Presa internaţională a vorbit despre vitejia Curţii Supreme din Pakistan de a accepta recurs în cazul Asiei Bibi, având în vedere presiunea publică de a-i pedepsi pe cei care încalcă legea strictă a blasfemiei. Totuşi, cazul Asiei Bibi nu este închis, iar unii şi-au exprimat îngrijorarea că recursul acesteia va fi de folos în susţinerea grupărilor extremiste.

Potrivit Open Doors SUA, o sursă anonimă explică: “Tocmai am vorbit cu un avocat care nu doreşte să îşi dezvăluie identitatea. Dumneaei este o musulmancă ce a vorbit mult împotriva felului în care sistemul judiciar a tratat cazul Asiei. În timp ce creştinii văd asta ca pe un răspuns la rugăciune (conform deciziei judecătoreşti de miercuri), Asia Bibi se simte speriată acolo unde se află, în urma deciziei curţii.”
Dumneaei a continuat: “Consider că Asia este în pericol mai mult ca niciodată. Decizia a deschis drum pentru a-i scoate din sărite pe extremişti şi de a crea o urgenţă în a o distruge şi a intensifica scopul acestora: extirparea minorităţilor din Pakistan şi Afganistan. E doar o chestiune de timp. Nu fiţi prea încântaţi. Asia nu este liberă până nu este liberă. Acest lucru poate ţine alţi douăzeci de ani.”
Desigur, creştinii sunt conştienţi de faptul că situaţia Asiei Bibi este în mâinile unui Dumnezeu înţelept şi atotputernic. Continuaţi să vă rugaţi pentru protecţia fizică şi spirituală a Asiei Bibi şi a familiei sale, precum şi pentru eliberarea ei. Rugaţi-vă şi pentru creştinii din Pakistan care pot fi oricând ţinte ale extremiştilor.

