Mohammed Hegazy, un binecunoscut creștin, susținător al libertății religioase, a fost închis în Egipt pentru un presupus „conflict sectar”. Există motive de îngrijorare legate de faptul că bărbatul în vârstă de 31 de ani se poate confrunta în acest moment cu tortura din închisoare.
Mohammed (cunoscut acum după numele său creștin Bishoy Armia Boulous) a fost arestat în dimineața zilei de 4 decembrie, într-o cafenea din Minya, Egipt. Forțele de securitate spun că bărbatul a lucrat pentru un post creștin de televiziune și a creat o „imagine falsă” legată de persecuția creștinilor din Minya.
Cei familiarizați cu acest caz spun că arestarea lui Mohammed nu are legătură cu nicio lucrare a sa, ci este, mai degrabă, rezultatul răzbunării continue pentru convertirea sa la creștinism. După ce s-a convertit în anul 1998, Mohammed a fost arestat de foarte multe ori, fiind grav torturat în închisoare.
În luna august a anului 2007, Mohammed a devenit primul egiptean care a depus o cerere legală pentru a-și schimba identitatea religioasă trecută pe cardul de identitate. Curtea de Judecată a decis împotriva lui pe motiv că legea Sharia (lege islamică) interzice convertirea de la islam. Ca rezultat al convertirii sale, Mohammed a primit foarte multe amenințări cu moartea, a fost închis și bătut, iar soția și cei doi copii ai lor au fost nevoiți să se mute în Europa.
În timp ce fratele nostru în Hristos se confruntă cu o altă situație extrem de dură, haideți să ne unim în rugăciune și să cerem Domnului har și putere peste Mohammed. Fie ca Dumnezeu să-i dea pace și tot ce are nevoie pentru fiecare moment dificil.
Vocea Martirilor,
Persecution.net

3 comentarii
daca este un sustinator al libertatii religioasa, ati face bine sa va rugati pentru el ca Domnul Dumnezeu cel Adevarat si Sfant sa-i deschida ochii si mintea si sa se trezeasca.
Asta ar trebui sa faceti si voi…
Așa am și făcut. Domnul Dumnezeu cel Adevărat și Sfânt este Dumnezeul prezentat în Biblie – carte care își dovedește autenticitatea și prin profețiile sale care se împlinesc exact așa cum scrie…
Nu fiti naiv. Nu fac reclama pt nicio firma de cosmetice. Nu imi apartine nicio reclama de nicaieri. Si chiar de ar fi asa, nicio firma nu poate contrazice adevarul Bibliei – este in fata ochilor nostri. Nici nu e nevoie sa fii crestin ca sa vezi ca Biblia e adevarata, ci doar sa cunosti putina istorie. Cand nu iese cu asta, atacati persoanele. La asta va pricepeti. Nu demonstrati nimic, ci doar impuneti o religie. In rest…nimic nou. Eu continui sa ma incred in Biblie. E alegerea mea. Aici in Romania exista o anumita libertate religioasa. Nb