Bună, sunt eu, sufletul tău! Ce mai faci? Am vrut să îţi scriu această scrisoare, pentru că mă simt singur, mă simt înghesuit şi abandonat printre milioanele de lucruri murdare de aici..
Nu ştiu dacă îţi mai aminteşti de mine, obişnuiam să petrecem mai mult timp împreună acum câţiva ani. Ce s-a întâmplat oare între noi. Mă simt uitat… Văd cum zi de zi eşti tot mai neliniştit şi nesigur pe tine, eşti mereu, în fiecare dimineaţă în căutarea împlinirii şi întotdeauna sfârşeşti seară singur şi neîmplinit. Oare mă auzi cum sunt de rănit când acorzi atât de multă atenţie atâtor lucruri fără valoare din această lume, mă simt otrăvit de minciună, bârfa, răutatea pe care o laşi să mă lovească din plin; dacă aş putea să strig, aş striga să te opreşti şi să te-aş întreba: de ce nu mă mai laşi să eman frumuseţe prin tine, de ce doreşti să mă faci urât şi plin de amărăciune… ştii foarte bine că eu nu doresc asta, nu aşa am fost creat de Dumnezeu, ştii foarte bine că nu aşa eram eu, nu aşa erai tu, nu aşa ne-am cunoscut.
Şti, mă doare că ai lăsat murdăria lumii să vină şi să acopere toată pulberea de aur pusă de Dumnezeu peste mine;
Nu înţeleg cum mă vinzi atât de uşor pentru orice relaţie, şi după aceea tot eu sunt rănit, şi mă doare să te văd cum plângi şi spui că nu mai doreşti să acorzi nimănui încredere. O, dragul meu, aş vrea să investeşti mai mult în mine, aş vrea să-ţi faci timp şi să vorbeşti cu Creatorul tău.
Vreau să îţi reaminteşti şi să te întrebi: ce anume are valoare pentru tine. Care sunt lucruri cu adevărate frumoase în această lume şi aş vrea să le acorzi mai mult timp. Nu ţi-e dor de aer curat, nu îţi este dor de liniştea din Dumnezeu? Cât mai ai de gând să respiri mocirla şi urăciunea acestei lumi? Nu mai pot trăi captiv şi singur, în timp ce tu arunci grenade de urâciune peste mine… nu mai vreau, refuz. Uite, urlu de durere şi te rog: Vorbeşte cu Creatorul! Fă linişte! Te rog, nu mă ucide, încet, încet! Eu te ştiu, eşti o persoană frumoasă şi totul datorită Lui, Creatorul tău. De ce mă otrăveşti? Vreau să îţi regăseşti liniştea şi pacea de mult pierdute, nu mai vreau să te văd cu ochii îngreunaţi de durere şi nesiguranţă. Nu mai vreau să te văd cum plângi în fiecare seară şi laşi că miile de întrebări pline de teamă să mă lovească. Vreau să îţi reaminteşti ce înseamnă liniştea izvorâtă din Dumnezeu, ce înseamnă frumuseţea…
Îmi este greu să te văd rănit şi fără viaţă. Te rog, vreau să nu mai fiu sufocat, vreau să fi si tu bine… şi ştiu că vei fi bine… vorbeşte cu Tati!
Cu drag, eu, sufletul din tine!
PS. Ştiu că toate visele frumoase pe care le-ai lăsat să moară, vor prinde din nou viaţa. Eşti deosebit!
Articol de Cristian Manta
