Mesajul lui Dumnezeu pentru Moise este acesta: să le spună copiilor lui Israel care sunt sărbătorile rânduite de El. În această listă a sărbătorilor apare şi Paştele, numit şi „Praznicul Azimilor”. Porunca spune: „În luna întâi, în a paisprezecea zi a lunii, între cele două seri, va fi Paştile Domnului.” (Levitic 23:5). Aşadar, Paştele trebuia să fie o lege veşnică pentru poporul evreu, ca el să nu uite cum Dumnezeu l-a scos cu braţ puternic din robia Egiptului. Un timp de aducere aminte pentru trecutul plin de zbucium, suferinţă, dar şi un prezent plin de victorie: eliberarea din robie şi drumul spre Canaan, locul odihnei.
Cuvântul „Paşte” îşi are originea din termenul ebraic „Pesach”, care înseamnă „a trece peste” (aceeaşi traducere şi pentru englezescul „Passover”, cu referire strictă la Paştele evreiesc). Acest cuvânt ne duce cu gândul la cea de-a zecea urgie care a avut loc înainte de ieşirea din Egipt: moartea întâilor născuţi. Israeliţilor le-a fost poruncit să înjunghie un miel fără cusur şi cu sângele acestuia să ungă „amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus al caselor unde îl vor mânca” (Exod 12:7). În felul acesta sângele le-a slujit ca semn pe casele unde ei se vor afla, astfel că îngerul „trecea peste” acele case abătând urgia de acolo. „Eu voi vedea sângele, şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie, atunci când voi lovi ţara Egiptului” (Exod 12:13).
Carnea trebuia mâncată chiar în noaptea aceea, friptă la foc, alături de azimi şi ierburi amare. „Când îl veţi mânca, să aveţi mijlocul încins, încălţămintele în picioare, şi toiagul în mână; şi să-l mâncaţi în grabă; căci sunt Paştele Domnului” (Exod 12:11). Semnele supranaturale făcute de Dumnezeu au dovedit planul divin pentru israeliţi: despărţirea Mării Roşii în două, învoirea lui faraon pentru ieşirea poporului evreu din Egipt. Într-adevăr, cum s-ar putea uita aşa o măreaţă victorie, care a slujit ca mărturie printre păgâni, că Adonay este singurul Dumnezeu adevărat?!
Anual, comunităţile evreieşti din lumea întreagă celebrează acest triumf istoric. Sărbătoarea va începe luni, 14 aprilie 2014 (de la apusul soarelui), până la căderea nopţii din 22 aprilie. În acest an, Paştele creştin va fi precedat de cel iudaic, aproape aşa cum a existat el pe vremea lui Iisus: praznicul azimilor (împreună cu Cina cea de taină), răstignirea şi învierea Sa. Sursele mass-media vorbesc despre transformarea lunii în „sânge” cu ocazia acestui Paşte evreiesc. Criticii susţin că anii anteriori au înregistrat pentru Israel evenimente importante care au coincis cu transformarea lunii în „sânge”. Părerile sunt variate; noi ştim că nimic nu este ascuns de ochii lui Dumnezeu şi că oricum trăim vremurile de pe urmă. Făcând parte din poporul lui Dumnezeu, noi trebuie să fim pregătiţi în orice timp pentru a părăsi această lume şi a ne întâlni cu Creatorul nostru. Să fim veghetori!
Deşi nu suntem evrei de etnie, ne bucurăm şi ne amintim cu drag de fiecare moment de bunătate pe care Cel Preaînalt l-a făcut pentru oamenii iubiţi de El, creatura mâinii Lui. Raportat la Noul Legământ, ştim că Iisus este Paştele nostru, Mielul care a luat păcatele lumii asupra Sa. Prin jertfa lui Iisus Cristos, noi am primit iertare de păcate şi o promisiune pentru viaţă veşnică. „Iar dacă unele din ramuri au fost lăsate, şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor, şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului, nu te făli faţă de ramuri.” (Romani 10:17-18a). În acest timp de har să ne rugăm pentru mântuirea poporului evreu, a aproapelui nostru, dar şi să ne analizăm vieţile, să nu călcăm în picioare un asemenea dar care ni s-a acordat. „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou” (Ieremia 31:31). Pacea să fie peste Israel!
Chag Pesach Sameach!
Articol scris de Ioana Heredea
