
Îl slăvim pe Dumnezeu pentru faptul că președintele egiptean Abdul Fattah al-Sisi a promis repararea tuturor bisericilor din țară care au fost arse. Președintele al-Sisi a făcut un gest memorabil în cadrul unui serviciu special de Crăciun al Catedralei Saint Mark din capitala Cairo, în 6 ianuarie, cerându-și scuze față de comunitatea creștină pentru întârzierea restaurării bisericilor arse.
Aceasta a fost cea de-a doua vizită a președintelui al-Sisi la o biserică. Este primul președinte egiptean care face astfel de vizite. “Ne-a luat prea mult timp să reparăm și să renovăm bisericile care au fost arse”, a spus președintele. “În decursul acestui an, toate vor fi reparate. Vă rugăm să primiți scuzele noastre pentru ceea ce s-a întâmplat. Cu voia lui Dumnezeu, la anul pe vremea aceasta nu va mai fi nicio biserică și nicio casă de adunare a creștinilor care să nu fie reparată… Crăciun Fericit!”, a declarat preşedintele Egiptului.
Președintele al-Sisi s-a ținut de cuvânt, iar armata egipteană lucrează acum pentru reconstruirea bisericilor. Zeci de biserici și instituții creștine, case și sedii de afaceri ale creștinilor au fost arse în 14 august 2013, la mai puțin de o lună după ce fostul președinte, Mohammed Morsi, a fost înlăturat de la putere și au izbucnit revoltele susținătorilor Frăției Musulmane.
Rugați-vă ca, așa cum președintele s-a ridicat în apărarea creștinilor, alți necreștini să acționeze în mod similar, protejând minoritatea creștină și contribuind la restaurarea acesteia. Mulțumiți-I lui Dumnezeu pentru faptul că președintele își respectă promisiunea și cereți-I ca lucrările de reparații ale bisericilor să continue până când toate sunt reparate.
