Am fost întrebat de mai multe persoane de ce nu scriu ceva vizavi de intenţia de a se zidi o moschee mare în Bucureşti. Am răspuns diferit, dar sunt liniştit pentru că deocamdată se ocupă alţii de subiect. M-am gândit totuşi să scriu despre altceva.
Vreau să vorbim puţin despre cei 6000 de studenţi creştini care vor învăţa în Universitatea Creştină din centrul Istanbulului. Da, în universitatea ce va fi construită acolo pe banii noştri, ai creştinilor, dar pe terenul donat de guvernul Turciei. Zâmbiţi? Eu nu prea. Nu pentru că mi s-ar părea improbabil să primim terenul, ci pentru că sunt convins că dacă am primi terenul nu am fi interesaţi să ridicăm universitatea. Iar dacă, printr-un miracol, am găsi banii necesari, mă întreb de unde am lua cei 6000 de studenţi…
Ştiu că lumea creştină este mare, dar mai ştiu şi că am pierdut mult din spiritul de misiune. Dacă alţii au un spirit accentuat de misiune, bravo lor. Mi se poare absolut normal să lupţi pentru ceea ce crezi. Dacă noi, creştinii, am obosit, ne-am schimbat şi ne-am blazat, nu este problema altora, ci a noastră. Aşa că până să împiedicăm ridicarea sau să dărâmăm moscheile altora, mai bine ne-am gândi cum am ridica universităţile noastre creştine şi cum am putea pregăti tineri care să ducă Evanghelia lui Cristos până la marginile Pământului.
În cazul în care nu putem să mergem noi la alţii, atunci poate că este mai bine să îi lăsăm pe ei să vină la noi. Ar fi o foarte bună ocazie să ne ocupăm de ei şi să îi ajutăm să Îl cunoască pe Domnul Isus Cristos. Sau nici aşa nu este bine?
În final, oare de ce ne temem mai mult: de puterea lor sau de slăbiciunile noastre? Sigur, eu nu vreau să începem prin a-i evangheliza pe cei 6000 de studenţi care vor veni la Universitatea mult discutată. Eu m-aş bucura să ne rugăm şi să încercăm să-i evanghelizăm pe toţi cei care sunt deja în România. Avem aşa de mulţi străini care au venit deja în ţara noastră. Ei au venit cu credinţa lor, cu convingerile lor, cu obiceiurile lor şi nu se sfiesc să ni le arate. Cum ar fi dacă am începe să-L prezentăm acestor oameni pe Domnul Isus Cristos ca singurul Mântuitor, ca singura Cale de împăcare cu Dumnezeu? Nu ar fi aceasta o metodă de misiune? N-ar putea fi aceştia viitorii misionari în ţările lor? Răspunsul nu este în atitudinea lor, ci în atitudinea noastră!
Să se îndure Domnul de lumea creştină şi să renască în noi spiritul misionar. În final, pentru aceasta ne-a lăsat Mântuitorul aici!
Viorel Iuga, Președintele Uniunii Baptiste din România
4 comentarii
…DACA un singur musulman venit aici se va detona omorand oameni, si Viorel Iuga va fi partas, fiindca si el tine partea la asa ceva. Cata inselaciune… si crestinii nu isi mai dau seama.
….sa nu te faci partas pacatelor altora; pe tine insuti pazeste-te curat.
(1 Timotei 5:22)
Ai citit dar nu ai inteles nimic. Mai citeste de cateva ori poate vei intelege si tu esenta celor scrise. Voi crestinii de hartie care va plac locurile calde in biserici si comfortul, nu va plac decat bucatele moi ca nu cumva sa va doara stomacul. Musulman = om = creatura Domnului; trebuie sau nu sa impartasim cu ei Evanghelia?
Ai citit si ai inteles tot ce iti zice mintea ta bolnava de pacat si rasista.
mare durere va fi pentru crestini caci li se va cere cat li sa dat
nu am citit o reactie mai buna,si mai reala , mai perttinenta ca aceasta ! Felicitari !