Fostul președinte sud-african Nelson Mandela a murit ieri în la casa lui din Johannesburg, după o infecție pulmonară prelungită, a declarat președintele Jacob Zuma, citat de Charisma News.
Mandela a fost primul om de culoare care a deținut funcția de președinte al Africii de Sud în intervalul 1994-1999. Adversar al apartheidului, a fost primul președinte al Africii de Sud ales prin vot universal, într-un scrutin larg reprezentativ și cu participare multirasială. Guvernarea lui Mandela s-a axat pe dezmembrarea moștenirii apartheidului, prin combaterea rasismului instituționalizat, a sărăciei și a inegalității și promovarea reconcilierii rasiale, conform Wikipedia.com.
S-a născut la 18 iulie 1918 în satul Mvezo în Umtatu, pe atunci parte a provinciei Cape a Africii de Sud. Având prenumele Rolihlahla, un termen din limba xhosa cu sensul colocvial de “necazuri”, mai târziu a devenit cunoscut pe numele său tribal, Madiba. Mandela a crescut împreună cu două surori în Qunu, satul mamei sale, unde avea grijă de turmele de vite și petrecea mult timp afară cu alți băieți. Mai târziu avea să afirme că viața sa timpurie fusese dominată de „tradiție, ritualuri și tabuuri”. Ambii săi părinți erau analfabeți, dar fiind creștină devotată, mama lui l-a trimis la o școală locală metodistă, la vârsta de șapte ani. Când a fost botezat în cultul metodist, lui Mandela i-a fost dat prenumele englez „Nelson” de către profesoara sa, care nu dorea să rețină toate numele tribale ale elevilor ei. Când Mandela avea nouă ani, tatăl său a venit să la Qunu în mod neașteptat, unde a murit de o boală nediagonisticată, despre care viitorul politician credea că era pulmonară. Mandela scria că s-a simțit dezrădăcinat de acest deces și că a moștenit de la tatăl său mândria și spiritul de rebeliune, cât și încăpăţânarea pentru echitate.
După o scurtă perioadă de doliu, mama lui l-a dus pe Mandela la palatul Great Place din Mqhekezweni, capitala provizorie a Thembulandului, unde l-a încredințat tutelei lui Chief Jongintaba Dalindyebo, regentul tribului thembu și rudă a sa. Nu avea să își vadă mama pentru mult timp, însă a fost tratat de Jongintaba și soția lui Noengland ca propriul lor copil, fiind crescut alături de fiul lor Justice și fiica Nomafu. Cum Mandela mergea la slujbele bisericești în fiecare duminică, creștinismul a devenit o parte semnificativă a vieții sale. A urmat o școală misionară metodistă din apropierea palatului, unde a studiat engleza, xhosa, istoria și geografia. A prins dragoste de istoria africană, ascultând poveștile oaspeților în vârstă ai palatului și fiind influențat de retorica antiimperialistă a lui Chief Joyi.
„Nimeni din familia mea nu mersese la școală […] În prima zi de școală, domnișoara Mdingane, profesoara mea, ne-a dat fiecăruia dintre noi un nume englezesc. Acesta era obiceiul printre africani în acea vreme și se datora fără dubiu influenței britanice asupra educației noastre. În acea zi, domnișoara Mdingane mi-a spus că noul meu nume este Nelson. De ce anume Nelson, nu știu.” — Mandela, 1994
Reîntors la Mqhekezweni în decembrie 1940, Mandela s-a împrietenit cu Gaur Redebe, un xhosa care era membru al ANC și al Partidul Comunist Sud-African, precum și cu Nat Bregman, o comunist evreu care a devenit primul său prieten alb. Participând la întâlniri și la petreceri ale comuniștilor, Mandela a fost impresionat că albii, africanii, indienii și alți etnici interacționau ca egali. Totuși, mai târziu a scris că nu s-a alăturat partidului comunist întrucât nu putea să împace creștinismul său cu ateismul acestuia și pentru că vedea chestiunea sud-africană drept un conflict etnic, nu de clasă.
El a fost printre primii care au pledat rezistență armată împotriva apartheidului în 1960, dar a fost rapid pentru că a predicat despre împăcare și iertare. Arestat în 1962, a fost condamnat pe viață la 12 iunie 1964, fiind eliberat după 27 de ani de închisoare, la 11 februarie 1990, în urma unei campanii internaționale de lobby pentru cauza sa.
A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1993, o onoare care a împărtășit-o cu FW de Klerk, liderul africanilor albi, care l-a eliberat din închisoare. La pensionare, el și-a focalizat energiile sale pentru lupta împotriva SIDA din Africa de Sud și lupta a devenit una personală atunci când și-a pierdut unicul său fiul supraviețuitor de SIDA în 2005.
Ultima apariție importantă a lui Mandela pe scena mondială a fost în 2010, când a participat la un meci al Campionatul Mondial de Fotbal, unde a primit aplauze din partea a 90.000 de oameni prezenți pe stationul din Soweto. “În timpul vieții mele m-am dedicat la această luptă a poporului african. Am luptat împotriva dominației albilor și am luptat împotriva dominației negrilor”, a declarat Mandela.
