Surse: Christian Solidarity Worldwide, China Aid
Autoritățile închisorii au anunțat recent familia avocatului pentru drepturile omului, Gao Zhisheng, că acesta va fi eliberat luna viitoare ! Despre Gao, click aici pentru articol.
Într-un interviu recent, soția lui Gao, Geng He, a declarat că fratele soțului ei a reușit să contacteze închisoarea Shaya, unde este reținut Gao, pentru a i se permite să-l viziteze. Autoritățile închisorii i-au spus fratelui lui Gao că acesta va fi eliberat în data de 7 august, după ce se încheie pedeapsa. Cu toate acestea, autoritățile nu au răspuns cererii fratelui lui Gao de a putea veni ca să-l ia din închisoare în data de 7 august, explicând mai târziu că este necesar să contacteze Beijingul pentru a putea fi eliberat. Există încă îngrijorare cu privire la motivul eliberării lui Gao, acesta putând fi eliberat din cauza stării sale grave de sănătate.
Gao este un avocat creștin pentru drepturile omului, binecunoscut pentru apărarea grupurilor vulnerabile, inclusiv creștinii. Ca rezultat, guvernul i-a închis firma de avocatură și i-a suspendat licența de avocat. În anul 2006, Gao a fost reținut ilegal de poliție și condamnat mai târziu la 3 ani de închisoare cu o perioadă de probă de 5 ani pentru „incitare la subminarea puterii de stat”. În aprilie 2010, Gao a dispărut în timp ce-și vizita socrii în Xinjiang. În luna decembrie s-a raportat că acesta a încălcat termenii perioadei sale de probă și i s-a ordonat să se întoarcă în închisoare pentru alți 3 ani.
Slavă Domnului pentru această veste ! După o lungă perioadă în care nu se știa nimci de Gao și se credea că este mort, iată că acesta va urma să fie eliberat, însă să ne rugăm ca totul să decurgă bine pentru Gao și familia lui. Rugați-vă pentru libertate religioasă în China, pentru o trezire spirituală în această națiune, pentru ca Dumnezeu să lucreze cu putere la inimile acestor oameni și ai celor care conduc această țară.

