Sărbătoarea Crăcinului se apropie. E vremea cadourilor. Dăruim și primim cadouri. E timpul să ne bucurăm de un Cadou minunat.
E vremea colindelor. Unii merg la colindat, alții primesc colindători sau ascultă colinde într-un cadru oficial.
Așadar, noi, Centrul Creștin Betania de pe strada Doinei nr.19, vrem să colindăm și te invităm să asculți colinda noastră, vineri, în data de 19 decembrie, de la orele 18.00.
Te așteptăm la „Seara Colindelor”!
Evenimentul are de asemenea un scop caritabil, existând și posibilitatea de a dona bani ce se vor direcționa către proiectul „O masă pe zi”, unde oamenii cu nevoi financiare primesc o masă caldă pe zi!
Cristos S-a născut!

