La sfârşitul anului 2009, pastorul B.H. Clendennen, fiind bolnav şi simţind că sfârşitul se apropie (acesta s-a produs la 13 Decembrie 2009), a decis să înregistreze acest video în care vorbeşte despre ceea ce Dumnezeu i-a vorbit cu putere în mijlocul suferinţei lui.
Acest mesaj puternic, prezentat video, care poate fi asemănat cu sunetul unei trâmbiţe pentru o biserică „căldicică”, este în limba engleză şi este subtitrat în română. În continuare este prezentat şi textul acestui mesaj atât de important şi bineînţeles “urgent”. Mulţumesc lui Ghinuţ Roş care a preluat traducerea în limba română şi a subtitrat materialul video.
Mai întâi de orice, vreau să vă spun că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu mi-a vorbit într-o manieră foarte puternică, făcându-mă să înţeleg că pentru a veni o trezire, în primul rând trebuie să existe o profundă mărturisire şi pocăinţă din partea celor aleşi. Râul Duhului Sfânt trebuie să fie lăsat să curgă prin intermediul nostru. Dar, pentru acest lucru, nu trebuie să existe nimic în noi care să fie un obstacol în calea râului vieţii. Trebuie să mergem la Tatăl nostru ceresc cu umilinţă, să-I cerem iertare şi să căutăm cu foc ajutorul şi călăuzirea Lui. Ştim că al Său Cuvânt spune „Vai de acei ce numesc binele rău”, dar aceasta este exact ceea ce am făcut permiţând ca firea pământească să ia locul în închinarea noastră.
Trebuie să ne mărturisim înaintea lui Dumnezeu că am pierdut echilibrul nostru spiritual şi ne-am inversat valorile. Trebuie să mărturisim că:
- Ne-am îndoit de adevărul absolut al Cuvântului predicând multe alte lucruri.
- Am arătat o dragoste pentru Cuvânt, dar am ignorat-o.
- Ne-am pus cu aroganţă titlul de penticostali, arătând mai multă putere decât ceilalţi, dar ne lipseşte puterea pentru a predica la cei pierduţi şi de asemenea ne lipseşte pentru a trăi vieţi sfinte.
- Ne-am închinat la alţi dumnezei şi-i numim prosperitate.
- Am învăţat mai mult de la stele religioase de la TV decât de la Luceafărul Strălucitor de Dimineaţă.
- Ne-am plâns de perversiunea de pe străzile noastre, dar refuzăm să recunoaştem că deoarece am lăsat Cuvântul lui Dumnezeu este ceea ce a produs această perversiune pe străzile noastre (Romani 1:25, 26).
- Ne-am pregătit superficial pentru predicare, satisfăcuţi de înlocuirea ungerii cu zgomotul.
- Am neglijat educaţia copiilor şi apoi dăm vina pe diavolul.
- Ne-am plâns pentru că rugăciunea nu este permisă în şcoală şi cu toate acestea marea majoritate a celor ce merg la biserică nu au un altar în casa lor.
- Am abuzat de putere şi o numim apostolat.
- Acordăm reverenţă celor înalţi şi puternici şi dispreţuim pe oamenii mici, dar care sunt mai sfinţi.
- Ne-am închis buzele pentru conceptul de sfinţenie pentru a fi mai sensibili şi a fi pe placul celor pierduţi.
- Am eludat trecutul pentru că este învechit şi am acceptat tendinţele bisericii moderne.
- Închinarea noastră este condusă de Topul 40 al cântărilor evanghelice în loc să avem cântări pline de adevăr.
Aroganţa noastră ne conduce până seara, fără să ne dăm seama de ineficienţa noastră şi de neplăcerea de a învăţa. Alţii se încred în învăţătura lor şi uită de modul lor de viaţă. Foarte repede judecăm alte grupuri, lăudându-ne cu perfecţiunea noastră, preferând tradiţiile noastre în locul unei relaţii. Am pierdut viziunea lui Dumnezeu. Ca şi rezultat, în cea mai mare parte, suntem inconştienţi de procesul distructiv în care suntem implicaţi. Nu cunoaştem drumul de întoarcere la realitate deoarece am pierdut viziunea de la care am căzut. Am confundat zgomotul cu puterea; extravaganţa cu ungerea şi carisma cu chemarea. Am înlocuit convingerea cu consilierea şi păcatul cu toleranţa. Am şters realitatea iadului din Biblie pentru a fi iubiţi de către cei care au fost condamnaţi de Dumnezeu. Ne referim la A Doua Venire pe hârtie, dar nu o predicăm niciodată, nu o învăţăm şi nu o aşteptăm. Continuăm pe drumul nostru, trecând pe departe pe lângă cei pierduţi; predicând săptămânal la cei care deja au auzit. Am creat un climat în care suntem mai interesaţi de a îndeplini propriile noastre necesităţi, în locul nevoilor comunităţii.
