Americanii au început să ofere sprijin militar forțelor care se opun regimului lui Assad. Însă, o eventuală îndepărtare a președintelui sirian de la putere ar putea atrage după sine și distrugerea comunității creștine din țară. În aceste condiții se naște o dilemă: salvarea creștinilor de sub amenințarea islamizării are prioritate în fața salvării civililor sirieni masacrați de Assad?
Ce este cel mai bine pentru creștinii din Siria ar putea să nu fie cel mai bine pentru restul populației siriene, consideră jurnaliștii de la Christianity Today. Această constatare este în contrast cu opinia tot mai mult răspândită în mediul teologilor pentru care preferabil ar fi ca Assad să rămână la putere. Motivația unei asemenea poziționări constă în faptul că în Siria creștinii au avut o viață liniștită sub protecția președintelui Bashar al-Assad, ceea ce nu pare a fi și în zonele controlate de rebelii islamiști.
Acesta este motivul pentru care renunțarea la ideea unei intervenții a trupelor americane în Siria este solicitată intens din spațiul religios. Astfel, un episcop libanez a declarat tranșant pentru Al – Monitor că „lansarea primei rachete în Siria de către NATO va fi sfârșitul creștinilor din această țară. Aceștia fie vor fi uciși, fie mutați”.
Cum ar trebui privită posibila decimare a acestei religii minoritare, ținând cont de prognozele sumbre privind creștinismul în Siria? Din această perspectivă este suficientă doar focalizarea atenției pe situația complicată a creștinilor și folosirea acesteia ca argument pentru o nonintervenție militară? O asemenea poziționare nu ar implica, de fapt, susținerea unui regim politic care a utilizat arme chimice pentru a ucide mii de oameni și teroriza populația civilă?
În fața unei asemenea dileme există observatori care consideră că soarta populației creștine contează cel mai mult. De exemplu, Geoff Tunnicliffe, președintele Alianței Evanghelice Mondiale, a trimis o scrisoare adresată Casei Albe și Organizației Națiunilor Unite, în care menționa că „există un consens important printre liderii creștini din regiune că orice intervenție militară a Statelor Unite va avea un efect negativ asupra situației și, în special, pentru creștinii din Siria” care deja sunt amenințați de forțele islamiste.
Și mai concludentă este poziția adoptată de Daniel Heimbach, profesor de etică la Southeastern Baptist Theological Seminary, care evidențiază și mai mult poziția dificilă a creștinilor, accentuând că „este întotdeauna necesar să se ia în considerare prejudiciul provocat unei minorități …” Mai mult de atât, profesorul american consideră că pot fi anumite momente în istorie când „interesele unei minorități ar putea fi împotriva binelui comun.”
Tocmai acest „bine comun” este sursa dezbaterii controversate între teologii creștini. O privire mai largă cu privire la situația din Siria care să nu fie limitată doar la problemele creștinilor a încercat să o enunțe Bryan McGraw, profesor asociat de științe politice la Colegiul Wheaton. În opinia sa, dacă America nu va acționa, este destul de posibil ca războiul civil să se transfere în Liban și Irak, ceea ce presupune și o creștere a numărului victimelor. Însă, pe de altă parte, el este convins că „dacă îi ajutăm pe rebeli, se pare că vom sfârși prin a ajuta oameni care ar putea fi mai răi decât Assad.”
Alte abordări sunt mult mai optimiste și ar trebui să constituie un semnal de alarmă pentru maniera în care aleg creștinii să se raporteze la evenimente majore. De exemplu, Daniel Bell , profesor de teologie și etică la Lutheran Theological Southern Seminary, consideră că nu ar trebui plecat de la premisa că creștinii sirieni ar dispărea dacă America va iniția un atac militar. În opinia sa, o asemenea presupoziție este similară, de fapt, unei recunoașteri că „biserica nu va face nimic pentru a interveni împotriva genocidului”. Mai mult, spune el, o astfel de abordare nu ar avantaja creștinismul contemporan, care nu are o reputație pozitivă în privința acțiunilor antigenocid.
Într-adevăr, dacă ne rezumăm fie și numai la evenimente din istoria recentă, cum ar fi cazul Holocaustului, al genocidului din Rwanda sau chiar al comunismului, poziția de rezervă sau chiar de colaborare tacită cu puterile dictatoriale ar trebui să fie îngrijorătoare. Poate chiar situația din Siria va ajuta la rezolvarea unei dileme pe care creștinii de prea puține ori au depășit-o cu succes.
Articol preluat cu permisiune de la Semnele Timpului
