Dupa 10 luni pe campul de misiune din Madagascar, iata-ne in sfarsit ACASA. Am putea sa ii spunem tot atat de bine casa din Europa, casa parintilor, casa inchiriata in Romania pentru doua luni, casa in care am reusit in sfarsit sa ne punem hainele intr-un dulap si valizele ascunse dupa usa.
Dragi prieteni – frați și surori,
Dupa 10 luni pe campul de misiune din Madagascar, iata-ne in sfarsit ACASA. Am putea sa ii spunem tot atat de bine casa din Europa, casa parintilor, casa inchiriata in Romania pentru doua luni, casa in care am reusit in sfarsit sa ne punem hainele intr-un dulap si valizele ascunse dupa usa.
Porniti intr-o luni dimineata din Antsirabe si ajunsi intr-o joi pe la ora pranzului in Cluj-Napoca, calatoria a fost palpitanta si interesanta – wow, zburam peste Desertul Sahara – dune de nisip auriu ori unde te uitai. Bine ca eram in avion si nu pe ele. Dar a fost si o calatorie obositoare. Filip, baietelul nostru a fost cel mai obosit dintre toti. El chiar ca a schimbat lumile. Ma intreb uneori ce poate gandi un baietel la varsta de 1 an si noua luni care cauta curtea pierduta din Africa, incercand sa iasa afara pe usa sau geamul de la balcon. Hei, pe acolo nu se iese afara! Hai sa iesim pe usa de la intrare!
Slava Domnului ca am ajuns acasa cu bine in Romania. Pentru doua luni a inceput freamatul unei alte lumi… lumea civilizata de acasa, cu bordurile drepte, cu strazile asfaltate, cu supermarketurile pline, cu bisericile elegante, cu oamenii imbracati frumos, cu alergari contra cronometru, cu intalniri aglomerate.
Ce mai, ne place acasa ! E bine ! Dar e o alergare contra cronometru!
Ramas bun, dragi pastori ! Fiti curajosi in lucrul Domnului !
Inainte de a veni in Romania am avut o ultima intalnire cu pastorii din regiunea noastra si cu familiile lor. Am dorit sa ne rugam impreuna cu ei, sa isi puna mainile peste noi in vederea acestei lungi calatorii, sa ne incredinteze in bratul puternic al lui Dumnezeu pentru perioada in care vom sta in Romania.
A fost un prilej de inchinare in cantare, in rugaciune, dar si de a ne incuraja unii pe ceilalti. Am fost impreuna aproximativ 40 de persoane cu tot cu copii – si am finalizat intalnirea noastra cu un tort malgas – fara crema, ci doar cu frisca – pe care am scris un mesaj de incurajare: Dragi pastori, fiti curajosi si alergati cu pasiune in lucrul Domnului! Nu s-au asteptat la asa ceva – i-am surprins cu tortul si am vazut lacrimi in multi ochi. Au realizat ca intr-adevar ii iubim si ca eforturile pe care le facem de dragul lor este dezinteresat. Au realizat ca bisericile in Romania si Diaspora ii iubesc si le inteleg greul prin care trec in aceasta perioada, de aceea sunt alaturi de ei.
Dorim sa va multumim frumos pentru implicarea dvs in sustinerea a 12 pastori dintre ei cu suma lunara de aproximativ 18- 20 Euro. Acest lucru le-a mai usurat din povara lor si a familiilor lor, mai ales ca au si copii pentru care trebuie sa plateasca taxele scolare. Ei mi-au cerut in mod special sa multumesc Bisericii penticostale romanane din tara si Diaspora pentru tot sprijinul oferit. Proiectul se intinde pe durata unui an si noi am reusit pana acum sa ajungem cu el la jumate.
Reacomodarea si …MARATONUL de acasa
Am venit acasa sa ne odihnim. Dar nici vorba de odihna. Alergam, alergam, alergam.
Am inceput sa alergam cu copiii la medic, sa le facem verificari generale. S-au mai imbolnavit prin Africa. De cateva ori. Apoi, medicii generalisti ne-au trimis la medici specialisti: oftalmologie, ortopedie, stomatologie, chirurgie, etc. Doar Ioana le stie pe toate, ca ea a alergat cu copiii de la un medic la altul. Dar multumim Domnului pentru ca avem o astfel de oportunitate, sa ne verificam starea de sanatate in vederea unei noi ,,scufundariˮ in Africa.
Am inceput sa alergam prin Biserici. Am fost binecuvantati in lucrarea din Madagascar prin dragostea Bisericilor Penticostale si Baptiste de acasa si din Diaspora. Va multumim din toata inima pentru ca semanati Cuvantul prin aceasta lucrare in Madagascar. Va vizitam frati si surori cu mare drag in limita timpului nostru disponibil in Romania. Va iubim dragi frati si surori si suntem binecuvantati sa poposim impreuna cu dumneavoastra, preamarind pe Dumnezeu in Transilvania, Tara Oasului, Bistrita, Maramures, Timis, Caransebes si alte zone ale tarii sau din Diaspora.
Dumnezeu ne-a oferit mai multe oportunitati sa fim la cateva biserici in serile lor de rugaciune. Oh, ce mare binecuvantare am avut sa ne odihnim inimile in Harul lui Dumnezeu, pe genunchi, sa putem sa stam de vorba cu Marele Secerator in tihna, fara graba, in zumzetul sfant al rugaciunilor in comun, sa plangem atunci cand simtim ca povara este prea grea sau sa ne bucuram in cantarile de lauda aduse Domnului Isus Hristos. Oh, ce mare bucurie sa fii partas la partasia frateasca, sa ai parte de imbratisarile pline de dragoste a unor oameni care te-au purtat in rugaciune de-a lungul acestui an de misiune. Ce incurajati plecam din bisericile romanesti – cu adevarat aveti inimile sfintite de Hristos si ne faceti lucrul din Madagascar nespus mai usor.