Avem pastori cu mentalităţi de manageri, ce doresc ca toţi să fie fericiţi. Misiunea lor nu este Marea Însărcinare; misiunea lor este să cureţe băile, să înfrumuseţeze buletinele (de ştiri) şi mese îndestulătoare. Avem pastori tineri nemulţumiţi cu ceea ce alţii au făcut, dar nu au nici o problemă cu ceea ce ei înşişi nu au făcut. Avem pastori mulţumiţi cu lipsa progresului folosind scuza că au făcut tot ceea ce ştiu, dar cu toate acestea nu sunt dispuşi să înveţe.
Avem prea mulţi oameni care se târăsc în urma vedetelor de televiziune, care aruncă banii tăi pe maşini scumpe, pe vile somptuoase şi bogăţie, în timp ce nu se face evanghelism. Avem mai mulţi oameni în competiţie pentru poziţii decât acei care suspină după suflete. Alunecăm înspre transigenţă şi o numim toleranţă. Alunecăm înspre neascultare şi o numim libertate. Alunecăm înspre superstiţie şi o numim credinţă. Ne bucurăm în indisciplina autocontrolului pierdut şi îl numim relaxare. Nu luăm în serios lipsa de rugăciune şi ne înşelăm pe noi înşine gândind că am scăpat din legalism. Alunecăm înspre lipsa lui Dumnezeu şi suntem convinşi că am fost eliberaţi. Datorită nemulţumirii am înlocuit prezenţa înţelepciunii cu imprudenţa, gândind că toate riscurile sunt mai bune decât niciun risc.
Dumnezeu să ne ajute să ne întoarcem la El. Ascultă. Dacă vrem să vedem o trezire, trebuie să venim cu pocăinţă şi mărturisire ca făcând parte din Biserica lui Dumnezeu. Dacă separăm vălul dintre fire şi Duh, Dumnezeu spune că putem să fim gura Lui şi aceasta este totul de ceea ce avem nevoie.
Te rog astăzi, Biserică, ascultă-mă, vă vorbesc tuturor şi s-ar putea ca acesta să fie ultimul meu mesaj către tine. Trebuie să avem o pocăinţă individuală şi colectivă din partea celor aleşi de Dumnezeu. Ascultă-mă azi. Dumnezeu să purifice inimile noastre. Să ne întoarcă la adevăr şi la realitatea Domnului Isus Hristos.
O, Doamne, dacă ne-ai vedea azi … !!!
B.H. Clendennen a fost o voce cunoscută între penticostalii americani, fiind un predicator puternic şi un învăţător deosebit, care a pus accent pe rolul Duhului Sfânt în activitatea Bisericii. A fondat şi a păstorit „Victory Temple Church” din Beaumont – Texas, timp de 35 de ani. Chemarea lui pentru a predica Cuvântul l-a dus în Africa (Tanzania, Congo), Asia (India, Thailanda,Vietnam) şi Estul Europei (Iugoslavia, Ungaria, România), pe vremea când acestea se aflau sub dominaţie comunistă. După căderea comunismului a simţit o puternică chemare să meargă în Rusia. Într-o mică biserică de la periferia Moscovei a primit o profeţie, printr-o soră în vârstă care nu mai prorocise niciodată, prin care Domnul îi cerea să se pună la dispoziţia Lui pentru Rusia. Cea mai mare nevoie de acolo era lipsa lucrătorilor din biserici.
În 1992 Clendennen a abandonat biserica pe care o fondase şi împreună cu soţia s-a mutat în Rusia, unde a pus la punct o şcoală biblică, dar pe alte coordonate decât cele obişnuite. A numit-o „School of Christ International” (Şcoala Internaţională a lui Hristos), şi aceasta s-a concretizat în cursuri intensive de 3 luni, după modelul şcolilor militare, de unde elevii nu plecau în această perioadă, decât pentru cauze majore. Se punea accent pe rugăciune, părtăşie şi pe studiul Scripturii. Prima serie a fost alcătuită din 102 cursanţi din Rusia şi Ucraina, care după terminare, plini de puterea Duhului Sfânt, au plecat să slujească în bisericile existente şi să planteze altele. Astăzi Şcoala Internaţională a lui Hristos are cursanţi în 150 de ţări din toată lumea. În 1994 la o emisiune la radio, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse i-a avertizat pe „credincioşi” despre fenomenul Clendennen, numindu-l „omul cel mai periculos din toată Rusia”.
Pentru Știri Creștine, Beni Drădici
