcă la islam și-a ars fiica în public.
Toţi creștinii din Emiratele Arabe Unite prin definiție sunt islamici, iar legea interzice unui musulman să se convertească la altă religie, iar dacă comite fapta aceasta riscă pedeapsa cu moartea. De obicei musulmanii care se convertesc la creștinism sunt forțati să se întoarcă la islam sau să părăsească țara, altfel riscă să se confrunte cu Legea Sharia, adică cu pedeapsa cu moartea.
Guvernul nu permite nicio învățătură religioasă în afară de islam. Creștinii străini din Emiratele Arabe care distribuie literatură creștină sunt expulzați din țară sau condamnați la închisoare.
Haideţi să ne unim în rugăciune şi să ne rugăm pentru fraţii noştri care împărtăşesc aceeaşi credinţă ca a noastră, dar nu şi aceeaşi libertate. Dumnezeu ne-a oferit harul ca noi să ne rugăm pentru ei şi nu ei pentru noi. Să ne rugăm pentru creştinii persecutaţi, pentru misionarii care duc Evanghelia în această ţară, dar şi pentru persecutori – ca ei să-L întâlnească pe Isus.
