Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele. De aceea nu fiti nepriceputi, ci întelegeti care este voia Domnului. (Efeseni 5:15-16)
Luati seama deci sa umblati cu bagare de seama, nu ca niste neîntelepti, ci ca niste întelepti.
– intelepciunea este adeseori atribuita oamenilor culti, oamenilor cu educatie aleasa si studii superioare
– la ce intelepciune suntem chemati? Nu la intelepciunea strazii sau a societatii, a lumii (2 Cor 1:12) ci la o intelepciune tainica, divina (1 Cor 2:7)
– Inteleptii lumii acesteia, fie ei scriitori geniali sau savanti deosebiti din toate domeniile stiintei si cunoasterii, pica testul intelepciunii lui Dumnezeu, asa cum l-au picat fruntasii contemporani Domnului Isus. Intelepciunea care trebuie sa o cautam este in stransa legatura cu cunoasterea lui Dumnezeu.
Rascumparati vremea, caci zilele sunt rele.
Un om intelept nu poate sa stea nepasator la vremurile in care traim; Sodoma si Gomora au fost distruse, nu pentru pacate mai murdare decat cele ale oamenilor care traiesc in prezent printre noi. Nemarginita s-a aratat mila lui Dumnezeu pentru om, pentru ca desi natura lui pacatoasa a continuat sa il desfigureze, de fiecare data Dumnezeu a gasit indurare pentru noi. Mergand prin istorie, putem observa o multime de momente in care omul merita moartea, distrugerea totala, si a capatat o a doua sansa, si o a treia, a patra. Sanse peste sanse, de care foarte putini dintre noi profitam.
Zilele lui Noe, de asemenea erau vremuri rele. Paganatatea si intunericul atingeau cote alarmante. Cu toate acestea, Dumnezeu gaseste mila pentru o mana de oameni. Cateva mii de ani mai tarziu, oamenii ajunsesera la fel de rai. Meritau un nou potop, o extirpare justa si purificatoare. Dar ce face Dumnezeu? In loc de pedeapsa, el ne ofera dar. Cel mai mare dar, cel mai mare sacrificiu posibil!
Fiul Sau, coborat in lumea noastra, in mizeria noastra, in ipocrizia si viclenia noastra, in neputinta si indiferenta noastra, confruntandu-se cu lipsurile noastre, cu ispitele noastre. Deznodamantul? Crucea. Rezultatul lasarii unei pilde sfinte si neintinate a fost rastignirea. Si nu de catre oricine, ci de catre ai sai. (“A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.” Ioan 1:11)
Pentru ce?
Pentru minciuna mea de ieri, pentru mandria fratelui din prima banca, pentru lacomia surorii din banca a patra, pentru preacurvia tanarului din spate. Pentru ignoranta individului care trece grabit pe langa biserica. Pentru toti si pentru tot.
Toate aceste lucruri definesc si dovedesc cel mai mare adevar, adevar fundamental postulat in axioma lui Ioan: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” – Ioan 3:16
Intelegem noi ce inseamna ‘Dumnezeu te iubeste’? Sau credem ca suntem apreciati si indragiti de un batranel jovial cu obrajori rumeni si zambet molipsitor?
– Dumnezeu este cel care a creat miliarde de stele, si este prezent pretutindeni.
– Folosim cuvantul Pretutindeni, dar ce inseamna aceasta?
Fizicienii si astrologii lumii acesteia isi pun toate fortele ca sa explice cat de mare este universul. Si se lupta, si se lupta, construing telescoape peste telescoape, cat mai performante posibil, incercand sa mareasca tot mai mult granitele asa-zisului ‘Univers observabil’. In incercarea lor insa au dat de centru universului. O galaxie ca oricare alta, si care poate trece neobservata foarte usor. Totusi telescopul Hubble a obtinut niste imagini cu aceasta si ea arata ca in imaginea alăturată:
IMAGINEA
Cerurile spun slava lui Dumnezeu, si întinderea lor vesteste lucrarea mâinilor Lui. (Ps. 19:1)
Oamenii in egoismul si mandria lor, se plaseaza mereu in centrul vietii, in centrul atentiei, in centrul Universului. Ne credem buricul pamantului si credem Pamantul nostru sa fie buricul universului.
Imaginea de mai sus exprima maretia lui Dumnezeu, care se arata de la milioane de ani-lumina.
Universul marturiseste in tainica tacere ca in centrul sau, in centrul universului nostru, in centrul existentei noastre sta Jertfa de la Golgota, nu omul, nu orgoliile sale, ci Dumnezeu si nemarginita Sa indurare pentru noi. Intrebarea mea este ce sta in centrul vietii tale?
Sa ne ajute Parintele Vesniciilor sa invatam sa pretuim tot mai mult Eternitatea ce ne asteapta, sa invatam sa ne daruim viata noastra Lui. Sa ii daruim timpul nostru, energia noastra. Pentru ca el merita toata, si repet, toata slava noastra, lauda si gloria, astazi, maine, si in vecii vecilor. Amin.
de Marius MUNTEAN
