Ieri s-au împlinit 497 de ani de când Martin Luther a „bătut în cuie” pe uşa bisericii din Wittenberg faimoasele lui 95 de teze, care au dus în cele din urmă la ceea ce numim noi Reforma Protestantă.
Erau vremuri de confuzie spirituală, liderii Bisericii fiind departe de învăţătura Scripturii. Martin Luther s-a ridicat împotriva abuzurilor, a corupţiei, a avariţiei şi a „păgânismului” din Biserica Catolică. Gestul său, prin care expunea public cele 95 de teze, nu era altceva decât o invitaţie publică de a se dezbate problemele Bisericii, pornind de la învăţătura Scripturii.
În ianuarie 1918, aceste teze au fost traduse din latină în germană şi apoi multiplicate şi împărţite poporului. Cazul a devenit atât de mediatic, încât în doar două săptămâni scrisorile au ajuns în toată Germania iar apoi au început să circule în toată Europa. După două luni tezele lui Luther deja circulau prin Franţa, Anglia şi Italia.
La 3 Ianuarie 1521, papa Leon al X-lea l-a excomunicat pe Luther prin Decet Romanum Pontificem, iar 19 zile mai târziu, acesta a fost chemat să dea socoteală în faţa împăratului Carol al V-lea (împăratul Sfântului Imperiu Roman), la Dieta din Worms. Fiind întrebat dacă îşi retractează toate scrierile şi afirmaţiile făcute, Martin Luther a declarat: „Atâta vreme cât nu mă vei fi convins cu argumente luate din Scriptură, continui să-mi apăr tezele, căci nu cred nici în Papă, nici în conciliile care au greşit de atâtea ori. Conştiinţa mea este prizoniera cuvântului divin. Nu pot şi nici nu vreau să retractez nimic. Dumnezeu să mă aibe în paza lui!”
Este nevoie de un Martin Luther astăzi?
Una dintre problemele grave cu care ne confruntăm astăzi este indiferenţa, nepăsarea. Cei din frunte pot să facă orice atâta timp cât nu ne afectează confortul şi bunăstarea noastră. Nu ne interesează nici de legile guvernului, nici de ce învaţă copiii la şcoală, nici de sărăcia celor mulţi şi nici de felul cum se îmbogăţesc cei puţini. Nu ne pasă nici de mulţimea învăţătorilor şi învăţăturilor false care au împânzit bisericile, nici de abuzurile unora din frunte şi nici de faptul că cei de lângă noi mor în păcatele lor. Motivaţia nepăsării este formulată de multe ori sub forma aceasta: „oricum cu o floare nu se face primăvară”. Martin Luther ne spune tocmai contrariul. Un simplu călugăr din ordinul augustinienilor şi profesor de şcoală, dintr-o obscură localitate germană, dar sincer şi puternic motivat de starea jalnică în care se găsea Biserica, în acelaşi timp fiind deplin încredinţat de adevărul şi puterea Scripturii, a reuşit să schimbe o lume întreagă.
Mulţi ani mai târziu, tot în Germania, când Adolf Hitler a ajuns la putere şi deja îşi arăta colţii, doi pastori luterani pe nume Martin Niemöller şi Dietrich Bonhoeffer, au avut curajul să se opună controlului statului asupra bisericii. După ce Niemöller a fost arestat, a fost condamnat la şapte luni de închisoare şi 2000 de mărci amendă, dar la ieşire a fost arestat din nou de Gestapo şi trimis în lagărele de concentrare din Sachsenhausen şi Dachau, unde a îndurat ororile nazismului, între anii 1938 – 1945. Dietrich Bonhoeffer a fost şi el trimis în lagăr unde a fost spânzurat cu doar o lună înainte de victoria aliaţilor.
De la Niemöller ne-a rămas un text care a devenit faimos, care aşa cum declara autorul, este un fragment dintr-o predică intitulată „Ce ar fi spus Isus Hristos”, rostită în săptămâna Paştelui în Kaiserlautern, în anul 1946. Textul spune aşa:
- Când nazişti au venit să-i ducă pe comunişti, eu am păstrat tăcerea, pentru că eu nu eram comunist.
- Când i-au dus la închisoare pe social-democraţi, eu am păstrat tăcerea pentru că eu nu eram social-democrat.
- Când au venit să-i caute pe sindicalişti, nu am protestat pentru că eu nu eram sindicalist.
- Când au venit să-i ducă pe evrei, nu am protestat pentru că eu nu eram evreu.
- Când i-au dus să-i închidă pe catolici, nu am zis nimic pentru că eu eram protestant.
- Când au venit să mă caute pe mine, nu mai rămăsese nimeni care să poată protesta.
Un editorialist de la Protestante Digital a preluat acest text, parafrazându-l într-o versiune actuală, cu trimitere la vremurile pe care noi le trăim şi la ieftinirea Evangheliei, aşa cum se încearcă de teologii liberali. Mi s-a părut interesant şi adevărat şi îl puteţi citi în continuare:
- La început au zis că Biblia „doar conţine” Cuvântul lui Dumnezeu şi eu nu am zis nimic pentru că nu eram un fundamentalist.
- Apoi au pus la îndoială minunile lui Isus, şi nu am zis nimic, pentru că aşa păream mai educat.
- Apoi au schimbat etica sexuală şi respectul faţă de viaţa umană, şi nu am zis nimic pentru că m-au lăsat să trăiesc în linişte.
- Apoi au început să vorbească despre „mitul” persoanei şi al învierii lui Isus, şi nu am zis nimic pentru că nu eram un intolerant.
- În cele din urmă şi-au impus ideile asupra poporului lui Dumnezeu, dar atunci deja nu mai rămăsese nimeni care să mai creadă în ceva.
„Somnul raţiunii naşte monştri”, spune Francisco de Goya, iar în Evrei capitolul 2 cuvântul este foarte categoric în acest sens: De aceea, cu atât mai mult, trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele. Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o, (Evrei 2:1-3)
Nu vreau să fiu un pesimist, dar atunci când vom adormi cu toţii, Dumnezeu va găsi un alt Martin Luther care să se ridice împotriva delăsării, împotriva apatiei generalizate, împotriva răstălmăcirii Cuvântului, împotriva moralei ieftine şi împotriva altor abuzuri din Biserică.
Dumnezeu să aibă milă de noi !!!
Pentru Știri Creștine, Beni Drădici
