Fiind interesat de ceea ce se întâmplă în jurul meu și pentru că e un hobby personal, citesc știrile aproape zilnic. Mai mult, ori de câte ori am ocazia (intru în discuție cu oameni implicați), întreb pe cei care au contact cu anumite instituții ale statului cum le merge, cât de greu este.
Din știri mi-e greu să-mi dau seama ce se întâmplă cu adevărat, pentru că un politician dintr-o coaliție afirmă ceva și colegul lui din cealaltă tabără, dar aceeași coaliție afirmă la câteva minute după el că adevărul e exact invers. Nu mai știu pe cine să cred, dar ce să fac? Închid calculatorul și merg la somn sau la muncă confuz total, până la urmă cum e? Vi s-a întâmplat și vouă asta?
Când, în schimb, reușesc să mai vorbesc cu câte un dascăl, om de afaceri, paznic, vânzător, gunoier, consilier prin vreo primărie sau un funcționar prin știu eu ce instituție (la câte sunt acum, mi-e greu să numesc una), observ că toți vorbesc la unison: în România nu se poate face nimic. Eu am o singură reacție la asta, întrebarea DE CE?
Acum începe tot românul, creștin de orice fel sau ateu nedeclarat (că cei declarați sunt specie rară, pe cale de dispariție), să filozofeze, să-și dea cu părerea, să analizeze, dar concluzia tuturor este că “nu se poate face nimic deoarece românul e corupt”. Eu întreb iar, și cum influențează asta viața? și răspunsul e “nu poți să ai încredere în nimeni”. Concluzia vine ca un ciocan în ceafă pentru mine pentru că eu, creștin fiind, plec în orice discuție și relație cu premisa de nevinovăție, adică am încredere totală în celălalt și îmi pierd încrederea când sunt fript.
Și stând eu și “rumegând” toate astea, mi-am ridicat întrebarea: cum ar arăta România dacă toți românii (sau o majoritate de peste 80%) ar fi creștini născuți din nou? Ce valori am avea ca națiune? Ce mi-ar spune mie un dascăl, paznic sau primar când l-aș întreba cum îți mai merge la lucru?
Am încercat personal să mă gândesc, și va propun și vouă o analiză printr-o parabolă:
Se spune că odată un român a mers în vizită la un prieten vechi într-o țară care-și zicea Țara Creștinilor (Christ’s Country). El se definea ca cetățean onest, moral și cu o educație aleasă, mai ales că fusese și Ministru al Educației timp de patru ani. În timp ce era în vizită, prietenul lui a fost forțat de o urgență să lipsească într-o dimineață. I-a spus că nu are lapte pentru mic-dejun și, dacă vrea lapte, să facă o plimbare de douăzeci de minute până la ferma de lactate, care era mai aproape de casă decât orice magazin în care ar fi găsit lapte. Cum nu avea nimic programat pentru dimineața respectivă, provocarea a venit ca o mănușă pe mână, chiar își dorea să viziteze o fermă.
Avea bani exact pentru doi litri de lapte, costul din laptelui în România. Drumul de douăzeci de minute de mers pe jos pare ca două minute, pentru că de fapt e o potecă printr-o pădure. E o plimbare prin mijlocul naturii cu zumzet de albine, pentru că salcâmul e în floare, cu ciripit de păsări și, din când în când, animale sălbatice de dimensiuni mici și medii îi mai tăiau calea. Îi păru rău că nu luase o bucată de pâine cu care să potolească foamea păsărilor ce-i cereau înfometate ajutorul. Nici nu-și dădu seama când era deja la poarta fermei.
S-a plimbat câteva minute în jurul gardului căutând un buton de sonerie, dar degeaba. Era pe punctul de a renunța și se întoarse cu spatele să plece când auzi poarta deschizându-se, s-a întors grăbit spre cel ce ieșea pe poartă:
– Bună, nu ții, te rog, poarta să nu se închidă, vreau să intru și eu!
– Bună! Nu e nevoie să o țin, poarta e deschisă.
– Cum se poate cumpăra lapte de aici?
– Intrați pe poartă, mergeți tot în față spre clădirea roșie, Intrați pe ușa din stânga și acolo veți găsi lapte și instrucțiunile.
– Mulțumesc!
– Cu plăcere!
– O zi bună!
– La fel!
De cum intră pe poartă, rămase uimit întrebându-se dacă a intrat într-o fermă de vite sau într-o grădină botanică. Copaci de toate felurile, gazon proaspăt tuns și flori de toate culorile înconjurau aleea principală spre clădirea roșie. Avea impresia că e în centrul capitalei, în parcul principal. Undeva în depărtare se vedeau vacile păscând și doar un gard format dintr-un fir înconjura proprietatea (aflase mai târziu că pentru vaci e suficient să pui un fie la înălțime de 60 cm și ele nu vor părăsi proprietatea).
A intrat în clădire, așa cum fusese ghidat, și … nu era nimeni acolo. Era o încăpere nu prea mare, curată, în care era un tanc cu un robinet, un scaun și pe el o cutie cu bani și lângă tanc jos o cutie cu sticle.
Pe tanc era o foaie cu instrucțiuni:
– 1l= 3 coroane
– puneți sticla sub robinet și rotiți ușor spre dreapta;
– opriți robinetul și așteptați până nu mai picură lapte;
– plată lăsați-o în cutia de pe scaun.
Se uita în jur după camerele de luat vederi, nu erau. Era șocat, să nu fie nimeni care să supravegheze?
A urmat instrucțiunile și, când să plătească, a realizat că îî ajungeau banii pentru trei litri de lapte.
Seara, la lumina focului din șemineu, discuta cu prietenul lui despre experiența lui de dimineață.
– Cum se poate să nu existe nicio supraveghere? Nu dispar niciodată banii?
– Nu pentru că noi avem încredere unii în alții și ne respectăm munca unul altuia.
– În țara mea în câteva minute ar dispărea tot din încăpere, inclusiv cutia cu sticle goale.
– Și ce faceți voi în cazul acesta?
– Punem un vânzător/supraveghetor.
– Și cine-l plătește?
– Fermierul.
– Și fermierul de unde ia bani?
– Crește prețul la lapte.
– Dar dacă fermierul nu poate avea încredere în cumpărător, cum poate avea cumpărătorul încredere în fermier că nu diluează laptele cu apă?
– există oameni care controlează laptele periodic.
– Și cine-i plătește pe aceștia?
– Statul.
– De unde are bani?
– Din taxe.
– Fermierul plătește o taxă pe lapte pentru ca cineva să vină să-l verifice?
– Da.
– Și dacă toți sunt corupți, nu pot fi corupți și cei care verifică calitatea laptelui?
– Ba da, dar și ei sunt supravegheați la rândul lor.
– Și cine-i plătește pe aceștia?
– Statul, din taxe.
– Asta înseamnă tot din taxele pe lapte?
– Da.
– Există o diferență între pretul laptelui de aici și prețul laptelui în țara ta?
– Cu prețul a doi litri din țara mea, aici pot cumpăra trei, ai o explicație de ce?
– E simplu: noi nu avem nevoie de taxe suplimentare pentru că avem încredere unii în alții și respectăm munca celuilalt
– Doar încrederea și respectul?
– Da, DOAR ÎNCREDEREA ȘI RESPECTUL.
Ce alte valori ar mai putea aduce o schimbare în bine a României?
Editorial scris de Dani Pop.
În această seară (joi, 19 sept.) de la ora 21:00, la Radio Samariteanul se va dezbate această temă! Puteți lăsa mai jos sugestii, întrebări, propuneri!
