Pastorul Ionel Pleșa a plecat dintre noi

Omul de excepție de care vorbim, cu admirație și iubire, a început ca Creştin după Evanghelie, s-a botezat la baptiști și a slujit la penticostali. A fost o sumă a ce era mai bun în România evanghelică.

Un predicator echilibrat, fără excese și fără artificii siropoase, cu o notă duhovnicească profundă. Radia o pace și o liniște care te zidea și îți provoca o gelozie sfântă. Ioan Băleanu, fostul dirijor de cor de la Șega-Arad, a spus odată: “fratele ăsta nu trebuie să spună nimic, mi-e destul să privesc fața lui.”

Era muncitor, un meserias care mergea în fiecare dimineață la fabrică cu “ujina“ (ojina) în geantă. Nu am putut niciodata să mi-l imaginez cu mâinile murdare de vaselină și hainele pătate de ulei, era pedant și avea o anumită noblețe în ținută și gesturi. Citea si studia în limba germană, era un erudit în ceea ce priveste învățăura lui Cristos. Și el fost unul dintre “uriaşii pe umerii căruia a venit generația mea”.

Ionel Pleșa,  astăzi,  este de cinci zile în mormânt și am senzația că a trecut pe furiș, ca să nu stârnească vreo împotrivire sau să facă senzație. Nu am putut afla reacții pe internet, doar să constat că nu sunt deloc. Avea cumva o aură de profet. Lipsa reacțiilor, la moartea lui,  îmi provoacă o anumita amărăciune. Baptistii îl țineau de penticostal, penticostalii îl acuzau de baptist.

Nu am cunoscut un alt pastor baptist ori penticostal sau prezbiter de la creștini după evanghelie, cu autoritatea, experimentarea si călăuzirea Duhului Sfânt la nivelul părtășiei oferite de dânsul. Sunt amintiri trăite demult, care iată, acum, în mintea mea au primit o dimensiune de legendă și le scriu așa cum mi-au rămas întipărite.

Ațel este un orăsel undeva lângă Brașov  – Într-o duminică dimineața Ionel Pleșa se ruga înainte de a pleca la gară pentru a ajunge în biserica unde era invitat. S-a ridicat de pe genunchi și i-a spus sotiei: “Merg la Ațel”, asta pentru că Domnul i-a schimbat planul. Pe atunci, la Ațel, nu exista nicio biserică evanghelică, dar “Duhul te trimite unde vrea”.

În acea dimineață, la Ațel femeile “măturau la uliță”. El s-a apropiat de o femeie si a întrebat-o dacă sunt pocăiți în localitate, iar femeia a răspuns „Nu.” Ionel Pleșa a pornit pe o stradă unde a întâlnit un băiețel care se juca cu mingea (prea de dimineață pentru copil). L-a întrebat pe copil dacă știe pe undeva de oameni care se roagă. Copilul a arătat cu mâna spre o casă…. Bătu în poarta casei ca să atragă atenția celor dinăuntru, după care într-adevăr din casă a ieșit un bărbat care l-a poftit înăuntru… În casă erau adunați un grup de bărbati. După ce s-a asezat pe un scaun, unul dintre ei l-a intrebat: “Spune-ne, cum ai ajuns aici?”  Ionel Pleșa le-a mărturisit ce s-a întâmplat “pe când mă rugam…” Atunci bărbatul a spus istoria lor: “Postim si ne rugăm de trei zile. Noi am început să citim Biblia și avem nevoie de ajutor să o înțelegm. Ne-am rugat ca Dumnezeu să ne trimită pe cineva!”

Așa a început biserica evanghelică din Ațel. Este o povestire care te înfioară, venind după tiparul cărții Faptele Apostolilor.

În tinerețe, Ionel Plesa și-a dorit să aibă o viziune a arestării si a pătimirii Domnului Isus, și a avut-o. Este în acest episod din viata sa ceva care se deosebeşte de visele si viziunile care se pot naste din mulţimea gândurilor (cum zice Solomon). Nu am putut niciodată să-mi explic cum a trăit timpul acestui vis ori vedenie ori ce o fi fost. Ionel Pleșa, care nu stia evreieşte, “a primit” o cântare în evreiește și a fost în stare să scrie sunetul cuvintelor cu litere latinesti și să le înțeleagă sensul în româneste. Mai târziu, când un cunoscător al limbii evreiesti a văzut textul, a confirmat că textul românesc este același cu textul evreiesc. Eu însumi l-am auzit de multe ori cântând cântarea în evreieşte, dar și în româneste, chiar şi la Biserica “Șega”.

Cred că această cântare se numește “Sufletul meu e cuprins de o-ntristare de moarte”. În vedenia dumnealui era cântarea pe care o cântau ucenicii împreună cu Domnul. Pot să explic, rațional? Nicidecum. Nu stiu exact dacă aceste lucruri au fost scrise undeva, dar eu le-am auzit de la dumnealui împreună cu alți frați, cei care am avut harul să beneficiem de prietenia și încrederea părtășiei sale. Așa numita Meditație Transcedentală este un episod trăit de intelctualii români, de clasă, de la sfârsitul anilor ’70 și începutul anilor ’80, episod încă neconsumat în întregime.

“Era un ritual de tip asiatic, indian, mai exotic pentru români, dar care era extrem de interesant pentru cercetători. Flori, ghirlande, fructe, parcă şi o lumânare, fotografia lui Maharishi Mahesh Yogi pe o masă, cam cum se aduc ofrande sau cum primesc turiştii locuitorii unor insule exotice.”

Episodul acesta a creat și victime, altele decât degradarea pe linie de partid și a pierderii slujbei avute, unii dintre intelectualii practicanți au intrat sub influența duhurilor. Un lucru mai puțin cunoscut este acela că Ionel Pleșa a fost contactat de victime, demnitari cu funcții politice și de stat, importante în acea vreme, momente în care Ionel Pleşa a asistat la cazuri dramatice.1

Fratele nostru, Ionel Plesa, a avut multe experiențe extraordinare în viața lui, unele miraculase, însă totdeauna se comporta ca și cum acestea făceau parte din canonul creștinului de rând. Nu făcea caz de ele, nici nu le povestea usor, deoarece în viata lui nu a prevalat experiența personală, ci predicarea Cuvântului. Nu îmi amintesc ca el să fi ilustrat predicile cu experiențele personale, dimpotrivă, evita senzaționalul. Experiențele personale le prezenta doar în cercuri restrânse, presat de ascultători să o facă, însă întodeauna o făcea cu destulă reținere urmărind zidirea fraților.

“se duc oamenii de bine…” Cât de mult ne pasă?!

Florian Guler
saltmin.com