Scumpul meu Tată,
Simt că Te-am trădat şi Te-am crucificat din nou. Poate de asta am durerea aceasta ascuţită pe care nu o pot explica. Poate de asta am inima atât de grea şi nu-mi găsesc locul. Poate de aceea alerg după iubire şi se pare că nu o prind…
Pentru că Te-am trădat şi m-am trădat. Am dat vina pe Tine pentru toate neajunsurile şi necazurile din viaţa mea. Mai rău de atât, mi-am însuşit reuşitele şi, bineînţeles, binecuvântările. Ne-am minţit pe amândoi. Pe Tine, că încă Te iubesc cum Te iubeam la început. Pe mine, că nu m-a afectat deloc încercările pe care le-am avut.
Şi iată-mă… am ajuns în punctul în care plâng, iar de această dată nu plâng pentru durerile pământeşti, ci pentru Tine. De ce am ţinut neapărat să Te omor pentru a doua oară?
Ştiu. Ca să realizez că sunt slabă. Da, da. De asta… ca să realizez că numai lângă Tine pot fi fericită. Ca să nu mai dau vina pe Adam, pe Eva, pe Iuda, pe Pilat, pe farisei, pe romani. Să nu mă cred mai bună. Am făcut ca ceilalţi. Te-am trădat. Acesta a fost modul Tău de a-mi arăta că nu sunt mai sus, că nu sunt mai bună. Mulţumesc. Mulţumesc pentru că mi-ai arătat că doar prin Tine sunt cineva şi ceva.
Cu deosebit respect,
a Ta.
