Într-o lume în care oamenii Îl limitează pe Dumnezeu la noțiuni de entitate, fantezie… într-un context de decădere incredibilă, plin de ființe pornite cu ură împotriva Lui, mă trezesc în fiecare dimineață cu sentimentul că nu aparțin. Și această simplă conștientizare a realității mă reduce la oboseală cronică!
Și așa pornesc dimineața, căutându-L pe Dumnezeu…așa am învățat să-L cunosc. Și nu încetez să mă întreb de ce nu se arată clar, de ce nu se descoperă exact așa cum este în fața celor ce-L batjocoresc, făcându-i de rușine cu tot cu argumentele lor…?
Am descoperit de curând că nu reușesc să-L mai văd pe Dumnezeu în oameni decât excepțional de rar. Peste tot mă lovesc de ego-uri prea mari…mult prea mari ca să se mai vadă ceva de ele. Cred că în categoria asta mă încadrez și eu când mă trezesc dimineața. Dar ajung la sfârșitul zilei să spun „sunt…pentru că ești, Doamne!”.
Transformarea stă în felul în care reușesc totuși să-L văd pe Dumnezeu.
Îl recunosc în felul în care mă smerește atunci când mă bag în seamă prea tare. Îl recunosc în tăcerea mea…atunci când eu mă opresc din vorbit, din certat, din scuzat și ascult. Acolo Îl regăsesc cel mai des. Îl recunosc atunci când ajung la capătul puterilor, când am terminat de bătut cuiele cu ciocanul în beton și Îl las pe El să-și facă lucrarea desăvârșit. Îl recunosc în biruințele mele: eu chiar nu aș fi avut cum să fac o treabă așa bună! Îl recunosc în inima mea îngenunchiată înaintea Lui și în mijlocul furtunii, când realizez că stau în picioare printre ruine. Atunci cred din toată inima că EL ESTE și mâinile mele ridicate spre cer sunt doar o afirmare a măreției și puterii Lui în viața mea.
Dumnezeu nu stă de vorbă cu curioșii și nici nu se prezintă celor ce nu vor să-L cunoască. El nu face tamtam despre cine este – nu că nu ar avea cu ce – dar nu are nevoie de asta. El este în liniștea inimii tale și în conștientizarea faptului că ești nimic fără El. Lui nu-i trebuie jumătăți de măsură și nu acceptă compromisuri.
Pe Dumnezeu Îl găsești doar când Îl cauți în felul Lui.
Articol scris de Alina Blajan