Am avut parte si de alergari cu Surprize…neplacute. Dar toate impreuna fac actiunea sa fie mai interesanta. Au fost cazuri cand a trebuit sa impingem masina la fiecare intersectie impreuna cu sotia mea, Ioana, sa fim atenti sa o lasam doar in panta cand mergeam la biserici, ca sa nu trebuiasca sa o impingem – contactul. Of, tocmai acum si-a gasit si ea sa se strice. Am gasit-o si cu o roata taiata – oameni suparati ca le-am luat locul au gasit de cuviinta sa ne dea o lectie costisitoare. Pentru noi. Dar nu le-am pus la inima…costul alergarii mai inseamna si asa ceva.
Scoala Gimnaziala ,,La Promesse” – Promisiunea – 100 de copii
Nu pot termina scrisoarea fara sa nu impartasesc cu dumneavoastra o alta povara pe care Domnul Isus Hristos ne-a pus-o pe inima in ultimul an. Este vorba de o scoala gimnaziala, numita ,,La Promesseˮ – Promisiunea. Este o scoala particulara penticostala. Numele acesta frumos a fost pus scolii de catre pastorul Tina si sotia lui Rindra, cand i-au promis Domnului sa ia copiii din cel mai sarac si mizerabil cartier din Antsirabe – cartierul Ambohimena Sud – si sa le ofere educatie, o directie in viata, dar mai presus, sa se ocupe de sufletele lor, vestind Evanghelia saptamana de saptamana atat lor, cat si parintilor lor. Ei au plantat si o mica biserica in cartier, iar cladirea ei se gaseste in curtea lor. Nu este cine stie ce, dar este locul lor de inchinare.
100 de copii intra in fiecare zi in cateva sali de clasa saracacioase, luminate prin geamurile fara fereste, doar cu obloane. Cursurile se desfasoara in paralel – cate doua grupe de varsta diferite sunt comasate in aceeasi sala de clasa, dar se descurca. Programa urmata este cea malgasa, dar in paralel se mai face si o programa internationala, ca copiii sa invete si limba engleza. Doar 70 dintre copii isi pot plati taxele scolare. Restul …pauza.
Profesorii? Sunt platiti cum se poate, mai cu tzaraita, pic cu pic. Una dintre profesoare avea un bebe intr-un carucior cand am fost noi prima data la ei. A inceput sa planga la un moment dat. L-a luat din carucior, i-a dat sa manance si apoi l-a pus la somnic.
Unde am ramas cu lectia? Sa mergem mai departe !…Trebuie sa duca bani in casa, asa ca face eforturi supranaturale…vine cu bebele la lucru. Acum e mai marisor tzancul…cel mai tanar elev al scolii – 9 luni.
Intr-o zi, au venit pastorul Tina si Rindra la noi si aproape ca au plans. S-au saturat sa tot ia credit pe termen scurt de la banca pentru a plati salariile profesorilor. Creditul trebuie platit inapoi. E obositor. Au crescut pui intr-o vreme, vanzandu-i si platind asa salariile si alte taxe catre stat. Dar au obosit.
Eu am pus inaintea Domnului aceasta lucrare, iar Duhul Sfant m-a indemnat sa ma implic prin credinta. Apoi o familie din Austria a inceput sa dea o mana de ajutor lunara. Nu stiu cat vor continua. Poate vor continua, poate nu. Dumnezeu le va rasplati dragostea lor. Dar ar fi nevoie de o mana mai consistenta de ajutor. Au de renovat o clasa, au de rearanjat putin curtea. Doresc sa transforme gimnaziul in colegiu. Au avut caramizi pentru constructie, dar din cauza ca nu le-au folosit la timp, au devenit moloz. Ploaia le-a distrus.
Impartasesc aceasta povara impreuna cu dvs. Noi ne-am asumat-o deja. Dar daca doriti sa o duceti impreuna cu noi, nu va refuzam. Este loc. Impreuna putem face mai bine aceasta lucrare.
La intersectia lumilor: Acasa AICI, Acasa in AFRICA, Acasa SUS
Am venit acasa in Romania. Este asa de bine. Cu adevarat simti un gust extraordinar al vietii sa fii cu familia, prietenii, biserica sau oamenii pe care ii iubesti. Sa traiesti oarecum mai confortabil.
Dar ciudat, ne lipseste Africa, mirosurile de acolo, lumea aceea uitata de lume, praful si noroiul de pe strazi, strangerile de mana ale malgasilor, bisericile de acolo, evanghelizarea pe strada, orfelinatul Speranta, privirile copiilor din scoli pe care ii iubim asa de mult. Ne lipseste ,,casaˮ de acolo – un mod simbolic de a spune ,,viata din Africa.ˮ Oare incepem cu adevarat sa ii iubim pe acei oameni de ne lipsesc? Ne vom intoarce in Madagascar la inceputul lunii septembrie. Abia asteptam!
Incet, tot cu avutul in ,,valizaˮ si pe drumuri, Domnul ne invata ca aici suntem straini si calatori, iar adevarata CASA ne asteapta in ceruri sus. Ne-am bucura sa ne gandim mai des la acea CASA, pentru ca ea este locul adevaratei odihne – odihna vietii vesnice in Hristos. Ne dorim ca toata Biserica rascumparata de Hristos prin jertfa Sa sfanta sa auda intr-o zi aceasta dulce chemare: ,,vino sluga buna si credincioasa… Intra in bucuria Stapanului tau.ˮ
Va iubim si va pretuim,
Familia Saitis Marcel si Ioana, cu copiii Alessia, Ruth si Filip.
