Aud tare și clar!
“Încredinţarea pe care o ai, păstreaz-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osândeşte singur în ce găseşte bine”. Romani 14:22
Ceea ce trebuie auzit înainte de toate este glasul conștiinței. Tot ce nu vine din încredințare este păcat. Nu pot și nu vreau să fiu cu inima împărțită.
Dacă cineva dorește să picheteze ambasada Norvegiei din București este liber să o facă. Așa cum liber sunt și eu în a alege să nu procedez în acest fel. Poruncile biblice nu sunt negociabile dar sunt aspecte în viață – ca acesta al pichetării – în care acționăm potrivit libertății de conștiință.
Este extraordinară dăruirea unor oameni, pastori care se implică cu atâta ardoare în soluționarea acestui caz al familiei Bodnariu. Cred că întreaga comunitate de credincioși este alături de durerea unor părinți care au rămas fără copii. Cred deasemenea că rugăciunea, postul și susținerea financiară – dacă va fi cazul – sunt porunci biblice și orice credincios le practică cu deplina încredere că Dumnezeu aude și lucrează.
Cât privește însă stabilirea unor strategii de implicare aici părerile pot fi diferite și nu este nicio supărare faptul că altcineva are o opinie diferită. Pichetarea ambasadei Norvegiei este o acțiune pe care unii, poate cei mai mulți, dar cu siguranță nu toți, o consideră potrivită pentru a creea presiune asupra autorităților norvegiene.
Din discuția avută cu domnul Titus Corlățean împreună cu Daniel Bodnariu, acesta ne-a explicat că a mai avut în trecut un dialog cu ambasada Norvegiei pe o temă diferită dar care privea tot o intervenție referitoare la drepturile omului, iar ambasada Norvegiei a răspuns târziu și diplomatic, în sensul că nu poate interveni în problemele care privesc administrația statului datorită autonomiei acesteia. De aceea, personal, nu cred în eficiența acestui demers. Să dea Dumnezeu să mă înșel de data aceasta.
Lucrând de atâta timp în Comisa privind protecția drepturile copilului am convingerea că trebuie abordată o altă strategie. Știu din practică faptul că demonstrațiie publice pot avea și revers și pot creea dificultăți familiei Bodnariu. Cred însă că problema trebuie abordată spiritual – rugăciune, post – și juridic.
Problema la ora actuală, privită din unghiul autorităților norvegiene, nu este una de natură religioasă. Cu tot respectul cuvenit unei asemenea situații este bine de știut faptul că motivația protecției copilului din Norvegia este aceea de a asigura securitatea fizică și psihică a copiilor. Este evident că sunt în conflict două sisteme de valori: unul biblic în care corecția fizică – sunt multe de vorbit pe această temă – este un drept parental și unul legal care prevede că pedepsele fizice cu privire la copii sunt total interzise sub sancțiunea de a fi decăzut din drepturile părintești. Nu am nicio îndoială privind părinții, Marius și Ruth, pe care îi cunosc personal și care au lucrat cu mine. Știu că sunt persoane sensibile, educate și credincioase. Totuși nu putem susține legal că este o discriminare a libertății religioase pentru că nu acesta este temeiul legal al acuzațiilor.
Protecția copilului a săvărșit un abuz prin faptul că nu oferă părinților posibilitatea unui program de consiliere în urma căruia aceștia să poată recupera copiii. Asistentele de la protecția copilului au sugerat mamei, lui Ruth, să mintă cu privire la Marius și să declare că acesta este violent cu ea pentru ca astfel bebele și mama să rămână împreună într-un centru maternal. Imediat trebuia făcută plângere penală împotriva acestora și pe cale de consecință să se atace integritatea profesională a întregului sistem care, dacă își permite să instige la minciună un adult, ce credibilitate mai are atunci când evaluează un copil? Marius trebuie asistat de un avocat specializat pe problemele drepturilor copilului care să cunoască mecanismul intern al funcționării protecției copilului. În acest sens s-a recomandat un avocat nou și cred că noi ar trebui să susținem, dacă va fi necesar, financiar familia.
