Jurnal de Misiune din Mongolia. Mărturii de la familia Giura pe noi tărâmuri

Jurnalul de misiune al familiei Giura. 

Decembrie 2015 

Dacă m-ar ruga cineva să descriu Mongolia într-un cuvânt – ceea ce, desigur, e imposibil 🙂 – aș alege cuvântul „contraste”. Așa ni s-a descoperit Mongolia în luna petrecută acolo – o țară a tot felul de contraste posibile. Renii „înfrigurați” din munți și cămilele pregătite să suporte seceta și arșița din Deșertul Gobi. Nord-vestul verde, împădurit, cu vârfuri de peste 4.000 de metri – sud-estul cenușiu, pustiu, nisipos, cu stepe pe care nu le mai cuprinde orizontul. O țară cât jumătate de Europă cu doar 3 milioane de locuitori și în jur de 50 de milioane de oi, capre, cai, vaci, iaci, cămile, etc. Iurta – cu istoria ei de mii de ani, înconjurată de turme care numără sute, mii de capete de animale – dotată cu panouri solare, frigider, televizor și având un Land Cruiser parcat „la scară”! Centrul Ulan-Batorului modern și bogat – o stradă mai încolo încep mahalalele sărace, în care iurtele și cocioabele se amestecă de-a valma pe zeci de kilometri. Vechi și nou, bogăție și sărăcie, tradiție și modernitate se îmbină în cele mai neașteptate moduri la tot pasul!

Mongolia este și țara în care după căderea comunismului a avut loc o mică trezire spirituală – de la aproape zero creștini în 1990 se estimează că acum sunt în jur de 50.000 de creștini. Deși procentual sunt încă mai puțin de 2% din totalul populației, creșterea a fost totuși una exponențială și una din nevoile mari acum este maturizarea creștinilor de aici în Hristos și umblarea cu El.

Am ajuns de data aceasta în Mongolia având ca scop principal nu obținerea de vize pentru Rusia, cum se întâmplase în celelalte trei dăți când am fost acolo. Scopul a fost slujirea și…odihna. Da, odihna de care aveam atâta nevoie după doi ani de slujire! Unul dintre cei mai buni prieteni mongoli, Amaa, ne vizitase în Buryatia în timpul taberelor din vară de pe malul Lacului Baikal și ne-a făcut o ofertă aproape de nerefuzat: o săptămână de vacanță pe cheltuiala mici agenții imobiliare pe care o fondaseră în urmă cu câțiva ani împreună cu alți 6 prieteni creștini în Ulan-Bator. De la începuturi s-au înțeles să aibă o „cutie de misiune”, cutie în care strângeau lună de lună 10% din profitul agenției, iar apoi de două ori pe an, o dată vara, altă dată în preajma Crăciunului, binecuvântau o familie de misionari/păstori/slujitori pe care Dumnezeu li punea pe inimă! De data aceasta aleșii am fost noi, cei care nu prea visam la vacanță nici anul acesta! Am acceptat oferta, împletind slujirea cu odihna!

Două Toyota Prius, două familii (a noastră și-a lui Amaa) + Turó (unul din cei 6 asociați de la agenția imobiliară, șoferul și proprietarul mașinii în care a călătorit familia noastră). Așa a început aventura de o lună de anul acesta în Mongolia. Aproape o săptămână împreună, călătorind la nord spre Lacul Khusvgul. Părtășie și discuții interesante în lungile ore pe drum, popasuri la iurtele de pe marginea șoselei de unde uneori ne-am cumpărat ayrag – o băutură pregătită din lapte de iapă – și tarag – laptele lor acru, din toate pe care le-am încercat pe-aici, cel mai asemănător cu laptele covăsit al bunicii. Dormit în iurtă într-un camping pe malul lacului, plimbare cu vaporul, scăldat, vizitat crescătorii de reni și situri arheologice ale hunilor – glumesc uneori cu Adriana: „Ai ajuns în Siberia nu doar la chemarea lui Dumnezeu, ci și la chemarea sângelui: te-ai întors pe pământul strămoșilor!”

Bucurie și rugăciune, cântece inventate de copii în plimbările prin pădure, aer curat-curat și liniște și pace în jur și în suflet.

Întorși de la nord, am avut parte de una din cele mai mari bucurii din cei 9 ani petrecuți pe aceste meleaguri – pentru câteva zile să fim în același loc, slujind într-o tabără, 16 români! Bucuria copiilor noștri (mai ales) a fost de nepus în cuvinte, chiar și celor mici li se părea o minune – atât de departe de țară să comunice și să se joace în română (nu doar cu mama și tata)! Mă bucuram eu de bucuria lor…

Tabăra a fost organizată de misionarii români din Ulan-Bator: Ani și Sami Șoldan + Elisei Popa, ajutați de o echipă venită pe termen scurt din țară. Am avut bucuria să ne jucăm, să împărtășim evanghelia cu copiii din tabără și să stăm până noaptea târziu la părtășie cu câțiva din frații mongoli (Bairaa, Ganbat, etc.)…în limba rusă – e-adevărat, uneori amestecată cu engleză!

