
Curtea Constituţională a Republicii Central Africane (ECA) a confirmat că creştinul şi fostul rector a Universităţii din Bangui, Faustin-Archange Touadéra, a fost ales în funcţia de noul preşedinte al ţării. La data de 1 martie, ştirile au transmis printr-un post de radio naţional victoria domnului Touadéra din alegerile prezidenţiale din data de 14 februarie curent faţă de oponentul său Anicet-Georges Dologuélé şi aceste noutăţi au fost întâmpinate cu strigăte de bucurie pe străzile din Bangui, capitala ţării cu populaţia preponderent creştină, relatează Barnabas Fund.org
Dl Touadéra – care a ocupat funţia de prim-ministru în perioada mandatului preşedintelui anterior, François Bozizé, între anii 2008 şi 2013 – a câştigat cu aproape 63% din voturi. În pofida afirmaţiilor că alegerile au fost afectate de fraudă pe scară largă, oponentul său dl Dologuélé a declarat că nu va contesta rezultatul alegerilor şi a îndemnat sunţinătorii săi la pace şi „să însoţească noul preşedinte în efortul lui de a reconstrui ţara”. Observatorii electorali au recunoscut că chiar dacă la unele secţii de votare s-au produs fraude, totuşi, aceasta nu a afectat rezultatul final.
RCA a intrat în conflict începând cu martie 2013, când preşedintele Bozizé a fost demis de gruparea musulmană Seleka. După luni întregi de masacru, viol şi jaf de către gruparea înarmată, grupările militare creştine anti-balaka au lansat contra-atacuri, astfel intensificând conflictul. Grupările anti-balaka în mod eronat se numesc „miliţia creştină”, căci bisericile din Republica Centrafricană condamnă cu tărie agenda lor de violenţă.
Noul guvern sub conducerea dlui Touadéra va pune capăt guvernului de tranziţie, care a fost instituit în 2014 ca parte a unui plan de pace pentru rezolvarea conflictul acestuia care a luat mii de vieţi şi a constrâns mai mult de un milion de locuitori să-şi părăsească casele. Dl Touadéra a subliniat că reconcilierea şi dezarmarea sunt printre principalele sale priorităţi, spunând că el va fi „preşedintele reconcilierii naţionale” şi va încerca să „construiască o democraţie plină de viaţă, paşnică şi care va respecta drepturile fiecărui cetăţean”.
Dl Touadéra – care, alături de promovarea păcii, va căuta să aducă stabilitate economică în ţară – va fi investit în funcţia de preşedinte la sfârşitul lunii curente cu formarea noului guvern la mijlocul lunii aprilie, urmată de alegerile parlamentare.
