Deseori ni s-a spus să „iertăm şi să uităm” greşelile de pe urma cărora suferim – se pare că ar exista vreun adevăr ştiinţific în spatele acestei zicale uzuale. Un studiu realizat de cercetătorii Universităţii „St. Andrews” din Scoţia arată că detaliile unei greşeli se uită mai uşor atunci când acea greşeală a fost uitată (Breaking Christian News).
Rezultatele sunt publicate în Psychological Science (Ştiinţa Psihologică), o revistă a Asociaţiei Ştiinţei Psihologice. „Este bine stabilit faptul că a învăţa să-i ierţi pe alţii poate lăsa beneficii pentru sănătatea fizică şi psihică a unei persoane”, declară Saima Noreen, autorul principal al autorului. „Capacitatea de a uita amintirile neplăcute pot oferi o strategie eficientă, de nădejde care le permite oamenilor să îşi continue ritmul vieţii lor.”
Din perspectiva ştiinţei cognitive, a trece peste emoţiile negative puternice faţă de persoana care ne-a făcut rău şi anularea impulsurilor pentru răzbunare sau pedeapsă – procese care sunt critice iertării – pot fi văzute ca o funcţie de control executiv. Iar studiile sugerează că acest control executiv este, de asemenea, implicat în capacitatea noastră de a uita ceva atunci când suntem motivaţi să o uităm.
Noreen a decis să analizeze dacă acest mecanism cognitiv ar putea forma o legătură cu iertarea şi uitarea. Studiul, efectuat alături de colegii Malcolm MacLeod şi Raynette Bierman, a implicat participanţi care citeau patruzeci de scenarii care conţineau fapte rele ipotetice, inclusiv infidelitate, calomnie şi furt. Aceştia au fost rugaţi să evalueze abaterile şi să spună, ca victime, dacă ei ar uita greşeala.
După aproape două săptămâni, ei au citit iar un subset de scenarii, dar de data aceasta fiecare scenariu era asociat cu un cuvânt neutru de replică. După ce au aflat asocierile replicilor din scenarii, participanţilor li s-a prezentat o parte din cuvintele de replică, scrise în roşu sau verde, şi li s-a spus să îşi amintească de scenariul relatat, când cuvântul de replică era verde, şi să evite a se gândi la scenariu atunci când cuvântul de replică era roşu.
Această procedură, adesea folosită în studierea memoriei, antrenează oamenii mai ales pentru a uita detalii sau informaţii specifice. Cercetătorii au dorit să vadă dacă iertarea ar putea afecta procesul de uitare.
Pentru greşelile pe care ei le-au uitat în prima sesiune, participanţii au uitat mai mult atunci când li s-a spus să uite scenariul în a doua sesiune, comparativ cu situaţia în care nu li s-a oferit nicio instrucţie specifică.
În contrast, participanţii nu au uitat scenariile pe care le-au iertat, chiar şi când li s-a spus să le ierte. Împreună, aceste rezultate sugerează că iertarea poate facilita în mod intenţionat uitarea prin ajutorarea persoanelor de a reprima detaliile despre greşelile făcute împotriva lor.
Deci, când adevărata iertare poate fi dificil de îndeplinit, rezultatele sugerează că odată ce greşeala a fost iertată, uitarea poate fi mai uşoară în consecinţă. „Această cercetare vine doar în stadiu de fructificare şi este probabil ca legătura dintre iertare şi uitare să fie bidirecţională şi mult mai complexă pe mari perioade de timp”, susţine Noreen.
