Şase simptome ale unei biserici disfuncţionale

Thom S. Rainer, colaborator al site-ului The Christian Post, a publicat recent un articol în care face o analiză pertinentă pentru a recunoaşte când o biserică poate fii considerată realmente bolnavă.

În primul rând, explică Rainer, noţiunea de biserică disfuncţională sau bolnavă, se referă la acea congregaţie care nu mai îndeplineşte cerinţele biblice fundamentale şi esenţiale. Cu alte cuvinte, biserica nu mai funcţionează corect; drept urmare i se poate aplica termenul  de disfuncţional.

Rainer explică apoi că „din păcate” nu a trebuit să caute mult pentru ca să găsească peste 20 de exemple actuale de biserici în care se vede foarte clar că nu mai funcţionează normal. „În căutarea mea, am găsit şase teme care se repetau în toate aceste biserici”. Mai concret, în fiecare din aceste 20 de congregaţii, se manifestau în biserică foarte clar cel puţin trei din aceste şase simptome.

Rainer recunoaşte că acest articol este oarecum „şchiop” deoarece se referă numai la situaţiile negative ale multor congregaţii, dar promite că deja lucrează la un al doilea material în care să publice răspunsurile obţinute din căutarea posibilelor soluţii la aceste situaţii de criză.

Care sunt cele şase simptome ale unei biserici disfuncţionale?

1. Erori teologice grave, omniprezente în biserică. Nu se referă, explică Rainer, la diferenţele provenite din probleme ale timpurilor escatologice. „Aceste erori la care mă refer sunt negări ale adevărurilor esenţiale ale credinţei creştine. În anumite cazuri, liderii acestor biserici, deja nu mai predică exclusivitatea mântuirii prin Hristos”.
2. Biserica este cunoscută ca „devoratoare de pastori”. Congregaţia termină foarte repede cu serviciile unui pastor, într-o formă abruptă şi acest lucru se întâmplă foarte des. S-ar putea ca pastorii să nu fie întotdeauna  expulzaţi sau retraşi din funcţie, dar sunt presaţi constant şi explicit ca să renunţe şi să plece. Din acest motiv, este vorba de acel tip de biserică în care timpul de slujire al unui pastor să fie relativ scurt, şi aceasta este regula.
3. Congregaţia trăieşte într-un conflict grav. Fiecare grup social în cele din urmă va trebui să se confrunte cu un anumit tip de conflict la diferite nivele: familiale, între colegii de muncă, în grupurile de elevi sau studenţi, sau în biserici. Deci prin ea însăşi, această problemă nu ar trebui să fie o simptomă negativă. Dar bisericile disfuncţionale au conflicte la nivele mai înalte care sunt reflectate prin explozii emoţionale frecvente între membrii şi lideri.
4. Aproape nimeni din zonă nu ştie că există acea biserică. Spune Rainer că una dintre simplele metode pe care le-a folosit în studiul său, a fost ca să viziteze firmele din zonă pe o rază de un kilometru în jurul bisericii. În această vizită, pur şi simplu întreba, cum se poate ajunge la acea biserică (cu nume concret). „Dacă nimeni nu a auzit vorbindu-se de acea biserică într-un cerc atât de strâns, înseamnă că ceva nu merge bine acolo”, afirmă.
5. Biserica scade numeric, în timp ce comunitatea creşte. Un exemplu foarte simplu este cea mai bună manieră de a explica acest lucru. Să presupunem că numărul celor care frecventează biserica a scăzut cu 3 % în ultimii doi ani. Acum să presupunem că populaţia din zonă a crescut cu 4 % în aceeaşi perioadă de timp. „Contrastul dintre cele două procentaje este bătător la ochi şi este o simptomă clară că biserica este în criză”, spune Rainer.
6. Biserica este „proprietatea familială şi este gestionată de aceştia”. O familie în particular, chiar dacă este vorba de o familie mai extinsă, este cea care cu adevărat conduce şi ia toate deciziile importante ale bisericii. Nimic nu se face fără aprobarea acesteia şi în general are în frunte un „patriarh” al familiei.

Tradus şi adaptat din Protestante Digital

Pentru Știri Creștine, Beni Drădici