Imaginea unui agent de la Poliţia din Porto Rico, rugându-se în plină stradă pentru o persoană fără casă, în localitatea de Vega Baja – nordul insulei – face furori în reţelele sociale din ultimele două săptămâni.

Imaginea poliţistului rugându-se a fost luată de un şofer, din maşina personală, în timp ce aştepta culoarea verde la un semafor şi a fost publicată în pagina de Facebook „Policia de Puerto Rico La Revista”. Consecinţele au fost imediate. În câteva zile, publicaţia a „recoltat” peste 10 000 de „Like-uri” şi a fost distribuită de aproximativ 2000 de ori în această perioadă. Între sutele de comentarii, sunt unii care l-au criticat pe poliţist pentru că nu respectă principiul separării dintre Biserică şi Stat. Cu toate acestea, majoritatea comentariilor sunt favorabile şi scot în evidenţă bunul exemplu al unei persoane aflate în serviciul public, numit Carlos A. Jimenez Rolon, care aparţine Serviciului de Circulaţie din Vega Baja.
Când a primit pe reprezentanţii presei locale, Jimenez a fost surprins de faptul că poza lui în care se ruga pentru un vagabond, a cauzat atâta agitaţie mediatică. „Cred că deoarece nu se văd prea mulţi poliţişti făcând lucrul acesta”, a spus.
„Eram într-o tură de recunoaştere prin zonă când l-am văzut pe acel om la intersecţia unor străzi şi m-am hotărât să cobor din maşină, să-l îmbrăţişez şi să mă rog pentru el. Când l-am văzut, m-am uitat la el cu aceeaşi dragoste cu care Dumnezeu s-a uitat la mine ” a specificat poliţistul redactorului de la ziarul El Nuevo Dia. „El s-a speriat, a început să strige că vrea să mă omoare, crede că spionez zona, dar i-am spus că vreau doar să mă rog pentru el, şi aşa am făcut”.
Carlos A. Jimenez, este membru în Biserica „Fuente de Salvacion Misionera” din Vega Baja şi nu este prima dată când este văzut rugându-se împreună cu vreun cetăţean, în timpul orelor de serviciu. „Când Domnul îmi dă un cuvânt pentru o persoană, eu nu îi dau un bilet cu o infracţiune de circulaţie, ci îi dau un bilet pentru Cer”, afirmă. Sensibilitatea şi responsabilitatea de creştin îl motivează să transmită oamenilor mesajul că nu sunt singuri în mijlocul problemelor, ci că „Domnul Slavei este acolo şi continuă să aibă planuri cu vieţile lor”, a asigurat Jimenez. „Dacă Duhul mă împinge să le spun un cuvânt, eu li-l spun. Le spun că trebuie să se încreadă în planurile lui Dumnezeu, că Domnul doreşte ca ei să-şi aducă poverile în braţul Lui, le citez un text biblic”, relatează agentul care este tată a şapte copii şi s-a întors la Domnul într-o biserică evanghelică, în urmă cu patru ani.
În ceea ce priveşte manifestarea credinţei în timpul serviciului, Jimenez nu vede nici o contradicţie. „Eu muncesc pentru guvern dar îi slujesc Domnului. Aceste două lucruri se unesc pentru un obiectiv, care este de a ajunge la aceste vieţi de pe stradă, neajutorate şi pline de probleme. Această muncă îmi permite, ca şi slujbaş public şi ucenic al lui Dumnezeu, să ajung la aceste vieţi”.
În zilele lui libere, Jimenez Rolon predică Evanghelia în special în zonele rezidenţiale ale persoanelor fără resurse şi în comunităţile marginale. În ceea ce priveşte viitorul, a indicat că vrea să devină capelan în Poliţie şi să lucreze în cadrul programului „De vuelta a la vida” (întoarcerea la viaţă), coordonat de Poliţia din Porto Rico. Acest program a fost creat acum cinci ani cu obiectivul de a oferi ajutor numeroşilor dependenţi de droguri, prin terapii alternative, case de adăpost sau servicii de sprijin prin intermediul instituţiilor de sănătate şi a unor instituţii sociale.
Sursa: Protestante Digital.
Pentru Știri Creștine, Beni Drădici

2 comentarii
Slava lui Dzeu pt asemenea crestini! pt ca sunt atat de multi “crestini” cares unt invizibili in timpul saptamanii si doar la serviciile bisericilor sunt”vizibili” !-((
Asa da om al Domnului din pacate fratilor cati dintre noi am face asa ceva