3 comentarii
Dacă doriţi un răspuns – stă tot în puterea lui Dumnezeu iertând, să uităm definitiv căci, Dumnezeu zice că, dacă vom ierta, Dumnezeu va ierta şi El, iar dacă nu vom ierta, nici Dumnezeu nu va da iertare celui care te-a lovit, înjurat sau chiar ucis… o rudă, copilul, soţia ta, etc. Dacă “subiecţii” încă mai aveau stări de răutate, răzbunare, stres, faţă de persoana care le-a putut pricinui supărarea respectivă, înseamnă că NU au iertat decât superficial, nu din suflet, cu toată Dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu ne zice să iertăm deoarece, El, a pierdut deja o persoană şi, nu doreşte, prin NEiertarea noastră să, mai piardă una… sau chiar mai multe în cazul unei încăierări, răzbunări, război între familiile respective, etc. Diavolul, aşteaptă acest lucru, acest comportament al omului nervos care, este demon, este fiară sălbatică, animal 100% în aceste condiţii. Domnul Iisus Hristos, ne dă o pildă de comportament în aceste situaţii de “criză” când, Domnul, bătut cu pietre fiind, a fugit şi, după un timp, o vreme în care omul posedat de demon a uitat, a ieşit demonul din el şi, zice Domnul că, a trecut chiar prin mijlocul lor. Cu alte cuvinte, uităm atât de repede, precum ne-am mâniat. Dacă nu fugi din faţa fiarei, a demonului şi, te vede aflat în faţa lui, ba… scoţi “sabia”, îţi arăţi puterea ta de bătăuş, de răzbunător, de conducător satanic, fiara se dezlănţuie sălbatic rău – cine dă primul, este trântit la pământ, este rupt în bătaie, decedează posibil întâmplător lovindu-se cu capul de o bordură şi, Dumnezeu pierde, nu unul ci, doi sau chiar mai mulţi oameni necredincioşi care, dacă ar fi citit Sfânta Scriptură; dacă s-ar fi stăpânit ca fiinţă, creatură, nu s-ar fi ajuns atât de departe într-un conflict… la un pahar de bere, să zicem. Evitaţi pe cât se poate… birturile (sinagoga satanei) apoi certurile, bârfele; dar şi pe cei dornici să fure, să facă bani nemunciţi, afaceri-bişniţă, cămătărie, etc. Deasemeni evitaţi discuţiile aprinse despre femei frumoase, atractive căci, sunt ispite, vă pierdeţi minţile, vă rătăciţi, curviţi, păcătuiţi, muriţi… decedaţi. Mulţumesc.
A cere iertare,este o nevoie sau o anexa pt ca victima sa ierte? cred in spiritul iertator al crestinului dar sa nu excludem pocainta faptasului, care va ușura si va menține starea iertatoare in cel despre care vorbim.
Există două feluri de a cere iertare familiei decedatului, de exemplu. Un fel este acela de a scăpa de lege, de puşcărie şi, a o lua de la capăt considerând familia celui bătut şi decedat, ca fiind ţicnită, proastă bâtă, cum ne mai exprimăm. Iar al doilea fel este regretul din toată fiinţa ta, din tot cugetul tău, lucru determinant în luarea de poziţii şi atitudini iertătoare. Cel care iartă, va privi cu ochii minţii pe cel ce urmează a fi iertat şi, dacă i se pare, îi inspiră neîncredere, vede o nepăsare în privirea lui îndreptată undeva… semeţ şi nu plecată spre pământ; are tendinţa de a-şi schimba brusc opinia, iar iertarea să nu aibă loc. De regulă, acuzatul, neagă vehement zicând că nu este vinovat, că a avut un exces de furie cauzat de alcool, etc. În condiţiile acestea, are neapărată nevoie de un strop de iubire sufletească din partea celor care vor să îl acuze ispăşind ani grei de puşcărie, sau chiar condamnarea la moarte, în cazul ţărilor ce nu au abolit această lege – Legea Capitală. Şi stă în puterea familiei decedatului să facă acest lucru dacă, a citit Sfânta Scriptură cu privire la iertare şi la iubirea noastră reciprocă – Să vă iubiţi unii pe alţii precum şi Eu v-am iubit, zice Domnul. Şi ce prilej mai mare decât acesta, acum, să îţi arăţi iubirea ta faţă de semeni şi de Dumnezeu? Cel condamnat, la auzul cuvintelor duioase de iubire şi iertare, se va bloca, va fi surprins la maxim de atitudinea neaşteptată şi, se va umple de Lumină, va lăcrima, va regreta, va recunoaşte acum că este vinovat, va înţelege pe deplin ce înseamnă să trăieşti cu adevărat în credinţa Luminii lui Dumnezeu, o Lumină pe care o avem permanent în fiinţa noastră şi, se Aprinde, ne inundă toată fiinţa, ne schimbă comportamentul avut anterior, devenim din făcător de rele, un făcător de bine… precum Pavel, Apostolul care a zis că, el, Pavel, a murit, nu mai este ci, Hristos este Cel care trăieşte îi mine. Schimbarea aceasta a