Încetul cu încetul, dar constant, creştinii abandonează locurile în care s-a născut, a predicat şi a murit Isus şi unde a luat fiinţă Biserica, ne informează portalul Noticia Cristiana, citând surse din cotidianul argentinian La Nacion.
Probabil că nimeni nu a tratat problema într-un mod mai grafic, decât patriarhul latin din Ierusalim, Fouad Twal, când a spus recent că dacă va continua exodul creştinilor – împinşi de violenţă, lipsa de oportunităţi şi segregaţia religioasă – Ţara Sfântă va termina transformându-se într-un „Disneyland al spiritualităţii”, cu o mare cantitate de turişti şi pelerini, dar cu o prezenţă fixă de credincioşi, doar simbolică.
Creştinii constituie în acest moment 2% din totalul populaţiei Israelului şi al teritoriilor palestine, o cifră care se află într-o constantă descreştere. În Ierusalim, numărul creştinilor este de aproximativ 13 000 de persoane, numărul acestora depăşind 30 000 în anii premergători războiului arabo-israelian din anul 1948.
În zona care se află sub control palestinian, numărul creştinilor de asemenea este în scădere. În Betleem, comunitatea creştină era de aproximativ 80 %, raportat la aceeaşi dată de mai sus, în timp ce astăzi nu ajunge la o treime din totalul populaţiei. La doar 15 kilometri de distanţă, oraşul în care s-a născut Hristos şi care l-a văzut murind, se află separat de acel zid de beton în formă de zig-zag, pe care Israel l-a construit după a doua intifadă, cu argumentul declarat de a evita atacurile teroriştilor sinucigaşi.
Creştinii din Betleem trebuie să-şi procure documentele necesare în faţa autorităţilor evreieşti, pentru a putea intra în Ierusalim. A le obţine este un triumf. Sunt integraţi într-o comunitate, în general cu o bună pregătire educativă şi cu tendinţa de a emigra datorită lipsurilor economice şi a ameninţărilor la care sunt supuşi în mijlocul conflictului dintre evrei şi arabi. „Între intoleranţa unor extremişti şi lipsa oportunităţilor profesionale, exodul nu se opreşte. În special între tineri care doresc să plece cât pot de repede”, a insistat Twal.
La fel precum şi alţi lideri creştini locali, episcopul de Ierusalim a ridicat vocea în aceste zile pentru a denunţa actele de vandalism contra Bisericii, din partea unor grupuri minoritare de extremă-dreaptă din Israel, înfuriaţi de vizita papei Francisc.
Părintele franciscan Pierbattista Pizzballa, care are slujba de custode al Ţării Sfinte, a avertizat că tensiunea constantă dintre Israel şi Palestina, loveşte în minorităţile protejate, în special în creştini. „Există situaţii de suferinţă de o parte şi de cealaltă şi pentru acest lucru se caută soluţii cât mai departe de aici”, a spus.
Gabriel Romanelli, un preot care slujeşte în oraşul palestinian Beit Jala, convieţuieşte cu neliniştea parohiei sale: „Creştinii care locuiesc aici suferă la fel ca şi musulmanii, când este vorba de restricţiile de mişcare, pierderea de terenuri datorită trecerii zidului de separaţie şi a obstacolelor pentru a vizita locurile sfinte”, a relatat.
Dar de asemenea suferă şi din cauza fundamentalismului islamic, ceea ce se întâmplă în special în fâşia Gaza, unde exodul se evidenţiază mai puţin datorită simplului fapt că Israel nu lasă să intre în teritoriul său pe nici un locuitor din fâşie.
Autorităţile israeliene şi palestiniene se învinovăţesc reciproc pentru declinul minorităţii creştine, în faţa protestelor tot mai acute ale reprezentanţilor bisericilor care sunt reprezentate în regiune.
Pentru Știri Creștine, Beni Drădici


Un comentariu
Toate sunt in MANA si PLANUL LUI,sa ne rugam doar sa ne treaca cat mai usor prin toate.