A planta o biserică în “ţinutul apartamentelor de 3000$, a lucrătorilor tranzitorii din tehnologie şi a tendinţelor raţionaliste”, este o provocare pe care plantatorii de biserici o întâmpină. A ajunge la tinerii profesionişti pare a fi cheia, conform unui raport The Guardian, relatează Evanghelical Focus.com
Bisericile din Silicon Valley au nevoie de “post de la Netflix şi bonuri de cafea”, ca să “îşi facă loc” în suburbia San Fransisco. Aceasta susţine The Guardian în raportul în care a relatat problemele pe care plantatorii de biserici le întâmpină în hubul tehnologic al naţiunii, şi cum lucrează să ajungă la rezidenţii acestuia. Conform unui sondaj Gallup publicat în 2012, mai puţin de un sfert din rezidenţii din San Francisco se identifică ca “foarte religioşi”; oricum, cum explică raportul: “Veţi observa o recoltă bogată de noi misiuni creştine, care, la o privire superficială ar putea trece drept orice alt start-up din Bay Area: web design strălucitor, conturi sociale bine organizate şi promoţii de cafea gratis. Cifrele de la Asociaţia Arhivelor de Date ale Religiilor arată că mai multe denominaţii mari protestante au crescut în districtul San Francisco în ultimii ani”.
PROVOCĂRI DE LOGISTICĂ ŞI DE COMUNITATE
Problemele plantatorilor de biserici sunt mai mult logistice decât ideologice. Linda Bergquist, care lucrează ghidând păstorii noi prin procesul începerii unei biserici în Bay Area, a declarat pentru The Guardian că găsirea unui loc de închiriat este provocarea cea mai mare, fiindcă ’’în dependenţă de unde se află, trebuie să regândeşti spaţiul – unde se merge, unde se ajunge cu bicicleta, unde se fac excursii, să ştii liniile de transport, să ştii dacă oamenii au maşini’’. Problemele financiare de asemenea sunt importante când plantezi o biserică în Silicon Valley.
Ca să le rezolve, bisericile trebuie să caute modalităţi alternative să ajungă la noii membri: ’’majoritatea misiunilor noastre vin în forma organizării evenimentelor sociale, ca show-rile de artă, spectacole şi concerte, cu speranţa construirii graduale a unei congregaţii stabile prin înbogăţire creativă’’, a explicat Troy Wilson, un păstor prezbiterian de la The Table Church.
Majoritatea rezidenţilor acestor suburbii din San Francisco sunt tineri profesionişti: ’’Credincioşi care se mută de la o comunitate la alta în dependenţă de etapa vieţii. Poţi să fii într-o anumită biserică când eşti singur şi cauţi un partener, şi în alta când eşti căsătorit şi cauţi o biserică cu o lucrare bună pentru copii’’, descrie Dani Scoville, director de programe la un centru creştin care lucrează cu tinerii în Bay Area. Până la urmă, aceşti tineri profesionişti ’’sunt disperaţi după comunitate. Fiecare se mută aici, iar companiile de tehnologie încearcă să facă acea comunitate cât de mult posibil, ca noi să nu mai plecăm de la lucru. Dar există o comunitate şi relaţii care oamenii le caută în afară – pentru a trăi, şi a merge dincolo de doar a frecventa o slujbă’’, a spus Adam Smallcombe, păstor la C3 Church Silicon Valley.
