
Aasia Bibi, care este la închisoare de șase ani, a fost mutată, pentru siguranța ei, într-o celulă izolată. Își pregătește singură mâncarea, pentru a evita otrăvirea. Asemenea altor oameni care sunt acuzați de „blasfemie” în Pakistan, și ea este în pericol de a fi omorâtă de musulmanii radicali, care au convingere că ar săvârși un lucru plăcut lui Allah dacă i-ar face rău femeii.
Lupta creștinilor pentru eliberarea Asiei Bibi durează mai bine de 6 ani. În acest ciclu de inițiative se numără și o declarație de susținere a libertății religioase în Pakistan. Curtea Supremă a țării a stabilit în data de 5 octombrie 2014 faptul că criticile aduse renumitei “legi a blasfemiei” nu constituie blasfemie în sine.
Acest lucru este deosebit de important mai ales datorită faptului că multe personalități politice care s-au opus acestei legi sau au încercat să-i aducă modificări și îmbunătățiri au fost amenințați cu violență sau chiar uciși. În baza acestei legi, care prevede pedeapsa cu moartea pentru „pângărirea numelui lui Mahomed”, se fac multe abuzuri deoarece nu există nicio pedeapsă pentru aducerea de acuzații false. Creștinii sunt cei mai vulnerabili pentru că în tribunalele locale cuvintele unui musulman au mai multă greutate decât cele ale unui creștin (după cum este prevăzut în legea islamică sharia).
Rugați-vă pentru schimbarea opiniei publice în Pakistan și pentru ca această lege periculoasă, care a provocat multă suferință unor oameni nevinovați, atât creștini, cât și musulmani, să fie revizuită.
Rugați-vă pentru protecția Asiei Bibi și cereți ca Domnul să îi păzească trupul, sufletul și Duhul. Curtea Supremă a fost de acord să audieze încă un apel; rugați-vă ca ea să fie eliberată.

