
Trei creștini convertiți – Mohammad Roghangir, Suroush Saraie și pastorul Matthias Haghnejad – au fost arestați în dimineața zilei de 5 iulie, de către forțele de securitate. Credincioșii au fost localizați în timp ce erau în casa pastorului Matthias Haghnejad în Bandar-e Anzali. Agenții de securitate au confiscat biblii și alte posesiuni din casa pastorului. Pastorul Matthias a fost mereu ținta regimului iranian și a mai fost închis de câteva ori.
Mohammad Roghangir și Suroush Saraie erau parte dintr-un grup de șapte creștini care au fost inițial arestați în luna octombrie a anului 2012, când forțele de securitate au făcut un raid în timpul unei întâlniri pentru rugăciune. Grupul a fost condamnat în luna iulie, 2013, sub acuzația de „acțiune împotriva securității naționale” și „propagandă împotriva ordinelor sistemului”. Mohammad a fost condamnat la 6 ani de închisoare, iar Suroush la 2 ani și jumătate. Au rămas în libertate, așteptând decizia unui apel, care a fost respins. Se crede că ultimele arestări au legătură cu sentințele anterioare. (Persecution.net)
Să ne rugăm pentru acești oameni și pentru toți creștinii care se află în acest moment în închisorile din Iran. Mijlociți pentru această națiune – Dumnezeu răspunde rugăciunilor. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celor neprihăniți. Așadar, conform ultimului raport, Iranul este națiunea cu cea mai mare creștere a populației creștine din lume !
