Mă simt prizonieră în propriul trup. Aş vrea să pot să-l părăsesc, să-mi crească aripi şi să zbor spre Cer, către Dumnezeul meu. Aş vrea să pot să sparg această carcasă care limitează comunicarea dintre mine şi El. Să elimin orice zid de despărţire, orice barieră dintre mine şi Dumnezeu. Dintre mine şi Domnul meu. Iubitul meu. Tatăl meu.
Aş vrea ca într-o dimineaţă să pot să-mi iau avânt şi să sar până Sus. Atât de Sus, încât să-L ating. Să-L văd. Să-I vorbesc. Să-L îmbrăţişez. Să las în urmă Pământul şi să locuiesc cu El. Acolo unde de fapt, îmi e locul Lângă El.
Pentru că da, mă simt străină în lumea în care sunt acum. Mă simt departe de casă, la mii de kilometri depărtare, şi câteodată mă apuc să alerg până epuizez, poate aşa pot să mă apropii mai mult de ţinta pe care o am. De casa mea. Şi casa mea e lângă El. Casa mea nu e aici. Nu poate fi aici. Dacă ar fi casa mea aici, nu m-aş mai simţi ca o călătoare. Ca un musafir la o gazdă cu care se simte incofortabil. Locul meu nu poate fi aici, printre ură, răutate, egoism.
Uneori, faptul că sunt o străină devine mai real decât orice e palpabil. Devine atât de real, încât simt că mă sufoc, că îmi e cald şi în acelaşi timp frig, că trebuie să fac ceva să plec mai repede. Să mă duc de aici, lângă Dumnezeu.
Dar acestea sunt doar gândurile mele. Gândurile unei femei care ar dori să fie aproape de Dumnezeul ei, şi care uneori falimentează în această apropiere. O femeie care se simte limitată de trup şi de loc. Ciudat, dar am spus cu voce tare ce gândesc şi sună şi mai straniu. Dar acesta e adevărul. Şi Dumnezeul meu vrea să ştie adevărul!
Un comentariu
În trup mă simt prizionier, aş vrea să pot să-l părăsesc; să pot zbura cu el spre cer, pe Dumnezeu să mi-l găsesc. Să sparg, aş vrea, a mea carcasă, care mă ţine, limitează; şi să păşesc în noua casă, când Dumnezeu mă Luminează. Avem un zid de despărţire, o barieră către Tine; prin Dragoste şi prin Iiubire, am să transform răul în Bine. Aş vrea ca într-o Dimineaţă, să pot să-mi iau avânt în Sus; să poposesc unde e Viaţă, la Domnul Dumnezeu Iisus. Şi să-L ating, să Îi vorbesc; să mi-L sărut, îmbrăţişez; cu Domnul meu să locuiesc, pe Domnul meu să mi-L păstrez. Pentru că da, mă simt străină, în lumea care sunt acum; iar fără Dragoste, Lumină, nu pot vedea al Vieţii Drum. Mă simt departe rău de casă, la kilometri depărtare; alerg, alerg – şi nici că-mi pasă, de-ndepărtata noastră zare. Căci, casa mea nu este-aici, este la El, la Dumnezeu; suntem prea egoişti şi mici, zilnic o ducem tot mai greu. Aici mi-e cald şi mă sufoc, şi totodată-mi este frig; nu mă-ncălzesc nici lângă foc, şi de durere mare strig: Aş vrea să zbor, să zbor spre cer, lumea, pământul, părăsesc; a nu mai fi prizionier, la Tine, Domne, să sosesc. Sunt gânduri, gânduri ale mele, căci îmi doresc a fi cu Tine; să părăsesc lumea; şi cele… care lovesc, zilnic, în mine. Sunt gânduri, gânduri nerostite, pe care, iată, le rostesc; şi dacă fi-vor auzite, vei şti, vei şti că le rostesc.
Ps.