Desigur toate aceste sunt gândurile și rugăciunile mele. Oricine este liber ca în limitele legale și biblice să acționeze potrivit conștiinței sale. Dar nu se cade să facem din încredințarea noastră un motiv de polemică. Binele familiei Bodnariu este mai presus de părerile noastre privind o strategie sau alta.
Mulțumesc lui Dumnezeu pentru orice inimă care simte durerea aproapelui său și îi este alături în suferința sa. Până la urmă Dumnezeu este singurul care știe totul și poate totul.
Fiți binecuvântați!


3 comentarii
Sa ne rugam la acest caz cu credinta in Domnul care poate sa zica un cuvant favorabil pentru REANTREGIREA familiei Bodnariu.Cred ca numai Domnul va lucra la inima celor care se opun unitatii si armoniei familiei Bodnariu.
Fr.Ianovici poate dormi linistit stiind situatia aceste familii ?! Daca da atunci e “problema mare” cu constiinta dansului ; daca nu , ce face realmente?! Fiindca dumnealui este una din persoanele care poate sa faca ceva… !
Ca si atunci cand cineva este pe moarte, cel mai important este sa stii : Ce spune Domnul, in situatia aceea particulara? In Biblie Stefan a trebuit sa moara omorat cu pietre in vreme ce Pavel, apostolul a trebuit sa traiasca, in ciuda batailor si pietrelor. Fiecare persoana are un destin si Dumnezeu are O SINGURA dorinta fierbinte, in acord cu binele suprem al acelei persoane, din punctul de vedere al vesniciei. Trebuie sa stim care este calea si solutia lui Dumnezeu in acest caz? Eu ma gandesc la 2 posibile cauze care- in lumea spirituala, au cauzat aceasta tragedie :neascultarea sau dimpotriva, incercarea ingaduita de Domnul, pentru a implini un scop mai maret. Daca dragii nostri frati se afla in locul nepotrivit, unde nu Dumnezeu i-a trimis, este neascultare. Protectia lui Dumnezeu este “suspendata” ptr Elimelec si fiii lui, dar este la lucru ptr Naomo. Sa incercam sa tacem, si sa vina fin Duh cunoasterea, intelegerea din Inima Tatalui Insusi, a solutiei. Solutia este totusi strans legata de cauza: De ce au ajuns aici? Este un simplu timp de incercare? Este lupta spirituala? Sunt acesti parinti in aceasta drama fiindca s-au luptat cu acest sistem ateu? Au incercat sa iasa din el? Din tot ce stiu problems este ca au incalcat legea. Ei sunt acuzati de infractiuni, fratii mei. Nu are rost sa folosim apartenenta lot la biserica crestina, ca motiv al acuzatiilor. Ceea ce II plate ajuta este de fapt apartenenta aceasta, comunitatea de frati in rugaciune. Vs spun: trebuie sa mijlocim ptr ei ptr ca au incalcat legea norvegiana, sa cerem har so Mila, daca au fist avertizati dr Duhul Sfant so nu au luat seams. In acelasi timp, daca este o incercare- iar ei sunt nevinovati in data Domnului, care nu i- a indemnat sa iasa din Moab, sau nu i- a avertizat cu profile la pedepsele corporate so urmarile in data legii..hm..nu pot sa duc ideea la cap at pentru ca Domnul este sfant so Este dedicat binelui copiilor Sai. Personal, marturisesc ca ma doare inima so chiar di in somn ma gsndedc la ei, plant pentru ei si caut pe Domnul ca sa Il aud, sa spuna El ce au de facut. Sfatul meu, avand si pregatire juridica este: Sa iasa afara din Norvegia si sa renunte la cetatenia norvegiana, sa vina in Tara de origine si de aici, autoritatile sa faca toate demersurile ca sa primeasca acesti copii. Renuntarea la Norvegia si la cetatenia aceasta, cred ca Este Unica solutie legala. Nu stiu statutul copiilor, daca au dubla cetatenie sau daca este posibila, nu am citit inca legea lor. Oricum este nevoie sa cere iertare si sa strigam, literalmente la Domnul,este o nenoricire incredibila,greu de accepat cu inima. La Tine, Stapane este puterea si Tie Iti cerem indurare, ridicaTe Tu de pe tronul de Imparat si Ai Mila da Mariu si de Ruth, si de micutii lor