
Cereți protecția Domnului peste refugiații creștini din Orientul Mijlociu care trăiesc acum în Germania. Unii au fost persecutați, alții au fost atacați fizic de refugiații musulmani cu care trăiesc împreună în adăposturile pentru refugiați. Spre exemplu refugiații musulmani i-au persecutat pe refugiații creștini pentru că nu s-au rugat de cinci ori, în felul în care o fac musulmanii sau pentru că nu au postit cu ei în timpul Ramadanului.
Rugați-vă ca autoritățile germane să aibă discernământ și înțelepciune cu privire la aceste aspecte și să se asigure că acești creștini, care au fugit din Orientul Mijlociu tocmai din cauza persecuției din partea musulmanilor radicali, nu suferă în același fel odată ajunși în Germania.

2 comentarii
Dacă astfel de tratament se aplică de către cei care ar trebui să țină cont ca au fost acceptați de europeni,acesti oameni cu inima de fiara influentate de stapanul lor,
care nu recunosc de asemănarea ca om ci doar o doctrină odioasă și demonica de al sili pe celalalt să facă ce face el și mai ales să accepți să se manifeste în așa mod…?? se vede ca forța intunericului se manifestă peste tot și are prin cine.Când se fac public astfel de situații ar trebui luate măsuri ptr separare și expulzarea celor cărora nu le convine să conviețuiască intr-o comuniune ptr ca dacă ar considera ca sunt pe tărâm străin trebuie să se respecte unul pe celalalt indiferent de alegerea credinței fiecăruia dar aici este “răbdarea celor sfinți”:”Dacă va urăște lumea să știți ca pe Mine M-a urât înaintea voastră Ioan 15:18-19″aceasta este menirea creștinului cât va există viață pe Pământ,nu va fi iubit niciodată deși este un urmaș al poruncilor și învățăturii Lui Hristos,să fie omul dragostei,al păcii,al iertării,al bunei înțelegeri atunci de ce este urât și persecutat?este răul mai bun decât binele? este ura mai recomandată decât dragostea?este conflictul mai apreciat decât pacea?se pare ca da în această societate moderna si inteligenta”Matei 24:13 Dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit”Dumnezeu să sprijineasca pe toți cei ce cred și-i rămân credincioși până la sfârșit”
crestinii nu sint oameni,ori cum se intelege faptul acest?se apara imediat gomosexualii dar crestinii ce incalcari a tarii au facut ca ei sa nu fie aparati?