Vei şti Alina ce ţi-am scris, vei şti că Domnul te iubeşte; şi-ţi împlineşte-al vieţii vis, precum Alina îşi doreşte. Dar nu uita de cei rămaşi, care doresc şi ei ca tine; de amărâţii copilaşi, ce chinuiţi, n-o duc prea bine. Dacă-ţi doreşti doar tu să zbori, eşti păcătoasă, egoistă; iar fără aripi, poţi să mori, aici, în lumea noastră tristă. Îndură, rabdă, cât mai mult, cu toţii să zburăm spre cer; sunt mulţi atei ce nu ascult, aleargă pe pământ, disper. Îndeamnă-i să alerge-n Sus, spre Dumnezeu, care-i aşteaptă; şi să-L iubească pe Iisus – Mâna lui Dumnezeu cea Draptă. La Dreapta Domnului vor fi, toţi cei ce-n viaţă L-au iubit; şi-n veci de veci nu vor muri, în viaţa fără de sfârşit. Te rog să te gândeşti mai bine, rămâi aici în suferinţă; nu te gândi numai la tine, lăsând o lume-n neputinţă. Domnul Iisus a suferit, ca El, să suferim şi noi; în chinuri groaznice-a murit, pentru sărmani, lipsiţi şi goi. Sunt oameni care cheltuiesc, şi cheltuiesc doar pentru ei; la alţii nici că se gândesc, adică-s egoisti, atei. Dac’-ar dona, cât de puţin – şi celuia care nu are; mulţi ar scăpa de-acest suspin, şi-această-n lume suspinare. Sunt oameni care nu-şi doresc, nu cred în ceruri, înviere; şi dau cu banii, cheltuiesc; şi strâng, pe-acest pământ, avere. Averea noastră este-n cer, aşa cum bine tu ai spus; ca om, rămâi prizonier, fără credinţa în Iisus. Sunt oameni… putrezi, de bogaţi, ce vor muri, pe-acest pământ; cum îi vedeţi, consideraţi, nu fi-vor, toţi, frunză în vânt? Aşa vor fi, dar sunt bogaţi, au, pe acest pământ putere; credeţi că ştiu, că-s necuraţi, făr’-a dona, a lor avere? Dac-‘ar citi, Scriptura Sfânta, la pilda, omului bogat; ar şti, Iisus, ce le Cuvântă şi cel ce este necurat. Şi cel bogat, avea avere, cum, să doneze, la săraci? şi a rămas… cu-a lui putere, să bei, mănânci şi să te?… xxci! Căci, dăm afară, ce mâncăm, nimic nu va rămâne-n noi; unii, pe gură ne… xxxăm, şi sunt săraci, lipsiţi şi goi? Nu sunt săraci, minte nu au, văd pe bogat cum chefuieşte; şi bineînţeles că dau, precum bogatul, îşi doreşte. Şi trebuie să suferim, ne ducem viaţa cum putem; din ce avem, să dăruim, oameni miloşi, dacă suntem. Căci, vede Domnul Dumnezeu, pe cel sărac şi care-a dat; şi vede El şi pe ateu, care piţin, el, a donat. Femeie, Dumnezeu i-a zis, tu ai donat mai mulţi ca toţi; te va primi, la cer, precis, căci restul, ce-au donat, sunt hoţi! Căci hoţul vine, se preface, dă jumătate din avere; să vadă lumea… Bine face, şi-n lume, a avea putere? Puterea ta, nu-i pe pământ, cu vile, aur şi palate; puterea ta-i la Domnul Sfânt, dacă vei fi, fără păcate. Mulţi, nici nu ştiu, ce-i mântuirea, nici, că s-au spovedit vreodată; nu văd, nici Dragostea, Iiubirea, de Duhul Sfânt, de Fiu, de Tată. Căci ne Iiubeşte, Dumnezeu şi nu ne lasă-n suferinţă; nu-l va lăsa nici pe ateu, făr’-a avea, a Lui credinţă. Iubiţi-vă şi vă iertaţi, ne spune Domnul Dumnezeu; sunteţi surori şi sunteţi fraţi; iubiţi-vă – nu este greu! Eu unul, da, eu, vă iubesc, şi pe Alina şi pe toţi; poate vă place cum vorbesc, şi aş dori… iubind, să poţi… Să poţi iubi şi tu ca mine, să ai credinţă-n Dumnezeu; şi Dumnezeu, va fi cu tine, şi nu o zi, două… mereu! Mulţumesc. Păvălache mă numesc, un lucru ce îl ştiaţi, dacă voi mă vizitaţi – pe Facebook, unde mai scriu, iar prietenii, mă ştiu… Preda Paul. 11.02.2014.