Samy Tuţac: “Un popor de oi, naşte un guvern de lupi”

Am văzut în ultima vreme în rândul evanghelicilor români, din țară și diaspora, multă admirație pentru cancelarul german Angela Merkel și pentru președintele kenyan Uhuru Kenyatta. Și asta pentru că, în ciuda curentului de promovare a căsătoriilor gay, aceștia au răspuns tranșant, ca odinioară Lascăr Catargiu, “aiasta nu se poate.”

S-a vorbit chiar despre cât de minunat ar fi să avem în Europa și de ce nu, în România, astfel de lideri. Ar fi oare posibil? În România, teoretic nu, practic NU! Știu că sună ca și diferența dintre pesimist și optimist, astăzi. Pesimistul zice: “Mai rău de atât nu se poate!” Optimistul zice: “Ba se poate!”

Deocamdată ne-am procopsit cu cea mai incompetentă, cea mai coruptă, cea mai lacomă și cea mai arogantă clasă politică din istoria României. Pe drept cuvânt este “cea mai cea din cea mai cele”, începând cu lipsa crasă de educație și terminând cu incapacitatea de a lua decizii responsabile și în conformitate cu o viziune sau proiect național. Dacă despre Alexandru Marghiloman, unul dintre cei mai respectați politicieni români din perioda interbelică, soția lui obișnuia să spună că “totu-i fals la el, cu excepția argintăriei”, atunci ar trebui să ne întrebăm cum ar putea fi caracterizată clasa politică actuală.

Oameni fără o expertiză, avizi de căpătuială și siguri că nu li se poate întâmpla nimic (aici au mușcat-o puțin), s-au bătut pentru posturi și poziții cu un singur gând: să fure cât mai mult. Mai mult decât fanarioții, comuniștii și rușii la un loc. Vedeți cumva între domnișoarele sau doamnele din piața politică românească vreo Angela Merkel? Vi se pare că undeva prin Casa Poporului ați observat vreun Uhuru Kenyatta? Să fim serioși!

Când vorbim despre un politician de nota 10 în România, este doar un vis frumos, dar visul, oricât de frumos ar fi, se termină repede. (Am un respect deosebit pentru domnul președinte Iohannis și sper ca peste patru ani să putem spune că a fost de nota 10, dar deocamdată este prea devreme să mă pronunț, doar mă rog).

Poate ar trebui noi, evanghelicii, să sperăm că am găsit între politicenii noștri ceva diferit. Din păcate, cu mici excepții (și am tot respectul pentru cei care, în ciuda presiunilor politice și nu numai, au rămas verticali), am avut și noi câțiva traseiști, vreo doi pe la pușcărie, vreo doi și-au lăsat soțiile sau le-a luat salvarea, iar despre unii s-a spus că te poți baza pe cuvântul lor la fel de mult ca pe cuvântul fetelor care fac reclamă pe centură. Și când mă gândesc că ne-am și rugat pentru ei. Dar nu ei sunt principalii vinovați, ci noi cei care am acceptat să vorbească în numele nostru niște mediocrii puși pe căpătuială ca și ceilalți.

Spiritul de demisie, pasivitatea și resemnarea noastră în fața obrăzniciei unora ne-au adus aici. La nivel general, poporul român este principalul vinovat de această situație jenantă. Cum spunea cineva că “un popor de oi naște un guvern de lupi.” Câtă vreme fiecare este intersat doar de el și neamul lui, iar binele comun sau situația generală nu preocupă pe nimeni, nu ai cum să îndrepți o țară și nici să speri că acești mediocrii aroganți care ne conduc ar putea fii schimbați. Dacă am avea ceva mai mult simț civic, măcar noi evanghelicii, am putea trage la răspundere această clasă politică idioată și am putea tempera setea de îmbogățire peste noapte a acestor nelegiuiți care ne fac legile.

Mă gândesc și acum la cuvintele istoricului Giurescu, care spunea prin anii nouăzeci că bisericile evanghelice, în special cele baptiste, au fost singurele societăți civile din perioada comunistă. Ce s-a întâmplat pe parcurs? Ne-am adaptat și noi la sistemul ticăloșit, iar partea cea mai mare de vină o au liderii care s-au complăcut în mediocritate și în politicianismul local, trăind cu speranța falsă că banii stăpânirii vor aduce prosperitate și chiar trezire în biserici. La unii li s-a arătat pisica de la CNSAS, așa că de bună voie și siliți de împrejurări au continuat să scrie eseuri, să arunce șopârle și să umble cu fofârlica.

Ar exista totuși vreo șansă ca națiunea noastră să dea țării lideri de nota 10? La finalul unei cercetări de opt ani pe tema: “De ce sunt evreii atât de inteligenți?”, Dr. Stephen Carr Leon a scris: “Întrebarea pe care o pun este: am putea să producem generaţii inteligente urmând exemplul evreilor?” Răspunsul ar putea fi afirmativ. Modificându-ne obiceiurile de zi cu zi, ocupându-ne de viitorii noştri copii, acordând atenţie alimentaţiei, educaţiei cred că, în termen de trei generaţii, am putea obţine un salt evident.”

Mi-a atras atenția ideea termenului de trei generații. Și când mă gândesc ce supărați eram pe unul care a zis, prin anii nouăzeci, că avem nevoie de douăzeci de ani să învățăm democrația. Evanghelicii români, dar și alții creștini serioși din Bisericile tradiționale, oameni care au înțeles ce înseamnă: “Trebuie să fiți născuți din nou!” (Ioan 3:7 NTR), ar putea face o diferență și ar putea oferi națiunii române lideri de nota 10.

Cu condiția să nu-și uite identitatea și responsabilitatea dată de Cristos: “Voi sunteți sarea pământului. Dar dacă sarea își pierde gustul, prin ce va fi făcută din nou sărată?! Nu mai este bună la nimic, decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni. Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.” (Matei 5:13-14 NTR)