După tabără a urmat călătoria spre sud, împreună cu Amaa și cu un grup din biserica lor, pentru un timp de misiune și închinare. Ne aștepta Deșertul Gobi și centrul lui administrativ, orășelul Dalanzadgad.

Pastorul Sheika auzise la o conferință că de câteva ori, aproape pe ascuns și fără vâlvă, câțiva muzicieni notorii, printre care Brian May (Queen), au organizat concerte speciale în Deșertul Gobi, scopul fiind „trezirea” dragonului despre care legenda spune că doarme sub nisipurile deșertului, concerte în care ocultismul trona la loc de cinste. Atunci în inima lui Sheika s-a trezit dorința de a merge în Gobi cu un grup pentru a se închina și a chema Numele Dumnezeului Celui Viu peste pustie – fizică și spirituală – și peste oamenii care o locuiesc. Am avut privilegiul să slujim, să ne închinăm, să ne rugăm împreună cu ei, să vestim Evanghelia și să fim o lumină pentru câțiva din mongolii care trăiesc acolo, printre care gazdele noastre (ea profesoară, el ofițer în armată), precum și pentru ghizi și șoferii noștri din Gobi.

Imediat după întoarcerea din Gobi, Adriana și copiii au plecat înapoi spre Ulan-Ude, pentru a nu pierde școala, iar eu am rămas pentru încă două săptămâni în Ulan-Bator. În acest timp i-am ajutat pe prietenii noștri români în slujirea din mica biserică care se strânge în apartamentul lor, dar și la construcția unui mic centru creștin într-o suburbie a orașului – centru care se plănuiește a fi folosit ca loc de tabără, întâlniri de tineret, dar și ca loc de întâlnire al bisericii pentru care ei se roagă să fie plantată acolo. Lucrând cot la cot cu Claudiu, Elisei și Sami am avut parte din plin și de oboseală fizică, dar și de odihnă a sufletului. Până în acel moment nu prea realizasem cât îmi este de dor și cât mi-e de drag să comunic în limba română!

M-am bucurat de asemenea să pot să-i aștept la aeroport și să le urez bun venit celei de-a doua familii de români care s-a mutat în Mongolia pentru a sluji pe termen lung acolo – Betty și Uțu Besoiu, împreună cu cei trei copii ai lor – Caleb, Iosua și Rebeca Aryuna!

Pe drumul înapoi spre Ulan-Ude l-am cunoscut pe Joe Koo, un coreano-vietnamez crescut în Cambodgia, educat în Australia și care trăiește și lucrează în Ulan-Bator! L-am avut vecin de scaun în autocar. A fost una dintre acele întâlniri pe care uneori le numim providențiale. El trecea granița în Rusia pentru a-și înnoi viza de Mongolia. Era sâmbătă, avea doar tugriki mongoli la el și nu a găsit unde să facă schimbul valutar → masă și cazare ioc! Așa că am împărțit sandvich-urile mele la prânz și l-am invitat să înnopteze la noi. Educat catolic, slujise uneori copiilor săraci din Ulan-Bator împreună cu măicuțele de la o mică biserică-mănăstire. În ultima vreme, după spusele lui, cam uitase de Dumnezeu. Felul în care Dumnezeu ne așezase alături în autocar, discuțiile, mărturiile, părtășia de seara de la noi de acasă au ajutat la reaprinderea focului credinței în inima lui. Ne rugăm pentru Joe ca focul acesta să rămână aprins și să-l ajute să continue să caute părtășia cu Dumnezeu în fiecare zi!

MOTIVE DE MULȚUMIRE:
Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate oportunitățile de slujire și de odihnă din luna petrecută în Mongolia! Pentru ceea ce El face în(tre) mongoli și prin mongoli!
Mulțumim pentru Amaa, familia lui (soția Dolgor, copiii Hannah & Munkhush), pentru Turó și toți ceilalți care ne-au binecuvântat cu această vacanță!
Mulțumim pentru mașina pe care El ne-a ajutat să o cumpărăm în luna octombrie – un minivan Toyota Noah (din 2003) cu 8 locuri – și pe care deja o folosim din plin în slujire aici; mulțumim tuturor care ați jerfit și (sau) v-ați rugat pentru a putea cumpăra mașina!
Mulțumim pentru Sami și Ani Șoldan, Betty și Uțu Besoiu + copiii, pentru toți ceilalți români implicații pe termen mai lung sau mai scurt în misiune în Mongolia, pentru dedicarea lor în a ajuta la lărgirea Împărăției lui Dumnezeu între mongoli!
Mulțumim lui Dumnezeu pentru Joe Koo și întâlnirea cu el, pentru impactul acestei întâlniri în viața lui (și-a noastră!), pentru reaprinderea focului credinței din inima lui!
Mulțumim pentru că Dumnezeu se atinge de Naomi Teodora și o ajută să se simtă un pic mai bine, după ce în ultimele două luni a fost mai mereu bolnavă și a lipsit deja câteva săptămâni de la școală, într-un an în care va avea examene destul de grele de dat.
Mulțumim pentru voi, cei care vă gândiți la noi, vă rugați pentru noi și dăruiți pentru ca noi să putem continua să trăim și să slujim în Buryatia (Siberia)!

În harul Lui,

Marius Giura