fiinţei umane, se produce la nivel molecular, fiecare moleculă din triliardele de molecule pe care le avem şi din care se compune corpul uman, lucrează uneori pe întuneric; ori, fotosinteza fiinţelor vii (vezi – voi sunteţi Lumina Lumii) se face sub influienţa Luminii, a Duhului Sfânt care lucrează pe întreg acest pământ. Flora, fauna, dacă este pereglinată, diminuată, atacată prin nesăbuinţa omului care vinează excesiv; prin defrişări de păduri… ne va influienţa psihicul, va lucra la nivelul mental al nostru, al oamenilor şi, vom fi înconjuraţi de întuneric, de nepăsare, de plăcerea de a face rău, de a ne hrăni sufletul cu lucruri negative, filme violente, sex sălbatic, etc. Ori, toate acestea sunt, le vedem în jurul nostru, scoatem sabia, ucidem, ne judecăm, ne duşmănim, divorţăm, etc. Trăim într-o simbioză perfectă cu natura, cu Dumnezeu şi, orice dereglare, orice neconcordanţă din partea noastră, a oamenilor, ne va duce la o autodistrugere: războaie şi veşti de războaie; cutremure mari de pământ; boli de care nici că am auzit vreodată; culminând cu soarele, soarele, poate pare paradoxal dar, de comportamentul nostru, de păcătoşenia noastră pe pământ, are convulşii, pete solare mari de dimensiunea planetei Terra; explozii solare ciclice devastatoare, etc. Însuşi Domnul Hristos ne spune că, sfârşitul nostru pe această planetă nu-l ştie nimeni decât Tatăl Nostru Ceresc dar, ne-a enumerat semnele, semnele acestea descrise le vedem; uneori zicem că… încălzirea globală, de exemplu; a încetat, pământul se autoreglează; alteori spunem că nu, sunt zone pe Terra care se răcesc iar altele care se supraîncălzesc, devin fierbinţi, excesiv de fierbinţi – se formează pe alocuri cicloane precum cel ce a măturat vecinii noştri Croaţi şi Sârbi (vezi ororile războiului săvârşite şi răutatea, necredinţa lor în Dumnezeu) etc. Ori, toate aceste dereglări, nu sunt întâmplătoare ci, au la bază răutatea tot mai crescândă a oamenilor precum se spune că, acestea, vor fi doar începutul durerilor, sfârşitul tot nu va fi atunci, acum adică. Dacă ne vom schimba comportamentul, dacă vom deveni mai mult iubitori de Dumnezeu decât de bani; dacă vom ierta, indiferent de gravitatea păcatului săvârşit… crimă; vom mai trăi mult şi bine pe acest pământ; iar dacă nu, soarele, care ne-a vat viaţa pe acestă planetă, tot el, soarele, se va întuneca… precum spune Biblia şi, nu va mai da lumina necesară fotosintezei, vieţuirii şi înmulţirii plantelor şi animalelor pe pământ. Lumea Noe, ne spune Dumnezeu că, erau îndreptaţi tot mai mult a face răul, nu binele. Şi se puteau salva dacă, precum Cetatea Ninive a crezut în proorocul Iona şi s-au pocăit… TOŢI; dacă făceau şi ei acest lucru, mânia lui Dumnezeu înceta, Noe era considerat un prooroc mincinos, etc. Acum, Proorocul ce a strigat să ne pocăim TOŢI căci, Împărăţia lui Dumnezeu este aproape, nu mai este Noe, nu mai este Iona ci, Însuşi Dumnezeu Creatorul care, a luat trup uman şi, L-am văzut, ne-a vorbit, dar ne-a şi iertat, a ridicat păcatul Evei şi al lui Adam, păcatul lumii; iar dacă… se va mai repeta să păcătuim precum fosta lume a lui Noe… cum zicem noi; atunci, scăpare, ce ziceţi, mai avem? Mulţi zic despre Dumnezeu că este iubire şi, nu ne poate pedesi cu o aşa mare pedeapsă… chinul veşnic, chinul nesfârşit, infinit. Şi greşesc – toţi vom învia deodată şi, Scriptura… nu eu; ne zice clar ce va fi anume că, unii… (vezi capre-oi) puţini la număr – vor trece la Dreapta Tatălui Ceresc, iar alţii… ca nisipurile mărilor de mulţi – în ocara veşnică deoarece, moartea, decesul, nu mai este cu putinţă – de vii, ne spune Dumnezeu (nu decedaţi iarăşi) de vii vor fi aruncaţi în iad, în iazul cu foc şi pucioasă unde, va fi ce? Plânsul şi scrâşnirea dinţilor fraţilor… o durere inimaginabilă de mare căci, pentru demoni nu pentru oameni a făcut Dumnezeu acest infern, acest foc veşnic aliluia. Temeţi-vă şi căutaţi a scăpa de acest chin veşnic aliluia căci, Dumnezeu, vedem îndelunga Lui răbdare în aşa fel încât, NIMENI, nimeni, să nu Moară (cu literă Mare) ci, să aibă ce? Viaţa Veşnică fraţilor căci, a ierta, te vede Dumnezeu şi, atitudinea ta, nu este trecută cu vederea ci, te notează, te scrie (eşti Scris, Ales) în Cartea Vieţii Mielului, a Domnului Iisus Hristos. Amin. Pot reveni cu explicaţii dacă doriţi. Păvălache. 23.05.2014.