Wolfhart Pannenberg, renumitul teolog protestant, a încetat din viaţă la München, la vârsta de 85 de ani. Recunoscut într-un mod foarte amplu ca fiind unul dintre cei mai mari gânditori ai secolului XX, teologul german a murit vinerea trecută (5 Septembrie), după ce şi-a dedicat lunga lui viaţă Scripturii şi educaţiei teologice.
După convertirea lui „intelectuală” la creştinism pe când era tânăr, Pannenberg a studiat Teologia şi Filosofia în Berlin, Göttingen, Basel (unde l-a avut profesor pe un alt gigant – Karl Barth) şi Heidelberg. Şi-a publicat teza de doctorat în 1954 în care analiza perspectiva unui alt teolog lutheran Edmund Schlink (1903 – 1984) asupra predestinaţiei în opera filosofului medieval John Duns Scotus. Începând din 1958 şi până la pensionarea lui în 1993, a lucrat în lumea academică. În lunga şi distinsa lui carieră teologică, Pannenberg a predat cursuri universitare la Wuppertal, Mainz, Chicago, Harvard şi Claremont (California). Dar cea mai evidentă perioadă este cea de la Universitatea din München, unde a predat Teologie Sistematică, mai bine de două decade (1968 – 1993).
Germanul a combinat viaţa lui de profesor cu cea de scriitor. Operele lui cele mai faimoase sunt: Offenbarung als Geschichte – engl.: Revelation as History (Revelaţia ca Istorie), Grundzüge der Christologie. – engl.: Jesus — God and Man (Isus – Dumnezeu şi Om) şi cunoscuta lui trilogie Systematische Theologia,(Teologie Sistenatică).
Fără îndoială, Pannenberg va fii păstrat în amintire datorită spiritului ştiinţific ce îi caracterizează teologia. A reacţionat violent în contra subiectivismului atât de proeminent în existenţialismul şi pietismul epocii sale. S-a opus de exemplu acelei şcoli a Istoriei mântuirii deoarece credea că „toată istoria universală” este revelaţie. De asemenea a optat pentru a urma o Cristologie de jos în sus în loc să se alipească de o Cristologie de sus în jos. O cristologie de jos în sus se referă la convingerea că studierea lui Hristos trebuie să înceapă cu Isus cel uman şi istoric înainte de a vorbi despre condiţia lui de Logos, Domn sau Fiu preexistent. Raţionamentul deci, pregăteşte terenul pentru credinţă. Acest spirit ştiinţific la condus să reflecteze critic asupra dezbaterii între ştiinţă şi religie şi să trezească muribunda doctrină a învierii corporale a lui Hristos din anii 60. Pannenberg a dărâmat noţiunea liberală care stipula că învierea este de fapt doar o metaforă (aşa cum sugera teologia lui Bultmann). Isus a înviat! Şi în corp fizic! De aici survine popularitatea lui între evanghelicii conservatori. Din acest motiv îndrăgitul apologet american William Lane Craig, a ales să studieze sub îndrumarea lui Pannenberg, atunci când îşi dezvolta teza de doctorat. Tot sub îndrumarea acestuia la Universitatea din München, şi-a urmat studiile post-doctorale şi teologul Millard Erickson, a cărui lucrare Teologie Creştină, este tradusă şi în limba română.
Nu numai că Isus a înviat, spune Pannenberg, ci acest eveniment a însemnat centrul istoriei universale a lui Dumnezeu şi a însemnat începutul zilelor din urmă.
În ultimii lui ani, Pannenberg a scris deschis împotriva altor tendinţe liberale care apăreau în Biserică: pe de o parte, acceptarea unui feminism tot mai agresiv şi pe de altă parte, învăţătura că homosexualitatea reprezintă un stil de viaţă compatibil cu viaţa de creştin.
Pentru Știri Creștine, Beni Drădici
